Civilizatii disparute      Lumile de dincolo de lume

          1. Civilizatii disparute
          
          Zapotecii cel mai religios popor amerindian
          
          PAUL IOAN
          
           Prefatând inca greu explicabila iesire din istorie a mayasilor, civilizatia zapoteca a intrat in declin dupa anul 900 d.

          1. Civilizatii disparute
          
          Zapotecii cel mai religios popor amerindian
          
          PAUL IOAN
          
           Prefatând inca greu explicabila iesire din istorie a mayasilor, civilizatia zapoteca a intrat in declin dupa anul 900 d.Ch., o data cu invazia sângeroasa a vecinilor lor, razboinicul popor al mixtecilor. Oaza de arta si cultura amerindiana, plasata in centrul Mexicului de azi, pe valea râului Oxaca, civilizatia zapoteca si-a cunoscut apogeul intre anii 300 si 850-900, pe când in zona Mesoamericii (adica Mexicul, Honduras si Guatemala) pretentiile teritoriale nu se acutizasera. Principalele trasaturi ale matricei spirituale zapotece au fost pacifismul si religiozitatea. In capitala Monte Alban isi aveau resedinta preotii-conducatori ai poporului, constituind o teocratie foarte puternica si autoritara. Toate elementele de arhitectura ale cladirilor oficiale, lacasurilor de cult, locuintelor particulare si mormintelor poarta insemnele unui foarte bogat panteon. Obiectele casnice si vesmintele cotidiene (nu numai cele de ceremonie) purtau insemnele zeilor protectori. Peste cinci sute de zeitati – antropomorfe si zoomorfe – dominau conduita sociala si politica a zapotecilor, din care violenta indreptata asupra vecinilor (aztecii si mixtecii) nu era in nici un fel acceptata. Arta si mestesugurile erau exclusiv indreptate in sensul venerarii divinitatilor si a regilor (atasati panteonului dupa moarte). Cei mai ilustri prelucratori ai metalelor pretioase (cu predilectie aur) si ai pietrei au creat o imensa comoara culturala, devastata sau insusita dupa cuceririle mixtece. Se pare ca principiile non-agresivitatii, impuse de o religiozitate iesita din comun, au condus la neglijarea pericolelor exterioare si, in cele din urma, la disparitia zapotecilor.
          
          2. Lumile de dincolo de lume
          
          Sectorul Mycogen
          
          MIHAELA DOROBANTU
          
          Dezvaluiri „«Nu mi-ai explicat ce este Sectorul Mycogen. De ce ar trebui sa ma duc acolo. Cu ce seamana?» «Este un sector mic, cu o populatie de numai vreo doua milioane si ceva, daca îmi aduc aminte bine. Ce vreau sa spun, este ca Mycogenienii sunt foarte atasati de o serie de traditii privind istoria de demult si se spune ca sunt în posesia unor documente foarte vechi, pe care nimeni altcineva nu le mai are…»”
          
           Acest fragment apartine nu unei scrieri, unui studiu despre Aggartha sau vreo alta lume disparuta. Mai mult, provine dintr-o carte despre… viitor, si chiar unul foarte îndepartat. Cei care îl citesc pe Isaac Asimov au recunoscut desigur dialogul din volumul „Preludiul Fundatiei” dintre matematicianul Hari Seldon si profesoara de istorie Dors Venabili, pe când primul se pregatea sa elaboreze celebra sa stiinta a Psihoistoriei. Cât a fost Asimov de influentat, de inspirat de informatiile despre „lumile de dincolo de lume”, nu este locul sa discutam aici. Dar nu putem sa nu remarcam la el prezenta acestei idei a „construirii” unor lumi subterane, sau macar „închise” si izolate astfel de orice nedorite influente externe.
           Simple viziuni de scriitor de romane stiintifico-fantastice? Nu chiar, de vreme ce japonezii, de pilda, au elaborat deja proiecte ale unor complicate orase – adevarate lumi, de fapt – subterane ca solutie a problemelor de suprafata. Adevarate si complexe eco-sisteme continuând viziunile de pe parcursul ultimelor milenii privind locuirea undeva sub pamânt. Un asemenea oras-model ar fi structurat pe nivele din ce în ce mai adânci, dedicate pe rând comertului, educatiei, administratiei, zonelor industriale si agricole precum si locuintelor propriu-zise si unei zone „de natura”, un fel de „arca a lui Noe”, menita în egala masura sa pastreze reprezentanti ai tuturor speciilor animale si sa asigure locuitorilor o anume permanenta a contactului cu lumea pe care au parasit-o.
           O asemenea structura – se spune – este atribuita si orasului pe care l-am mai amintit, Telos („comunicare cu spiritul”), localizat în Mt. Lassen, California. O lume de vegetarieni, care nu cunoaste durerea, nu foloseste banii, se dedica cu preoponderenta culturii si artei si unde se traieste practic nelimitat. Oamenii din aceste lumi paralele îsi… „aleg” sa arate de pilda de 30-40 de ani, fiind, dupa standardele noastre, „batrâni” de câteva sute sau chiar câteva mii de ani.
           Izolati? Nicidecum se pare. Calea lor spre „suprafata” este deschisa, modalitatile de ascensiune înspre lumea noastra fiind „predate” si constituind un scop avansat al acestor necunoscuti si misteriosi concetateni ai nostri.
           Cât de avansata este totusi civilizatia lor, cât, cum, si mai ales în ce masura interactioneaza ei cu lumea noastra si îi influenteaza evolutia? Si, o întrebare care nu poate fi ocolita pentru oricine accepta existenta lor: ce îi determina, chiar si dupa un timp atât de îndelungat, sa-si pastreze decizia de a trai în aceasta lume subterana?