Accidentul amoros

     Daca saptamâna trecuta va prezentam romanul unui laureat al Premiului Goncourt tradus la Editura EST, de data asta va propun romanul unui scriitor român interbelic, si anume romanul lui Mihail Sebastian, Accidentul, pe care l-a editat în acest an aceeasi editura, dar în colectia „Insomnia de aur”.
          Marturisesc ca nu am citit Accidentul în studentie, poate când trebuia, dar faptul ca l-am citit acum cu o oarecare curiozitate si interes poate ca ma absolva de aceasta vina imaginara.
     Daca saptamâna trecuta va prezentam romanul unui laureat al Premiului Goncourt tradus la Editura EST, de data asta va propun romanul unui scriitor român interbelic, si anume romanul lui Mihail Sebastian, Accidentul, pe care l-a editat în acest an aceeasi editura, dar în colectia „Insomnia de aur”.
          Marturisesc ca nu am citit Accidentul în studentie, poate când trebuia, dar faptul ca l-am citit acum cu o oarecare curiozitate si interes poate ca ma absolva de aceasta vina imaginara. Spun ca l-am citit cu o curiozitate nedisimulata pentru ca în urma cu doar câtiva ani am citit Jurnalul lui Mihail Sebastian, asa încât, fiind la rândul meu romancier, m-a interesat sa vad daca pot descoperi urme de biografie, cel putin biografia relatata în jurnal, în romanul Accidentul. Curiozitatea mi-a fost rasplatita pentru ca am descoperit notatii vagi ce m-au trimis la viata scriitorului care s-a bucurat de o buna notorietate în anii ’30, cel putin ca dramaturg. Ce m-a frapat mai întâi în jurnal: faptul ca Sebastian asculta foarte multe concerte la radio, în transmisiuni directe din Germania si faptul ca era implicat în câteva aventuri pasionale concomitent. Jurnalul este plin de picanterii de acest gen, foarte interesante de altfel, as putea spune chiar mai interesante decât în romanul Accidentul, care este un roman de dragoste. Înainte de a spune ce fel de roman de dragoste este, iata parerea istoricului literar Ovid S. Crohmalniceanu: „Romancierul se multumeste cu o istorie foarte simpla: Paul, eroul principal, pierde gustul de viata din cauza unei iubiri nefericite pentru pictorita Ann. E salvat însa de o alta femeie, Nora, pe care o cunoaste cu prilejul unui accident de tramvai, suferit de aceasta, o însoteste câteva saptamâni la munte si, acolo, învata sa schieze. Nu Gide, ci Proust îi slujeste acum de model autorului… Urmareste procesul stingerii unei pasiuni, asa cum se petrece în Albertine disparue. Dar avem de-a face cu un proustianism foarte cumintit… Accidentul este un roman psihologic si totodata sportiv”.
          Într-adevar, desi pare ca este un roman psihologic, povestea nu merge în profunzime, analiza ramâne la suprafata. Marea iubire pentru Ann este mai mult anecdotica decât tumultuoasa. Nu se întrezareste nici un patos, totul e declarativ. Aici romanul se apropie foarte mult de jurnal. Sebastian, ca si Paul, pare un personaj caruia îi placeau femeile, dar nu putea sa iubeasca. Neputinta asta e vizibila si în Accidentul. Nu e vorba atât despre pretextul romanului, un banal accident de tramvai, ci despre imposibilitatea eroului de a iubi pâna la capat. Cum observa si profesorul Crohmalniceanu, procesul stingerii unei iubiri nefericite este bine condus, dar superficial trait. Nimic nu emotioneaza, nici din iubirea care se stinge, nici din cea care se naste. Totul este plat, desi nu de putine ori observatiile sunt ale unui bun romancier. Nu o sa dau un exemplu din trairile amoroase ale personajului, pentru ca e greu de gasit una, ci din reactia trecatorilor la vederea femeii accidentate usor în urma sariturii din tramvaiul care se afla înca în mers: „Foarte rau ca nu este (statie de tramvai). Sa fie. Ca de aia platim noi. Bani stiti sa ne luati, dar statii nu va da mâna sa faceti… v-ati îmbogatit pe banii nostri…da, bine ne faceti, asa ne trebuie, ca suntem prosti si nu reactionam”. Fraze care ar putea fi notate si de un prozator al anilor 2000. Ovid S. Crohmalniceanu are dreptate si atunci când spune ca este si un roman sportiv. Într-adevar, aproape jumatate din roman se petrece la munte, unde Paul învata sa schieze. La capatul acestei performante el uita de pictorita Ann si descopera femeia de lânga el, profesoara Nora. Nu însa si iubirea. Un roman care se citeste si azi cu placere, e un soi de superficialitate care este bine prizata si astazi când superficialitatea este regina, de la muzica la literatura.