Un pas mare al geneticii      Maimuta fluorescenta!

UN PARIU DEVENIT PROMISIUNE Primul exemplar de primate – cele mai apropiate rude ale omului – modificat genetic reprezinta o mare promisiune pentru studiul terapiilor posibile în combaterea unor maladii incurabile.
          Implant reusit
          
           Oregon Regional Primate Research Center.
UN PARIU DEVENIT PROMISIUNE Primul exemplar de primate – cele mai apropiate rude ale omului – modificat genetic reprezinta o mare promisiune pentru studiul terapiilor posibile în combaterea unor maladii incurabile.
          Implant reusit
          
           Oregon Regional Primate Research Center. Stirea a creat o adevarata senzatie: la maimuta s-a reusit implantarea unei gene care în mod normal nu apartine organismului acesteia. Prima maimuta transgenica! Premiera absoluta? Nu, daca ar fi vorba doar de realizarea unor animale cu un patrimoniu genetic modificat. Sa ne amintim ca de la soareci la oi asemenea experiente au devenit aproape o rutina. De ce? Cu siguranta ca nu doar pentru interesul stiintific (oricât de extraordinar ar fi acesta – si este!), ci pentru ca asemenea animale devin capabile sa produca proteine utilizate de fabricile de medicamente pentru cele mai diverse scopuri, inclusiv pentru producerea de insulina. Dar la o maimuta, la o primata deci, ruda cea mai apropiata a omului, acest implant de gena straina nu mai fusese reusit niciodata. Orizonturile care se deschid începând de astazi pentru medicina sunt aproape de neimaginat. Pentru ca, daca un soarece, de exemplu, se îmbolnaveste de boala Alzheimer, pentru el exista un vaccin. Pentru Ronald Reagan însa, nu. De astazi, speranta sa si a celor ca el Se numeste Andi
          
           S-a… „nascut” pe 2 octombrie 2000, este bine, se joaca cu celelalte doua maimute cu care împarte camera si… pare sa nu fie deloc constient ca este o supermaimuta. Citit ca o anagrama, în engelza, numele sau înseamna „ADN inserat”. Si totusi, asa cum relateaza si prestigioasa revista „Science”, Andi are „ceva” în plus: o gena extrasa dintr-o meduza (cunoscuta ca „GFP”), care produce o proteina fluorescenta, usor de observat. „Obtinerea” lui Andi a fost departe de a fi usoara: din 224 de ovule în care a fost inserata gena fluorescentei, au rezultat doar 5 cazuri de graviditate; doar trei au putut fi duse pâna la capat – iar din ele doar la Andi a reusit implantul. De ce tot acest efort urias? Pentru ca pâna acum experimentele de terapie genetica pe oameni au dus, în unele cazuri, la moartea pacientilor. Andi, care este atât de „aproape” de om, poate fi modelul asteptat de atâta vreme pentru a vedea adevaratele riscuri si avantaje ale geneticii aplicata în medicina. Sperante pentru mai târziu
          
           „Înainte de a-l putea ajuta pe fostul presedinte al SUA Ronald Reagan, lovit de mai bine de zece ani de aceasta teribila boala, mai avem de optimizat, de perfectionat vaccinurile existente”, spune Gerald Schatten, unul din parintii lui Andi. V-ati întrebat însa vreodata cât de lung a fost drumul pâna aici? Iata-l, în câtiva dintre pasii sai esentiali. Începutul a avut loc în 1800 (!), când neamtul Hans Driesch a „mutat” nucleul unei celule de tesut muscular într-o celula nervoasa. A trecut mult timp si, în 1967, englezul Gurden tranfera nucleul unei celule de broasca într-un ovul al aceluiasi animal: se realiza prima clona a unei vertebrate. Dupa aceasta, a început nebunia: 1997 – Dolly, prima clonare a unui mamifer complex, reusita de Ian Wilmut la Edinburgh; iulie 1998: doi cercetatori japonezi obtin 50 de clone (!) ale unui soarece (modul de reproducere al celulelor sale este asemanator omului); tot iulie 1998: UE emite o directiva care interzice clonarea umana si o permite doar în cazul plantelor si animalelor; decembrie 1998: o echipa sud-coreeana creeaza un embrion uman; decembrie 1999: Oficiul de Brevete al Uniunii Europene autorizeaza extragerea de celule din embrioni pentru a li se modifica structura genetica; 8 martie 2000: În China, un grup de cercetatori ai Universitatii din Huan cloneaza 11 embrioni umani… Care va fi soarta viitorilor „Andi”? Ei vor putea fi folositi pentru experimentare de medicamente si terapii care se spera sa aduca solutia unor tragedii în fata carora oamenii sunt în continuare neputinciosi. Sperantele pe care neuitatul nostru genetician Constantin Maximilian le vedea pentru un viitor ceva mai îndepartat se pare ca se apropie vertiginos. La ce pret?