– Stimate Maestre Eugen Sârbu, ati cântat la Muzeul Metropolitan din New York pe una din cele mai celebre viori din lume, „Il Cannone”, construita de faimosul Guarnieri del Gesù si pe care a cântat Paganini..
– Stimate Maestre Eugen Sârbu, ati cântat la Muzeul Metropolitan din New York pe una din cele mai celebre viori din lume, „Il Cannone”, construita de faimosul Guarnieri del Gesù si pe care a cântat Paganini…
– Prima oara când am cântat pe vioara lui Paganini, facuta de Guarnieri del Gesù în 1742, a fost o emotie indescriptibila. Faptul ca puneam degetele pe aceleasi locuri unde le punea Paganini… În plus, nu stiu, este o vioara extraordinara, de o potenta nemaiîntâlnita. Am avut ocazia sa cânt pe ea în 1978, când am câstigat Concursul Paganini la Genova. În 1994 s-a organizat la Muzeul Metropolitan o expozitie unica, prezentând, cu ocazia aniversarii lui Guarnieri del Gesù, cele mai importante viori ale lui. Si conducerea Muzeului, si organizatorii nu aveau însa acceptul orasului Genova ca „Il Canone” sa fie si ea prezenta la New York. Si fara ea, expozitia ar fi fost incompleta! Eu le-am promis ca ma voi interesa, am vorbit cu Directorul Fundatiei Paganini si al Fundatiei Tursi din Genova unde vioara se afla pastrata sub un clopot de sticla incasabila si pazita zi si noapte. L-am sunat de la Londra si pe Primar, am luat a doua zi avionul si am zburat la Genova. Am luat prânzul împreuna cu ei si la sfârsit …aveam acceptul ca „Il Canone” sa fie adusa la New York. Conditia a fost ca eu sa cânt pe ea în concertul de închidere al expozitiei. Ceea ce am si facut. Pentru mine era o mare onoare. Asa a fost sa pot rezolva un lucru de mare importanta si pentru Muzeul Metropolitan, dar si pentru vioara lui Paganini, care pâna atunci nu trecuse Oceanul…
– Dumneavoastra cântati pe un Stradivarius datând din 1729…
– Este o vioara minunata, una din cele mai bune din lume, nu numai din punctul de vedere al sonoritatii, ci si al lutieriei. Este într-o conditie exceptionala, în special lacul, care este cel orginal. Vioara mea de pâna atunci fusese un Tomasso Balestrieri, care, tot asa, avea un sunet extraordinar si se spune ca ar fi apartinut lui Fritz Kreisler. Însa în momentul când mi s-a aratat acest Stradivarius din 1729, trebuie sa spun ca senzatia pe care am avut-o a fost ca mi-am gasit vocea. S-a întâmplat la Londra, eram în trecere venind din America de la un turneu, si mi s-a adus vioara la aeroport pentru un sfert de ora. Mai cântasem pe alte viori, care mi se împrumutau pe câteva luni, inclusiv ale lui Guarnieri, dar nu fusesem asa de încântat. De data aceasta însa ma identificam cu ea.
– Cum reusiti sa va împartiti timpul între Londra si toate tarile în care faceti turnee? Veniti des în România?
– Publicul românesc stie ca timp de 20 de ani, între 1970 si 1990, eu nu am venit în tara. Am fost într-un fel de exil în Statele Unite. Si mi-a fost foarte dor de România. La un moment dat pierdusem speranta ca voi cânta din nou publicului românesc pe care îl iubesc atât de mult. Si minunea s-a întâmplat si dupa ’90 încerc sa recuperez timpul pierdut în care n-am avut sansa de a cânta românilor mei.
– Va este dor de Pietrari?
– Enorm. Si trebuie sa va spun ca în fiecare an când vin în tara ma duc acolo, în locul unde m-am nascut.
– Sunteti un om extraordinar de modest. Cum va bucurati împreuna cu publicul de succesul pe care îl aveti de fiecare data?
– Pentru mine faptul de a împartasi bucuria si frumusetea muzicii cu publicul este un privilegiu. Si îi voi fi mereu dator tatalui meu pentru aceasta. El este un mare pasionat al viorii – nu am întâlnit pe cineva mai pasionat decât el. Ne cânta la vioara când eram mic iar eu stateam ore în sir ascultându-l. La un moment dat i-am cerut vioara. Si el a fost impresionat ca nu am produs scârtâituri, am produs sunete. Si atunci m-a dat la vioara. Si trebuie sa va spun ca exact atunci, în primele clipe când am atins vioara, stiam ca asta voi face.
– Ce va supara cel mai mult pe lumea aceasta?
– Perfidia si lipsa de sinceritate.
– Si ce va face cel mai fericit?
– Muzica.
De ce dintii umani sunt sensibili la frig si la durere?
Poate pentru ca ei sunt mostenirea unor organe senzoriale care aveau, la...
Comentarii