In lagarul de prizonieri de razboi numit „Stalag Luft III” (din provincia germana Silezia Inferioara, lânga localitatea Sagan, la 160 kilometri sud-est de Berlin) s-a desfasurat una dintre cele mai ample actiuni de evadare în masa a detinutilor aliati. Dupa cum îi spune si numele, lagarul era dedicat militarilor aliati care activau în fortele aeriene, dar nu numai. În primavara anului 1944, 76 de prizonieri au reusit sa evadeze, însa în cele din urma soarta multora dintre ei a fost tragica.
„Calul troian” în actiune
În primavara anului 1943, liderul unui escadron britanic, Roger Bushell (din cadrul Royal Air Force) a organizat asa-zisul Comitet de evadare. Acest brav ofiter a tinut un discurs emotionant în fata camarazilor (din sectorul de nord al lagarului) si le-a prezentat strategia sa pentru o evadare în masa a aproximativ 200 de persoane. „Big X”, cum a fost poreclit Bushell, a avut ideea lucrului simultan la trei tunele, codificate „Tom”, „Dick” si „Harry”. Avantajul era ca nemtii, care banuiau în permanenta ca se pregateste ceva, nu le-ar fi putut descoperi pe toate în acelasi timp… Au început lucrul peste 600 de detinuti, organizati la perfectiune pentru toate actiunile necesare: sapare (cu casti si castroane), împrastierea nisipului pe teritoriul lagarului, sistemul de iluminare (cu cabluri din diverse instalatii), sustinerea galeriei (cu scânduri de la paturi, mese etc.) si sistemul de aerisire. O pompa de aer strict necesara a fost inventata de pilotul englez Bob Nelson din bucati metalice si pânza de sac. Pentru evacuarea nisipului din galerii prizonierii si-au facut buzunare speciale la pantaloni si haine.
„Tunelul Tom” pornea dintr-un colt întunecat al unui dormitor, „Tunelul Dick” pornea din canalul de drenaj al unei bai, iar „Tunelul Harry” pornea de sub un cuptor de bucatarie… La un moment dat, garzile si-au dat seama ca se întâmpla ceva important, dar nu au reusit sa gaseasca nimic. Prin iarna lui 1943-1944, lagarul s-a extins chiar în zona Tunelului Dick, asa ca acesta a fost abandonat si umplut cu nisip si transformat în depozit de materiale. Conducerea Comitetului de evadare a decis sa fie continuat doar Tunelul Harry. Între timp, numarul prizonierilor crestea si exista pericolul ca sa se mai faca o extindere a lagarului care sa prelungeasca si tunelul ramas în lucru.
Comandantul Roger Bushell a decis ca în luna martie 1944 sa se desfasoare evadarea. Într-o noapte fara luna, prizonierii selectati (în primul rând cei care cunosteau limba germana) au început sa parcurga tunelul cu „Calul Troian”, placa de lemn pe sine improvizate. Lungimea lui Harry era de aproximativ 100 de metri, latime de 60 de centimetri si la 9 metri adâncime. Au reusit sa evadeze 76 de detinuti, un gardian surprinzându-l pe al 77-lea la ora 4,45 dimineata. Din pacate pentru magnificul plan de evadare si pentru munca de un an a prizonierilor, 73 de evadati au fost prinsi. Printre acestia s-a aflat si liderul Roger Bushell. Hitler a dat ordin sa fie toti împuscati, iar în cele din urma au fost executati 50 de militari aliati evadati.
Intrarea în legenda
Povestirile supravietuitorilor despre magnifica operatiune desfasurata la Stalag Luft III au devenit romane si filme de lungmetraj. O excelenta realizare a fost filmul „Marea Evadare” din 1963, cu Steve McQueen, Charles Bronson, James Coburn etc. Pilotul scotian Jack Harrison, ultimul evadat cunoscut, a murit la 97 de ani, în 2010.
PAUL IOAN
Comentarii