Adolph Armbruster, istoric      „În afara, ceea ce conteaza este istoria na

    
     – Domnule Adolph Armbruster, ati studiat istoria la Bucuresti, acum sunteti un distins membru al diasporei românesti si va continuati activitatea la München, la Paris, mai prin toata lumea. Prima întrebare pe care as vrea sa v-o pun se leaga însa de faptul ca sunteti sotul Vioricai Cortez.
    
     – Domnule Adolph Armbruster, ati studiat istoria la Bucuresti, acum sunteti un distins membru al diasporei românesti si va continuati activitatea la München, la Paris, mai prin toata lumea. Prima întrebare pe care as vrea sa v-o pun se leaga însa de faptul ca sunteti sotul Vioricai Cortez. Cum se întelege un mare istoric cu o mare soprana?    
     – Minunat. Nu exista nici un impediment, dimpotriva. Este avantajos sa avem doua meserii complet deosebite. Ne completam, avem ce discuta, nu ne repetam…    
     – Ca un adevarat duet! Dar istoria României, cum se vede ea din afara României?     
     Nu prea se vede. Si acum a mai venit si problema cu manualele alternative… Sigur, domnul filosof Liiceanu s-a pronuntat foarte mult în favoarea lor, a deschiderii europene… Am vazut si eu manualul de istorie al lui Sorin Mitu – este o rusine, dar nu eu sunt chemat sa judec. Ce vreau sa spun este ca în afara, ceea ce conteaza este istoria nationala. Si exista foarte putin interes pentru istoria popoarelor vecine. Iar România nici macar nu este vecina cu Germania. Ea este considerata ca o tara exotica, neinteresanta din punct de vedere al trecutului – doar în masura în care a intrat în contact cu istoria Germaniei. Altfel – este o pata alba. Ceea ce nu este specific numai României, ci si altor tari…    
     – Ati scris o superba carte despre Viorica…    
     – Da. Mi-a facut o mare placere sa o scriu. Si cu cât avansam, ma simteam din ce în ce mai mic în fata unei asemenea cariere.    
     – Cu ce gând plecati?    
     – Vreau sa spun mai întâi cu ce gând venim: totdeauna ne face mare placere sa venim aici. Dar am vazut progresiv – sau regresiv, daca vreti – cum numarul de zile care trec de la sosirea noastra pâna în momentul când începem sa ne gândim la plecare devine din ce în ce mai mic. Suntem din ce în ce mai dezamagiti. Am venit cu mari sperante – din afara nu stim exact ce se întâmpla aici. Ne confruntam cu realitatile care nu sunt ale noastre, sunt ale poporului român. Dar în acest fel devin si ale noastre. Si acum ne simtim foarte bine când suntem aici si vom mai reveni, dar dezamagirea este de necunoscut.    
     – Ce ar mai fi de adaugat?    
     – Cred, sau daca vreti, sper, ca speranta sa fie mai mare decât rabdarea…