Doua dintre acestea vizeaza instalarea de panouri fotovoltaice performante si centrale solare in Sahara, urmand sa asigure necesarul de electricitate pentru Maghreb (din care fac parte Tunisia, Algeria, Maroc, Egipt) si, partial, pentru Europa. Pe calculator, pare simplu, in realitate, lucrurile devin extrem de complicate. Dar merita! Fizicianul italian Carlo Rubbia (premiul Nobel pentru fizica in 1984) estimeaza ca in fiecare an razele soarelui trimit pe fiecare metru patrat de sol echivalentul unui baril de petrol si ca 1% din suprafata Saharei acoperita cu panouri solare e un procent suficient pentru a acoperi consumul integral de electricitate al Maghrebului si in proportie de 20% al Europei.
Cele doua proiecte (planuri) importante au fost finalizate in 2009: „Planul solar mediteranean” si „Desertec”, acesta din urma apartinand unui consortiu german, vizand constructia unui important numar de panouri centrale solare in diverse zone din Sahara. Tehnologiile sunt pe cale de a fi realizate, altele se afla in faza de prototipuri care si-au dovedit din plin eficacitatea. Viitorul va apartine insa unor noi tipuri de panouri fotovoltaice capabile sa absoarba o mare concentratie de raze solare si sa produca mai multa caldura transformata in electricitate. Caldura ce poate fi stocata si restituita pe timpul noptii permitand functionarea continua a centralelor.
De pilda, la centrala termica Kramer Junction din desertul Mojave (California), au fost amplasate oglinzi cilindrico-parabolice cu mari suprafete, caldura fiind captata si transportata la turbina generatoare de electricitate a centralei. Una dintre marile probleme o constituie aprovizionarea cu apa. Caci, pentru a face sa functioneze turbinele centralei solare, e nevoie de vapori de apa. Consumul de apa din Kramer Jonction e de 3000 de litri pentru fiecare megawat/ora produs. Apa provine din panzele freatice ale desertului, scoasa la suprafata de la mare adancime cu nenumarate statii de pompare.
Cat priveste subsolul Saharei, aici se afla enorme rezervoare de apa, estimate la 30 de miliarde de metri cubi, situate sub Algeria, Tunisia si Libia. Din nefericire, o sursa care nu e alimentata si care va disparea definitiv dupa exploatarea ei integrala. Pe de alta parte, apa de aici are o prioritate: salvarea agriculturii. Daca solutia panourilor solare va fi adoptata, inclusiv in beneficiul occidentalilor, vor interveni mari probleme politice si etice. (Un comunicat al ministrului Energiei si Minelor din Algeria suna, in urma cu cateva luni, astfel: „Nu vrem ca strainii sa-si instaleze instalatiile lor solare pe teritoriul nostru si sa stabileasca ei pretul livrarii de electricitate”.)
Cat priveste exportul spre Europa, transportul electricitatii prin linii de inalta tensiune s-ar face sub Marea Mediterana, un megaproiect dificil de realizat si foarte costisitor (de sute de miliarde de euro) la care se lucreaza de cativa ani. Dar o productie masiva de electricitate ar obliga colaborarea stransa intre tarile mediteraneene simplificand lucrurile. O realizare prin care Europa isi va putea acoperi consumul de energie electrica in proportie de 15-20% pana in 2050.
O alta solutie in cadrul altor proiecte ar fi instalarea centralelor si a unitatilor de desalinizare a apei la malul marii. O varianta ce se adreseaza in primul rand alimentarii cu electricitate a populatiilor locale. Un astfel de proiect exista pentru desertul egiptean din Sinai ce poate asigura electricitate pentru 3 milioane de palestinieni din Fasia Gaza. O solutie ce se izbeste de doua obstacole. Razele soarelui nu sunt foarte puternice la malul marii din cauza cetii de coasta ceea ce scade randamentul panourilor solare. Pe de alta parte, litoralul e acaparat de diverse activitati economice, turistice si rezidentiale, asa incat e greu sa gasesti amplasamente virgine si sa nu fie perturbate activitatile din zona.
DORIN MARAN
Comentarii