Persoanele care traiesc cu encefalomielita mialgica – afectiune cunoscuta mai ales ca „sindromul oboselii cronice” se lupta nu numai cu epuizarea extrema si cu problemele cognitive incadrate in sintagma „ceata cerebrala”, ci si cu o lipsa pro-funda de informatii despre cauzele simptomelor lor si despre cum sa le trateze.
Multa vreme oamenii de stiinta nu au reusit sa stabileasca cu exactitate biologia care sta la baza acestei afectiuni, care afecteaza, potrivit unor estimari, aproape 2,5 milioane de persoane numai in Statele Unite.
Cercetatorii au identificat insa o proteina care este prezenta la niveluri neobisnuit de ridicate in muschii persoanelor cu acest sindrom si care perturba capacitatea celulelor de a genera energie.
Descoperirile, raportate in prestigioasa publicatie Proceedings of the National Academy of Sciences, ar putea indica noi terapii pentru aceasta afectiune si pentru boli care au caracteristici similare, cum ar fi asa-numitul „Long Covid” – o afectiune prezenta adesea la cei care au avut Covid-19.
Paul Hwang, medic si cercetator la Institutul National pentru Inima, Plamani si Sange din Bethesda, Maryland, si colegii sai si-au propus initial sa studieze cazul unei femei in varsta de 38 de ani avand o mutatie a genei, care favorizeaza aparitia de cancere. Spre deosebire de fratele si tatal ei, care impartaseau aceasta mutatie, femeia (denumita S1 in studiu) se confrunta cu o oboseala extrema pe termen lung, desi nu primise un diagnostic oficial de oboseala cronica.
Echipa lui Hwang a examinat mostre de tesut din muschii ei, cautand anomalii in caile biochimice legate de gena. Aceasta cautare a relevat niveluri ridicate ale unei proteine numite WASF3.
Aceasta joaca un rol in capacitatea celulelor de a se misca, spune Hwang, dar echipa a gasit un studiu din 2011, putin citat, despre activitatea genetica la pacientii cu sindromul oboselii cronice, care anticipase ca proteina respectiva ar putea contribui si la declansarea acestei afectiuni.
Cercetatorii s-au intrebat daca nu cumva proteina interactioneaza cu mitocondriile, compartimente celulare responsabile pentru generarea de energie si despre care s-a sugerat inca din anii 1990 ca ar functiona defectuos la persoanele cu sindrom. Prin modificarea nivelurilor de WASF3 in interiorul celulelor cultivate de la pacienta S1, precum si in alte celule umane si de soarece, echipa a descoperit ca proteina ar putea perturba functia mitocondriala. Mai exact, nivelurile ridicate de proteina incriminata au interferat cu asamblarea proteinelor mitocondriale in complexe moleculare care sustin productia normala de energie.
In continuare, grupul lui Hwang a modificat genetic soareci pentru a produce cantitati ridicate de WASF3. Aceste animale au avut, de asemenea, defecte in functia mitocondriala si au fost capabile sa alerge doar pe jumatate din distanta parcursa pe o banda de alergare de soarecii sanatosi.
Curiosi sa afle daca aceste rezultate ar putea fi relevante pentru persoanele diagnosticate cu sindromul oboselii cronice, cercetatorii au comparat mostre de muschi de la 14 persoane care traiesc cu aceasta boala cu alte mostre, de la zece persoane sanatoase. Ei au descoperit niveluri medii mai ridicate ale proteinei WASF3 – si niveluri mult mai scazute ale complexelor de proteine mitocondriale asociate – la persoanele cu aceasta afectiune.
„Este extrem de incurajator” sa vedem acest tip de abordare moleculara detaliata aplicata la o boala insuficient studiata, spune Mady Hornig, un medic-cercetator care studiaza aceasta afectiune la Scoala de Sanatate Publica Mailman a Universitatii Columbia. Desi cercetatorii nu au studiat direct Long Covid, descoperirile lor „pot aborda un set foarte comun de probleme de sanatate care sunt strans legate de dizabilitate atat in cazul Long Covid, cat si in cazul sindromului”, spune ea.
Hornig, care a suferit de Long Covid din 2020, adauga ca lucrarile ulterioare ar putea incerca sa abordeze daca proteina WASF3 afecteaza, de asemenea, functia creierului. Deficitele in metabolismul energetic al creierului pot explica oboseala cognitiva pe care multi pacienti ME/CFS o considera cea mai debilitanta, crede ea.
Nu este clar ce anume cauzeaza nivelurile ridicate de WASF3. Hwang sugereaza ca un rol l-ar putea avea stresul reticulului endoplasmatic (ER) – o disfunctie a membranelor care ajuta celula sa-si plieze proteinele. Virusii pot declansa stresul, explicand poate de ce oboseala cronica si afectiunile conexe apar adesea dupa o infectie. (Pacienta S1 i-a dezvaluit lui Hwang ca oboseala ei a inceput dupa ce a luat mononucleoza in adolescenta).
Cateva dintre experimentele de laborator sustin propunerea lui Hwang: atat pacienta S1, cat si persoanele cu ME/CFS aveau semnaturi biochimice ale stresului ER in muschii lor, iar tratarea celulelor lui S1 cu un medicament care blocheaza stresul a scazut considerabil nivelul proteinei si a restabilit functia mitocondriala. Pe de alta parte, utilizarea toxinelor pentru a induce in mod artificial stresul endoplasmatic in celulele cultivate sau la soareci a provocat o crestere a nivelurilor WASF3, spune Hwang.
Hwang recunoaste ca este posibil sa existe si alte cai care sa cauzeze oboseala in sindromul studiat si Long Covid si ca factorii care determina boala ar putea fi diferiti pentru diferite persoane. Grupul sau analizeaza acum medicamente care ar putea frana stresul endoplasmatic sau reduce efectele proteinei asupra mitocondriilor, in vederea conceperii unui studiu clinic.
GABRIEL TUDOR
Comentarii