Pe 5 mai 1945, reverendul Archie Mitchell si-a dus sotia insarcinata in cinci luni si un grup de cinci copii de la biserica unde era pastor la un picnic si la pescuit in muntii de langa Bly, in Oregon (SUA).
Mitchell a lasat grupul in apropierea unui drum forestier pentru ca acestia sa poata face o drumetie prin padure in timp ce el conducea spre munte. Turistii au ajuns in cele din urma la Leonard Creek, unde intentionau sa ia pranzul.
In timp ce Mitchell descarca bagajele din masina, l-a auzit pe unul dintre copii spunand: „Ia uite ce am gasit! Pare a fi un fel de balon”. Sotia lui Archie Mitchell, Elise, si copiii au alergat sa vada despre ce era vorba. Cateva clipe mai tarziu, o explozie a sfasiat linistea muntelui, ucigand-o instantaneu pe Elsie, impreuna cu Sherman Shoemaker, Edward Engen, Jay Gifford, Joan Patzke si Dick Patzke, toti cu varste cuprinse intre 11 si 14 ani.
Ei au fost singurii oameni ucisi de un atac inamic pe teritoriul american in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ceea ce sotia lui Archie si copiii descoperisera in acea zi fatidica era un balon-bomba japonez care zburase 8.000 km prin Pacific si aterizase pe muntele Gearheart, ramanand latent pana cand victimele l-au declansat din greseala.
Cu doua decenii mai devreme, un meteorolog japonez pe nume Wasaburo Oishi descoperise un curent de mare altitudine, cunoscut acum sub numele de „jet stream”, care sufla peste Pacific.
Oishi a efectuat o serie de experimente cu ajutorul unor baloane pilot lansate din diferite locatii din Japonia si a stabilit cu succes prezenta acestor curenti de aer puternici si persistenti care sufla dinspre vest spre est. Cand armata japoneza a intrat in posesia lucrarilor sale, si-a dat seama ca acesti curenti de aer de mare altitudine puteau fi folositi ca o banda transportoare pentru a raspandi bombe si teroare peste Pacific, pana in Statele Unite.
Pe parcursul a cinci luni, pana in aprilie 1945, japonezii au lansat peste 9.000 de baloane-bomba. Fiecare balon umplut cu hidrogen avea o latime de pana la 10 metri si transporta cateva sute de kilograme de explozibili incendiari si de mare putere.
Baloanele au fost lasate sa se ridice pana la 30.000 de metri inainte ca un mecanism de control sa loveasca si sa mentina baloanele la altitudinea potrivita, aruncand saci de nisip atunci cand cobora prea jos sau evacuand hidrogenul atunci cand se ridica prea sus.
Dintre cele 9.000 de baloane lansate, aproximativ 300 au ajuns pe coasta de vest a continentului nord-american, din Alaska pana in Mexic, si pana in interiorul tarii, in Texas, Wyoming si Michigan.
La inceput, nimeni nu a crezut ca baloanele ar fi putut veni din Japonia, dar cand nisipul din sacii de nisip a fost analizat, geologii au stabilit ca el provenea de pe o plaja de pe insula Honshu. Guvernul de la Washington a facut tot posibilul pentru a tine baloanele-bomba departe de atentia presei, nedorind ca publicul american sa intre in panica.
In acest timp, autoritatile japoneze au raportat ca bombele loveau tinte-cheie si ca mii de americani fusesera ucisi, desi stiau ca programul fusese un esec. Abia dupa moartea nefericitilor turisti din Oregon a fost ridicata interdictia de presa, atunci cand autoritatile au realizat ca mediatizarea amenintarii ar fi putut, eventual, sa previna tragedia.
Astazi exista o mica zona de picnic in locul in care balonul a explodat, ucigand sase persoane. Un monument de piatra cu o placa de bronz enumera numele si varsta victimelor, iar langa monument se afla un pin urias, care inca mai poarta cicatricele lasate de explozie.
GABRIEL TUDOR
Comentarii