Despre cercetare si dezvoltare

          Analistii metabolismului social global sunt de acord asupra subtilei – dar dramaticei – diferente dintre cresterea economica si dezvoltarea sociala. Caci mult laudata, de catre ultraliberalii americani, crestere economica constanta înseamna procente în plus – cu cât mai multe, cu atât mai bine, spun actionarii companiilor – la produsele care se realizeaza de catre industrii, agricultura si sectorul tertiar, al serviciilor; care, sigur, înseamna bunastare prin abundenta pentru milioane, chiar sute de milioane de oameni, dar mai ales dividende grase pentru mai-marii lumii („Esti în primii 10% ai Americii, te poti considera prosper: mai jos, esti ca si în orice parte a lumii”, îmi spunea, de curând, un fost olimpic la matematica, absolvent al celebrei Massachussets Institute of Technology si, deja, cu un pas în „tribul celor 10%”).

          Analistii metabolismului social global sunt de acord asupra subtilei – dar dramaticei – diferente dintre cresterea economica si dezvoltarea sociala. Caci mult laudata, de catre ultraliberalii americani, crestere economica constanta înseamna procente în plus – cu cât mai multe, cu atât mai bine, spun actionarii companiilor – la produsele care se realizeaza de catre industrii, agricultura si sectorul tertiar, al serviciilor; care, sigur, înseamna bunastare prin abundenta pentru milioane, chiar sute de milioane de oameni, dar mai ales dividende grase pentru mai-marii lumii („Esti în primii 10% ai Americii, te poti considera prosper: mai jos, esti ca si în orice parte a lumii”, îmi spunea, de curând, un fost olimpic la matematica, absolvent al celebrei Massachussets Institute of Technology si, deja, cu un pas în „tribul celor 10%”). Ceea ce a avut ca efect urmatoarea situatie: raportul de 30:1 dintre averea celor mai bogati 20% cetateni ai lumii (toata, capitalista – sau, ma rog, aproape toata…) în anul 1960 s-a transformat, în anul 2000, într-un alarmant 80:1… Iar o prognoza simpla pentru un viitor probabil arata ca, daca economia Chinei va depasi, în 2020, economia SUA si daca cresterea Indiei continua în acelasi ritm, iar consumul din cele doua tari-continent creste la nivelul actual al cetateanului Americii de Nord, va fi nevoie de produsele economiei a cel putin 4-5 planete de talia Pamântului, pentru a satisface setea, foamea, necesarul de locuinte, energia, autovehicule, aparatura electronica!
          Dezvoltarea, asa cum notiunea este privita astazi, înseamna amestecul politicului în economie, având ca rezultat raspândirea cresterii economice în social, echilibrarea geografica a câstigurilor si, din ce în ce mai mult, încurajarea sectoarelor economiei care respecta mediul înconjurator. Dezvoltarea, în politica noua, îsi adauga din ce în ce mai mult si adjectivul „durabila”: dezvoltare durabila, sustainable development – expresie tot mai des si mai clar întâlnita în toate strategiile ce se tes (si de la care, din pacate, strategii texani ai SUA se sustrag permanent).
          Dezvoltarea durabila, în afara de respectul pentru legile ecologice (Tratatul de la Kyoto, de reducere a emisiei de CO2 din atmosfera, este un document puternic, respectat de cei mai multi locuitori ai Pamântului si care va fi semnat, cu siguranta, de urmasul lui G.W. Bush la Casa Alba!) si de raspândirea orizontala a cresterii în social (strict dependenta de politic), înseamna si încurajarea motorului dezvoltarii care este cel al stiintei si tehnologiilor, al roadelor cortexului lui Homo faber. Aici, net, nord-americanii stau mai bine – si poate pasul cel mai important pe care îl au de facut cetatenii Uniunii Europene va fi acela de a încuraja mersul tinerilor spre lumea cercetarii stiintifice. Într-un clasament al numarului de articole publicate în reviste stiintifice, nord-americanii se claseaza, de pilda, pe locurile I (Institutul Salk ocupând 12,4% din spatiul publicatiilor), III, IV, V, VI, VII, europenii fiind clasati doar pe locurile II (Laboratorul european de biologie moleculara, cu 7,8% din productia de articole publicate), VIII, IX si X.
          Domenii de vârf ale cercetarii? Cea industriala, în primul rând, unde în aeronautica si energetica nucleara europenii înca se tin tari. În genomica si proteonomica – noile si puternicele stiinte ale viului – americanii conduc „balul”, cu chinezii, japonezii si europenii, dupa ei, la mare distanta. În fizica si astronomie, echipele sunt, în general, multinationale, dar americanii cheltuiesc mai mult. În tehnologii spatiale se asteapta revirimentul american, se remarca constanta Rusiei, cresterea investitiilor Agentiei Spatiale Europene, aparitia Chinei în competitie. Creste, în rezultate, cercetarea în matematica, cu un tablou de performante cuprinzând nume din mai toate tarile (cu doi performeri români printre „premianti”, prof. Cristian Calude si acad. Gheorghe Paun). Electronica, nanotehnologiile, biotehnologiile – avansul american fata de restul lumii este coplesitor.
          Ce spera europenii? Deocamdata, nu mare lucru, poate doar o colaborare nord-atlantica mai strânsa, la care sa colaboreze si rusii. Eforturi se fac (între 1997 si 2001, cheltuielile pentru cercetare au crescut, anual, cu 11,8% în Ungaria, 8,5% în Finlanda, 8,4% în Suedia, 8% în Spania, 7,9% în Danemarca, 3,8% în Polonia, 3,3% în Germania, 2,1% (!) în Franta) dar cei 4,8% cu care creste, anual, bugetul stiintei si tehnologiilor din SUA nu numai ca vor pastra distanta, dar o vor si accentua.
          Iara noi? Daca reusim sa unim, cu adevarat, lumea universitara cu firavele noastre institute de cercetari, mai putem discuta despre prezenta noastra în lumea stiintei si a tehnologiilor, macar la nivel european. Daca nu, nu!