Avem o gramada de teorii pe care cercetatorii le lanseaza ca pe niste opere de arta, care se bucura de mediatizare mondiala, desi ele nu sunt decât supozitii spectaculoase fara posibilitatea de a fi demonstrate. O recenta teorie a cercetatorilor americani estimeaza ca planeta noastra ar mai avea ceva viata de trait, în ciuda unor mai vechi teorii care scurtau viata Pamântului la câteva milioane de ani de aici încolo. Datele mai noi vin sa ne linisteasca: Pamântul nu va muri chiar asa de curând, va avea apa si va putea sa sustina viata chiar si peste 1,5 miliarde de ani scrie sciencemag.org. Ideea ca viata de pe Pamânt va disparea din cauza diminuarii treptate a volumului de apa planetara pleaca de la ideea ca Soarele va deveni din ce în ce mai fierbinte în viitorul foarte îndepartat, adica atunci când se va îndrepta spre extinctie, moment în care apa se va evapora în atmosfera, lasând în urma o planeta fara viata.
Portret stiintifico-literar al Terrei
Conform scenariului catastrofic, si omenirea va contribui la procesul de distrugere a Pamântului, într-un final, in estimarea specialistilor, gazele cu efect de sera ducând la vaporizarea apei, provocând astfel distrugerea vietii de pe Terra. Estimari extrem de vagi si de greu de demonstrat, pâna la urma doar rodul unor modelari matematice greu de suprapus peste realitatea prezenta sau viitoare.
Dar, oricât de modelate matematic, aceste supozitii nici macar nu sunt împartasite de toti oamenii de stiinta, cum e si firesc, atâta vreme cât nu se bazeaza pe demonstratii viabile. Caruselul teoriilor se pune în miscare. Un cercetator de la o universitate din Pennsylvania (SUA) a facut, împreuna cu colegii lui, alte simulari care s-au dovedit mult mai pesimiste în ceea ce priveste durata de viata a Pamântului. Ravi Kopparapu este convins ca dupa doar 150 milioane de ani, planeta noastra va începe sa piarda apa sub forma vaporilor care vor disparea în spatiu! Motivul ar fi nu înfierbântarea Soarelui, ci supraîncalzirea stratosferei. Pamântul s-ar încalzi si el, apa se va evapora si… adioTerra!
Desi mai pesimist, teoria cercetatorului din Pennsylvania macar elimina supozitia legata de activitatile distrugatoare umane, producatoare de gaze cu efect de sera. Dar nici aceasta teorie, de fapt o supozitie fara substanta, nu atrage aplauzele generale. Un alt expert, de data asta de la Universitatea din Colorado, nu accepta teoria lui Ravi Kopparapu. Eric Wolf crede ca aceasta nu se sustine din cauza ca ea exclude existenta norilor si presupune ca ar exista aceleasi conditii de umiditate pe toata planeta. Ceea ce este imposibil.
Asa ca în urma propriilor simulari matematice, Eric Wolf ajunge la concluzia ca apa nu se va evapora complet de pe Terra, nici macar atunci când Soarele va deveni cu 15 la suta mai fierbinte decât este azi. Putând fi considerata o culme a optimismului stiintific, teoria cercetatorului din Colorado, publicata în revista „Geophysical Research Lettters”, acorda Pamântului înca 15,5 miliarde de ani de viata, adica ceva mai mult chiar decât vârsta Universului de 13,5 miliarde de ani, acceptata de toata lumea dar nicidecum demonstrata. În aceste conditii, fericitii supravietuitori ai planetei noastre de peste 15 miliarde de ani vor putea trai doar în unele zone ale planetei, undeva chiar sub regiunile polare!
Un dusman mai mare decât asteroizii
Dupa alte studii, viata pe Pamânt ar putea disparea, din cauza unor microbi. Concluzia ar sta în picioare prin asociere cu marea catastrofa de acum 250 de milioane de ani când microbii, cunoscuti sub numele de Methanosarcina, au produs cea mai mare extinctie din istoria planetei. Micile organisme ucigase s-au nascut din metan, gazul cu efect de sera, cu 20 la suta mai puternic decât bioxidul de carbon, în urma cu 250 de milioane de ani. Gazele ridicate din oceane au distrus 90 la suta din speciile existente atunci pe Pamânt, în decurs de 20.000 de ani.
„Marea Extinctie” s-a petrecut în urma cu 525 milioane de ani, cu mult înainte de aparitia dinozaurilor, la sfârsitul erei Permiane. Pâna acum s-a crezut ca speciile au disparut în urma impacturilor cu asteroizi sau a eruptiilor vulcanice. Acum degetul este îndreptat în directia microbilor numiti Methanosarcina. Ei au aruncat în atmosfera Pamântului cantitati uriase de metan, alterând în mod dramatic climatul si chimia oceanului, pe atunci unul singur, si distrugând majoritatea vietuitoarelor de pe uscat si din apa care nu s-au putut adapta.
Teoria respinge astfel ideea altor cercetatori care considerau ca eruptiile vulcanice ar fi fost raspunzatoare de disparitia speciilor din Permian. Cercetatorul Gregory Fournier de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) nu crede ca eruptiile vulcanice singure ar fi putut produce o cantitate atât de mare de bioxid de carbon care sa fi dus la Marea Extinctie. „O injectie rapida de bioxid de carbon provocata de vulcani ar fi fost urmata de o descrestere graduala a nivelului de gaz” argumenteaza cercetatorul. Cum, necum, prin extensie, cercetatorul mai crede ca viata de pe Pamânt este pusa azi în pericol, din cauza ca ar actiona aceleasi efecte asupra fiintelor care nu se pot adapta ca urmare a încalzirii globale provocate de emisiile de carbon. Teorii care ramân simple teorii câta vreme nu pot fi demonstrate la scara planetara.
Si cu Gaurile negre cum ramâne?
O alta teorie nastrusnica, de data asta privind nu Pamântul, ci însusi Universul, a fost cea legata de asa-numitele Gauri negre, teorie apartinând marelui fizician teoretician Stephen Hawking. El este „inventatorul” notiunii de „gaura neagra”, acel „hau” care absoarbe materia cosmica. Lumea stiintifica mondiala a preluat notiunea, ba unii cercetatori pretinzând ca au si demonstrat existenta acestui concept.
Si azi, unii popularizatori de stiinta de la noi, în emisiuni tv sau radio, vorbesc cu oarecare emfaza despre „gaurile negre” din care nici lumina nu mai scapa! Culmea e ca la ei nu a ajuns informatia emisa chiar de „inventator”, conform careia gaurile negre nu exista! Ei nu cunosc faptul ca însusi Stephen Hawking a produs o noua teorie care sustine acum ca de fapt „nu exista gauri negre”, ci doar niste „gauri gri”! Si ca teoria lui anterioara este gresita! Mai exact, Hawking recunoaste ca „lipsa orizonturilor evenimentului înseamna ca nu exista gaurile negre – în sensul în care lumina nu poate scapa la infinit”.
Cât despre „gaurile gri”, despre care Hawking crede ca ele ar permite materiei si energiei sa fie retinute în interiorul lor o perioada de timp (care ar fi aceasta?), înainte de a fi eliberate înapoi în spatiu (cine sa le elibereze?), nici aceasta nu este acceptata unanim. Fizicianul Joseph Polchinsky de la Institutul Kavli este sceptic în privinta acestei teorii: „În teoria gravitatiei a lui Einstein, orizontul gaurii negre nu este asa de diferit fata de oricare alta parte din spatiu”. Chiar Hawking ajunge la concluzia înteleapta atunci când declara (în revista Nature) ca problema gaurilor negre sau gri „ramâne un mister”. Cu alte cuvinte, nici negre, nici gri, „gaurile” teoretizate de Hawking nu exista! Pâna la urma, aceasta este soarta teoriilor fanteziste care nu pot fi demonstrate, rod doar al unor calcule matematice, fie ele cât se poate de onorabile.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii