Plasticitatea. Un concept care a revolutionat neurostiintele in ultimii 20 de ani. Se credea ca, dupa maturizarea creierului, acesta nu mai are capacitatea de a se modifica. Acum se stie ca neuronii se afla in miscare, in cautarea unor conexiuni corecte. Se conecteaza, se deconecteaza, pana gasesc o combinatie utila pentru organism.
In momentul in care ne insusim, de pilda, un cuvant, o informatie noua, neuronii nostri se conecteaza pentru a le intelege sensul si pentru a le memora. E posibil ca aceste noi conexiuni (sinapse) sa se dezactiveze foarte repede si noile cuvinte sa dispara din memorie. Daca repetam cuvintele de cateva ori, sinapsele se vor restabiliza creand un „rezervor” de memorie neuronala, mai mult sau mai putin durabil.
Acest lucru e valabil in cazul tuturor stimulilor externi si interni pe care creierul nostru ii recepteaza, cu conditia sa fie noi. O experienta traita, un nou miros, un gust inedit, o reflectie profunda determina retelele neuronale sa se reorganizeze pentru a trasa un drum privilegiat al circulatiei informatiei.
Neuronii stimulati pot crea numeroase sinapse pentru a mari eficacitatea circuitului. Acest fenomen poarta numele de plasticitate. Se pune insa intrebarea: doar sinapsele asigura plasticitatea creierului? A existat aceasta convingere pana in momentul in care s-a descoperit faptul ca retelele neuronale ar putea fi intarite prin aparitia unor noi neuroni! In urma cu zece ani se credea ca fiecare individ se naste cu un capital de neuroni care incep sa moara incepand cu varsta adulta. O premisa falsa!
Mai multe echipe de cercetatori au descoperit in ultimul deceniu probe de neurogeneza adulta in cazul pasarilor, sobolanului, maimutelor si omului. Un proces de regenerare care ar surveni sub efectul diferitilor factori: acumularea de cunostinte, exercitiile fizice sau starea de bine. O alta surpriza a aparut in urma observatiilor la microscop. Concluzia a fost urmatoarea: plasticitatea cerebrala nu constituie apanajul neuronilor.
Exista si alte tipuri celulare in creier, cum ar fi celulele gliale, de 5-10 ori mai numeroase decat neuronii, care ar juca un rol important in crearea unor „rezervoare” de memorie. Si asta in urma unor exercitii de invatare care angajeaza circuitele neuronale ale creierului mic. In acest caz, nu doar numarul contactelor sinaptice creste, ci si suprafata unui tip de celule gliale (astrocitele) care ar fi capabile sa se transforme in neuroni in caz de leziune. O speranta pentru terapiile viitorului!
Asadar, creierul nostru se modifica tot timpul. Din fericire, nu toate zonele sunt fluctuante. De pilda, trunchiul cerebral, creierul profund, „primitiv” ramane rigid si imuabil pentru a mentine functiile vitale (respiratia, ritmul cardiac, temperatura corporala…). Plasticitatea sinaptica se manifesta in creierul limbic (compus din amigdala, hipocamp…) existent la cea mai mare parte dintre mamifere, care participa la formarea amintirilor si controleaza emotiile si motivatiile.
Dar, mai ales, plasticitatea e activa in cortex, o zona care acopera emisferele cerebrale si care este sediul functiilor mentale la mamiferele superioare. In contact cu mediul exterior, prin organele senzoriale, acesta se afla in reorganizare constanta pentru a se adapta la toate schimbarile, pentru a se proteja, pentru a se imbogati.
Si asta, din prima zi a vietii. La nastere, bebelusul e deja dotat cu cateva conexiuni esentiale, conform programului genetic, care-i asigura vederea, auzul, vorbirea, motricitatea, dar toate astea nu reprezinta decat o mica parte din conexiunile definitive. Creierul, care se maturizeaza lent, se va modela in functie de conditiile de mediu in care evolueaza.
DORIN MARAN
Comentarii