Astazi un linistit oras universitar, Pisa era in secolul XII cea mai importanta republica maritima a Italiei, mai puternica decat Venetia. In anul 1173, spre a sarbatori triumful asupra sarazinilor, in Sicilia, notabilitatile orasului au dispus construirea unui turn inalt de peste 50 de metri. Aceasta capodopera arhitecturala a fost insa inaltata pe un teren subred si in plus, desi avea o greutate de 15.000 tone, nu dispunea decat de o fundatie de 200 metri patrati. Rezultatul: turnul a inceput sa se incline tot mai mult, ajungand, la sfarsitul secolului trecut, in pragul colapsului.
De-a lungul vremii numerosi savanti au incercat sa ofere o explicatie misterului Turnului din Pisa si totodata sa gaseasca o solutie pentru stoparea inclinarii acestuia. In 1990, temandu-se ca edificiul s-ar putea prabusi in orice clipa, Comitetul International pentru Salvarea Turnului din Pisa a dispus scoaterea lui din circuitul turistic, masura care a ramas in vigoare pana in 2001. Efectele asupra finantelor orasului au fost devastatoare, numarul turistilor scazand la jumatate, ca si veniturile localnicilor. In tot acest timp, insa, oamenii de stiinta italieni si straini isi framantau mintile spre a gasi o rezolvare a problemei. Cel care a venit cu solutia salvatoare a fost inginerul si geologul britanic John Burland, de la Colegiul Imperial din Londra.
O solutie din 1832, valabila in zilele noastre
Acesta a trebuit sa invinga scepticismul colegilor sai italieni, avansand o serie de masuri care s-au dovedit salutare. In 1992 primul etaj al turnului a fost inconjurat cu benzi de otel, pentru a diminua presiunea exercitata asupra zidariei suprasolicitate, iar un an mai tarziu Burland a propus dispunerea unor lingouri de plumb in greutate de 600 tone, la marginea nordica a turnului, pentru a contrabalansa inclinatia. Italienii nu au fost de acord, pentru ca astfel s-ar fi stricat aspectul estetic al monumentului, si au optat pentru o alta solutie: ancorarea turnului cu cabluri ingropate la o adancime de 40 m si agatate la baza cladirii. Pentru a proteja excavatiile de inundatii, dat fiind solul mocirlos al regiunii, unii dintre membrii Comitetului au propus inghetarea solului cu azot lichid, neglijand insa un amanunt crucial: cand ingheata, apa isi mareste volumul.
Ca atare, in noaptea de 6-7 septembrie 1995, turnul s-a inclinat mai mult decat o facuse tot anul precedent, amenintand mai mult ca oricand sa se prabuseasca. Planul ancorarii a fost imediat abandonat si s-a adus in piata o cantitate de aproape o mie de tone de plumb. Solutia salvatoare a fost adusa de Burland in 1999: un proces numit „extractie a solului”. Ea viza scoaterea de fasii de sol din partea nordica a turnului, lasand gravitatiei rolul de a echilibra structura, prin reasezarea pamantului ramas. Specialistul britanic a avut o revelatie citind despre aceasta procedura cvasinecunoscuta, intr-o lucrare din 1832 a compatriotului sau, inginerul James Trubshaw, care a reusit astfel sa salveze turnul inclinat al bisericii din orasul englez Nantwich.
Lucrarile au inceput in 1999, folosind suruburi fara sfarsit de dimensiuni impresionante, pentru a fora pamantul. Simultan, tehnicienii monitorizau permanent cei 120 de senzori plasati in si in jurul turnului. Dupa extragerea a aproape 100 tone de pamant, turnul a revenit la inclinatia avuta in secolul XIX. Dar Burland stia ca si aceasta solutie este temporara. In 2003, dupa ce studiase timp de doi ani panza freatica din zona, inginerul britanic a adus si rezolvarea finala a problemei: el a introdus un nou sistem de drenare a apei de sub partea de nord a pietei in care se afla turnul. Rezultatul a fost cel asteptat: pana anul trecut, turnul nu s-a mai clintit nici macar un milimetru si expertii opineaza ca nici nu se va mai inclina, in urmatoarele secole. Turnul din Pisa a fost astfel salvat…
GABRIEL TUDOR
Comentarii