Atavisme

          Evolueaza Homo sapiens din punct de vedere anatomo-morfologic? Adesea am auzit afirmatia ca omul este acelasi, de mii si mii de ani, ca nu se schimba deloc, ca la fel de puternic creier a avut Platon, ca si Einstein, si ca schimbarile din jurul nostru nu ne afecteaza cu nimic, din punct de vedere somatic, doar mentalitatile, spiritul se transforma.
          Amintesc însa ca Charles Darwin însusi, preocupat, cum se stie, de originea si evolutia speciilor, îsi punea aceasta întrebare si raspundea, în spiritul teoriei lui: omul evolueaza si lasa în urma functii – deci si organe – ale sale, de care nu mai are nevoie.

          Evolueaza Homo sapiens din punct de vedere anatomo-morfologic? Adesea am auzit afirmatia ca omul este acelasi, de mii si mii de ani, ca nu se schimba deloc, ca la fel de puternic creier a avut Platon, ca si Einstein, si ca schimbarile din jurul nostru nu ne afecteaza cu nimic, din punct de vedere somatic, doar mentalitatile, spiritul se transforma.
          Amintesc însa ca Charles Darwin însusi, preocupat, cum se stie, de originea si evolutia speciilor, îsi punea aceasta întrebare si raspundea, în spiritul teoriei lui: omul evolueaza si lasa în urma functii – deci si organe – ale sale, de care nu mai are nevoie. Reînnodând firul, specialistii în biologie moleculara confirma în zilele noastre: si la nivelul moleculei de acid dezoxiribonucleic acest proces este vizibil, caci ADN-ul, aceasta molecula a vietii, programul pe care îl purtam în noi, contine resturi de gene al caror rost nu-l gasim de fel. Jurnalista de stiinta, Jocelyn Selin, ne propune, în revista „Discover”, un inventar al trasaturilor dobândite, dar inutile, cu care înca se mai prezinta Homo sapiens. Le iau pe rând, cu o plansa anatomica în fata, reprezentându-l pe bipedul Sapiens. Încep de la cap, cu organul numit vomeronasal si observ ca, de o parte si de alta a septului, am doua adâncituri, sub care se gasesc chemoreceptori – care nu functioneaza, n-au functionat nici la parintii si stramosii mei si sunt, probabil, dovezi ca, undeva, în timp, poate cu sute de mii sau milioane de ani în urma, animalul care a trecut de la 48 la 46 de cromozomi în molecula de ADN si din care ma trag avea abilitati olfactive mult mai mari decât le am eu acum. Nici fosele false pe care le am sub maxilare si nici largimea sinusurilor nu-mi sunt de vreun folos: mirosul este un simt care, în timp, s-a atrofiat pâna la, sa-i zicem, parametri ce tin de estetica. Tot la cap: muschi ai urechilor – pentru unii dintre noi, înca functionând – cu care ar trebui sa ciulesc pavilioanele si sa le orientez, pentru a sesiza aparitia pradatorului sau a prazii. Muschi inutili, inamicul sau victima sunt acum asezati doar în plan moral. Tot inutil este si un petic de piele de deasupra pavilionului urechii, care marea capacitatea de receptie a pavilionului – si care mai este folosit doar de chirurgi, în eventualitatea unor autogrefe. Nici a treia pleoapa nu-mi foloseste sa ma apar de lumina prea puternica – de altfel, nu mi-a mai ramas decât o mica încretitura la coada ochiului. Cât despre maseaua de minte, ce sa mai vorbesc… La cutia toracica poate sa apara un set de coaste în plus, în zona cervicala – chiar daca eu nu le am, se întâmpla ca alti sapiensi le au -, atavisme de pe vremea când evolutia vietii îi adusese pe stra-stra-stramosii mei la stadiul de reptila. Dar al 13-lea rând de coaste poate sa apara si deasupra abdomenului – la 8 % dintre noi – si ca urmare a înrudirii noastre cu cimpanzeul si cu gorila (38% din gene sunt comune!). Tot la torace am un muschi cu care n-am ce face, se numeste subclavicular, se întinde de la prima vertebra si mi-ar folosi numai daca as face ceea ce facea, cu un milion de ani în urma, faptura din care descind: mergea în patru labe. La brate, fara rost sunt muschii numiti Palmarius (de la cot la încheietura, ajuta la cataratul în pomi) si Eractor pili (sub antebrat, folosea la la zbârlirea blanei iar acum, ca am pierdut-o, ne face „pielea de gâsca”, la frig sau la frica). Muschiul piramidal de pe abdomen, de deasupra pubisului: doar 80% dintre noi îl mai avem, se pare ca a ramas din perioada filogenetica a mamiferului stramos dotat cu marsupiu! Ramasita de uter de pe prostata – la barbati – si cea a canalelor – moarte – spermatice – la femei – sunt atavisme greu de încadrat, poate de dinainte de iesirea din ape, când, la specii mai putin evoluate, natura practica hermafroditismul. Muschiul numit Planetaris – era bun pentru apucat, cu degetele de la picioare – ca si degetul mic de la picior si, de fapt, ca si toate degetele de la picior – pot oricând sa dispara, nu le vom simti lipsa. De asemenea, purtam degeaba în timp apendicele – era nevoie de el la stramosii ierbivori, pentru digerarea celulozei. Dupa cum nici sfârcurile sânilor la barbati si parul – toata podoaba capilara – nu au nici o utilitate, functii estetice i-am gasit noi, în evolutia culturala – dar aceasta este o alta poveste.
          Închei cu coccisul, vertebra tradându-ne stramosii, dar si dovada ca ne-am pierdut, în evolutie, coada, probabil atunci când ne-am ridicat vertical si am privit, pentru prima oara, stele. Spre care, când ne vom duce, multe dintre trasaturile pe care le purtam acum se vor sublima, în evolutia lui Homo sapiens spre Homo cosmicus.