Anatomia secundei      „Unelte” pentru timpul liber    &nb

          Nu este nici o îndoiala ca, în ciuda afisarii ostentative a sloganului DEMOCRATIE, piata libera împarte cetatenii Pamântului în doua categorii distincte: consumatori si neconsumatori. Cu alte cuvinte, vorba celebrului George Orwell, în a sa „Ferma a animalelor”: egali între noi – dar unii mai egali decât altii.

          Nu este nici o îndoiala ca, în ciuda afisarii ostentative a sloganului DEMOCRATIE, piata libera împarte cetatenii Pamântului în doua categorii distincte: consumatori si neconsumatori. Cu alte cuvinte, vorba celebrului George Orwell, în a sa „Ferma a animalelor”: egali între noi – dar unii mai egali decât altii.
          Aceasta fiind însa realitatea – ideea economiei sociale de piata nu va rezista decât în Uniunea Europeana – sa o privim în fata si sa studiem mizele economice care apar – desigur, o facem doar de dragul studiului, caci ceea ce va voi prezenta nu devine produs comercial pentru toti românii ci doar pentru maximum 0,5 la suta dintre ei. Un exercitiu de informare însa nu ne strica.
          Vorbesc despre „mina de aur” pe care o reprezinta timpul liber al cetateanului avut al Terrei, dar si al celui reprezentând clasa mijlocie din SUA, UE, Australia, Canada, Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, cetatean care, dupa 35 de ore de munca pe saptamâna (vezi Franta) se retrage acasa, în caminul lui, si vrea acolo entertainment, adica distractie, cultura, muzica.
          Pentru el, industria masinariilor de entertainment a inventat si apoi a democratizat, în timp, fonograful si patefonul, receptorul de radio, magnetofonul, televizorul, walkman-ul, aparatul de filmat, cititorul de CD (compact disk), camcoderul (aparatul de filmat pentru redare pe PC-uri), apoi, într-un moment mai obscur pentru cetatenii tarii Mioritei, combina Play Station I (vânduta de firma Sony în 70 milioane exemplare si combinând CD-ul cu filmele de pe DVD – adica Digital Versatile Disc, „lizibil” pe receptorul TV, prin intermediul unui computer – si cu jocurile electronice).
          Recent, o noua treapta a fost trecuta de industria distractiei electronice, constienta de pasul pe care trebuie sa-l faca, apropiindu-se una de alta, lumea informaticii si cea a imaginii si sunetului. Asa a aparut o noua combina de sunet-imagine, disparând, practic, discurile de patefon si pickup, casetele audio si video (cine ar fi gândit asta, acum zece ani?) dar si… PC-ul! Este vorba de o unealta care, practic, combina Internet-ul cu receptorul TV (pe care îl floseste drept monitor – desi unitatea centrala a PC-ului dispare!) oferind utilizatorului urmatoarele servicii: audierea de CD-uri, în conditii de foarte înalta fidelitate; vizionarea de filme, documentare, muzica, varietati, pe DVD-uri care dau înalta rezolutie, deci imagine exceptionala; accesul direct la Internet, cu toate facilitatile lui, o consola cu taste fiind legata de combina; în sfârsit, jocuri electronice de ultima generatie inmagazinate în memoria uriasa a combinei, accesibile unuia sau mai multor jucatori ai familiei, ba chiar, prin Internet, interactive la… nivel planetar.
          Prima companie care a iesit pe piata cu noua, revolutionara combina, a fost celebra Sony, a carei masinarie muzical-video-informatica, Play Station 2 s-a vândut în 980000 de exemplare chiar în primele doua zile de la lansare, „coada” la comenzi prin Internet, deci prin e-commerce, fiind de milioane de persoane. Adversarul principal pe piata: Microsoft-ul lui Bill Gates, care, recent, a lansat X-Box, cu o rezolutie a imaginii absolut de vis. Dar mai este si Sega, cu a sa consola Dreamcast, retehnologizabila în viitorul apropiat.
          Asa ca, în conditiile „contopirii gigantilor AOL (informatica) si Time Warner (distractia TV, audio) are loc o batalie teribila de… reasezare a obiectelor electronice în casa noastra: TV cu ecran plat si înalta definitie (deci un fel de teatru-cinema în familie, pe ecrane mari, atârnate pe perete), telefoane doar celulare (accesând Internet-ul, deci si retelele telefonice obisnuite, dar si canalele de muzica sau PC-ul casei), „cititoare” de CD-uri si DVD-uri mici, prin diverse camere, pe monitoare de PC sau televizoare secundare, plus mirabila combina despre care tocmai v-am vorbit, plus, bineînteles, robotii casnici. Ne-am crede într-o poveste SF – daca n-ar fi vorba de o teribila, uluitoare realitate.