Poetul si diplomatul Ion Brad este prezent înca de la începutul acestui an cu un nou volum de poezie, intitulat Mamei, dincolo. Nu sunt poezii noi, sunt poezii mai vechi, scrise într-o perioada cuprinsa între 1958 si 2001.
Poetul si diplomatul Ion Brad este prezent înca de la începutul acestui an cu un nou volum de poezie, intitulat Mamei, dincolo. Nu sunt poezii noi, sunt poezii mai vechi, scrise într-o perioada cuprinsa între 1958 si 2001. Nu sunt nici cele mai bune poeme cuprinse în aceasta carte, dar acele poeme care îl definesc pe Ion Brad sunt prezente. Iar poezia care îl defineste pe poetul nascut în 1929, în satul Panade, judetul Alba, este poezia rurala, poezia spatiului natal, a copilariei. Te-ai astepta, ca cititor, de la un om care a fost ambasadorul României în Grecia, între 1973 si 1982, sa regasesti în poemele sale, cel putin din acea perioada, trimiterile livresti, de asteptat de la un literat care a descoperit frumusetile Eladei si apoi profunzimea dramaturgiei ca director al Teatrului Nottara (1984-1990). Si cu toate acestea, universul sau poetic este dominat de tarâmul transilvan „strabatut de Târnave”, cum zice prof. Dumitru Micu, „imaginea eternitatii”, iar „întruparea vie a sacralitatii pamântului de obârsie, cu tot ceea ce aceasta include, de la amintiri personale la memoria colectiva, învesnicita în istorie si folclor, e Mama”. Cel care citeste aceasta antologie, continând poeme scrise de-a lungul aproape a unei jumatati de veac, poate observa ca pâna în 1980 poezia lui Ion Brad era una lirica în care concretul este cristalizat metaforic dând viata unor tablouri interioare din lumea satului sau de bastina, dar si unor portrete transparente precum aerul, ale fiintelor care i-au luminat copilaria: tatal, mama, bunica. O copilarie definitiv pierduta care poate fi regasita doar în densitatea unui vers: „Când aripile Lunii ma duc din nou în sat / Apusul moare – bou înjunghiat…As recunoaste poate-n agonie / Vitelul ce-l pasteam umblând descult / În departata mea copilarie” (Amurg) sau „Pe unde sa te caut si mai ales pe unde / Sa te descopar iar, copilarie?” (Raiul pierdut). Elegia este si ea prezenta, fara excesele retoricii sentimentale. Sta dovada si poemul care da titlul antologiei în care Ion Brad se adreseaza mamei plecate dincolo, fara ca acest discurs sa fie „literaturizare” cu orice chip: „S-a aprins iarba pe mormânt – flacara verde în tina – / si tu iar întârzii, pâna când? / …/ Te-ai întâlnit cu buna si-i povestesti de copii? / Poate, ea ne-a uitat; poate nu ne mai stie pe nume. / … /Blestemata fii, vrajitoare rachita / Ca-i dai umbra mamei nu la lumina, ci-n întunericul mut!”. Dupa 1980, laitmotivul liricii lui Ion Brat se schimba, fiind tot mai prezent un „sentiment al involutiei”, satul natal, mereu satul natal, aparându-i poetului ca „un paradis în destramare”. Pur si simplu îndepartare de copilarie sau un mesaj încifrat pentru acei ani în care satele erau atacate cu buldozerele? Versuri ca acestea sunt edificatoare pentru tabloul sumbru pe care tot mai multi tarani erau obligati sa-l priveasca: „La Panade, sus pe coasta / Mai atârna casa noastra / Cu pustiul în fereastra / În fereastra nici o glastra”. Dumitru Micu are dreptate atunci când spune: „Reflectând evolutia de la un romantism clasicizat la unul cu aspecte de expresionism apocaliptic, antologia auctoriala a lui Ion Brad reuneste majoritatea celor mai frumoase versuri ale poetului, generate de iubirea fiului pentru mama pierduta… fântâna lui de plâns si poezie”.
Centru de date pe Luna
Compania americana Lonestar Data Holdings îsi îndreapta atentia spre Luna în încercarea...
Comentarii