2010 – petrol sau hidrogen?

          Combustibilii
          
          Într-o emisiune cu genericul din titlu, desfasurata la respectatul post de stiri „Realitatea TV”, invitatii – profesorul universitar Aurel Lecca, senator si fizicianul Dan Mihu, redactor sef la „batrâna” revista „Stiinta si Tehnica” – au intrat într-o adevarata disputa privind combustibilii zilei de mâine. Combustibili pentru miliardul de autovehicule cu care cetatenii planetari se deplaseaza si îsi transporta marfurile dar si pentru centralele energetice care ne furnizeaza energia electrica cea de toate zilele, fara de care civilizatia Sapiens ar fi condamnata sa se întoarca la evul mediu.

          Combustibilii
          
          Într-o emisiune cu genericul din titlu, desfasurata la respectatul post de stiri „Realitatea TV”, invitatii – profesorul universitar Aurel Lecca, senator si fizicianul Dan Mihu, redactor sef la „batrâna” revista „Stiinta si Tehnica” – au intrat într-o adevarata disputa privind combustibilii zilei de mâine. Combustibili pentru miliardul de autovehicule cu care cetatenii planetari se deplaseaza si îsi transporta marfurile dar si pentru centralele energetice care ne furnizeaza energia electrica cea de toate zilele, fara de care civilizatia Sapiens ar fi condamnata sa se întoarca la evul mediu. Si, adaug, cea pentru care, iata, anul 2003 a devenit un trist an de violenta si razboi.
          Or, iata, succint, datele problemei.
          Petrolul, „sângele” de astazi al organismului civilizatiei noastre, se gaseste, în subsoluri, în rezerve imediat exploatabile de circa 1050 miliarde de barili (1 baril = 160 litri), repartizati asftel: 262 miliarde de barili se afla sub nisipurile Arabiei Saudite, 113 sub deserturile din Irak, 97 mld. de barili are Kuweitul, 90 Irakul, iar ceilalti, 390 miliarde barili, fiind SUA, Rusia, Azerbaidjan, Nigeria, Mexic, Venezuela si altii, printre care, cu un „strop” de 6.000.000 tone extrase anual, România, fosta mare putere europeana în petrol, pâna pe la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial. Dar satelitii de teledetectie spun – celor care au bani sa plateasca expertizele – ca, în realitate, peste 3000 miliarde de barili potentiali stau la dispozitia companiilor nationale dar si a gigantilor transnationali gen Exxon Mobil, ChevronTexaco, Shell si BP (principalii sustinatori ai razboiului din Irak, dupa unii analisti). Iar profesorul Lecca sustine ca atunci când vom sti ca golim cu totul puturile de petrol, când vom fi dezvoltat tehnologii care sa extraga pretiosul aur negru din sisturile bituminoase si sa construim platforme petroliere de mare adâncime, rezervele care ne vor sta la dispozitie – de fapt: vor sta la dispozitia urmasilor nostri – pot fi chiar dublul cifrei anuntate de teledetectionisti: 6.000 miliarde barili. Deci, suficient pentru a depasi bariera temporala fixata acum de specialisti, aceea a anului 2045, când, se zice, ultima picatura de petrol va curge, ca o lacrima neagra, pe obrazul civilizatiei omului. Dar nu va fi asa, spune profesorul, pentru ca oamenii de stiinta si marii ingineri creeaza continuu, inoveaza permanent, rationalizeaza mereu – de aceea masinariile, tehnologiile, aparatele viitorului vor fi mult mai putin energofage decât cele ale prezentului, prelungind prezenta hidrocarburilor (petrol si gaze) mult în adâncul veacului XXI.
          Perfect adevarat, sustine „adversarul”, totusi, pâna la urma, robinetele de petrol si gaz se vor închide, iar cele aproximativ 100 miliarde de kilowattore „fabricate” anual nu vor mai ajunge, caci de la 77 milioane barili de petrol pe zi, scosi în 1990, se va ajunge, inevitabil, la peste 120 milioane barili zilnic, în 2030, pentru nevoile de atunci ale omenirii – cel putin asa arata un model matematic elaborat de PNUD, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Iar energiile renuvelabile – solara, eoliana, mareomotrice, a biomasei, geotermala – desi au facut un salt gigantic între 1992 („summit”-ul de la Rio de Janeiro, când ele nu acopereau nici 0,1% din productia mondiala de energie) si 2003 („Summit”-ul Dezvoltarii Durabile de la Johannesburg, unde energiile „noi” au demonstrat un solid 2,5%, deci o fantastica crestere) nu vor „exploda” spectaculos, mai ales din cinice motive politice: noi avem si vrem sa avem mai mult, spun industriasii tarilor puternic industrializate, nu ne intereseaza nici ca „scuipam” în atmosfera, prin cosurile fabricilor noastre, mai mult de o treime din dioxidul de carbon care ucide atmosfera planetei si nici ca rezervele de hidrocarburi se subtiaza dramatic. Solutia însa exista, este la doi pasi de noi, si se va ajunge la ea, inevitabil, în Viitorul al II-lea, dupa ce în viitorul imediat vom fi consolidat industria energetica nucleara, cea care ne va pune în miscare grosul activitatilor noastre de-a lungul acestui secol. Iar combustibilul acestui „viitor II” este elementul care ocupa casuta nr.1 din Tabloul lui Mendeleev si se gaseste peste tot: în Univers, în atmosfera planetei Pamânt, si în oceanele ei. Este nevoie doar de o masinarie adecvata si de o tehnologie ieftina de înmagazinare a hidrogenului – lichid sau gazos – si atât autovehiculele cât si marile centrale electrice vor avea cu ce functiona, pentru tot Mileniul al III-lea si, de fapt, pentru toata eternitatea care îl asteapta pe Homo Sapiens.