Globalizari de la inceputurile lumii

          Ideea acestor rânduri mi-a venit dintr-un articol din revista Discover, povestind despre eforturile unui arheolog-palentolog pasionat, Sandra Olsen, de la Muzeul de Istorie Naturala din Pittsburgh dar care a parasit, in numele pasiunii ei, câmpia nord americana pentru a-si stabili tabara de lucru in inima stepei eurasiene, la Krasnii Yar, in Kazahstan. Pornind de la o idee a Melindei Zeder (Institutul Smithonian din Washington, SUA), aceea ca prima globalizare a omenirii a fost realizata cu ajutorul cailor, doamna Olsen s-a apucat sa studieze ramasitele unor asezari stravechi, ale unui popor primitiv, cunoscut sub numele de botai.

          Ideea acestor rânduri mi-a venit dintr-un articol din revista Discover, povestind despre eforturile unui arheolog-palentolog pasionat, Sandra Olsen, de la Muzeul de Istorie Naturala din Pittsburgh dar care a parasit, in numele pasiunii ei, câmpia nord americana pentru a-si stabili tabara de lucru in inima stepei eurasiene, la Krasnii Yar, in Kazahstan. Pornind de la o idee a Melindei Zeder (Institutul Smithonian din Washington, SUA), aceea ca prima globalizare a omenirii a fost realizata cu ajutorul cailor, doamna Olsen s-a apucat sa studieze ramasitele unor asezari stravechi, ale unui popor primitiv, cunoscut sub numele de botai. Botaii au trait cu hat, 6000 de ani in urma, minuscula lor cultura a fost puternic legata de vânarea si apoi de stapânirea calului, animal aparut, fireste, in stepele vaste dintre muntii Carpati si cei ai Mongoliei. Dar civilizatia calului trebuie sa aiba si ea un inceput, ca orice actiune de mica sau mare amploare a omului, si-a spus Sandra Olsen – si a inceput sa caute inceputurile. A cautat vreme de mai bine de un deceniu, in pusta ungara, pe lânga Altaii Mongoliei, in Dererka ucraineana, la Srednii Stog, in Rusia – dar absolutul este eluziv, se ascunde, se indeparteaza mereu. Si iat-o acum, chiar in zilele noastre, in stepa kazaha, sustinea, chiar la momentul zero al acestui capitol al istoriei Omului. Caci daca botaii sunt cei care au trecut de la statutul de vânator de cai la acela de calaret, imblânzitor si utilizator al lui Equus domesticus – numele „nobil”, dat de Karl Linnaeus – atunci Sandra Olsen a dat lovitura, a dezlegat misterul si astfel se explica de ce, de pilda, in jur de 3000 i.e.n., calaretii galopeaza deja… intre Elvetia si Turcia! Pentru ca, dupa aventura botailor calari, distante lungi au putut fi acoperite, triburi au inceput sa se miste, populatii intregi sa migreze; intâlnirea omului cu calul a fost, iata, decisiva pentru luarea in stapânire a planetei. Iar calul va ramâne principalul mijloc de deplasare si transport al lui Homo sapiens pâna la aparitia drumului de fier si a motorului termic – deci pâna pe la inceputul celui de-al XX-lea secol al civilizatiei, servindu-ne, credincios, vreme de sase milenii. Si alte animale au reusit globali-zarea, spune W.S. Weed, autorul articolului, lasându-se domesticite, pentru a migra apoi, o data cu omul, pe toate continentele locuite. Câinele s-a apropiat de om acum 10000 de ani, prima data in zona Israel-Irak; capra, acum 7000 de ani, in Iran; oaia si porcul, tot atunci, in Siria-Turcia de astazi; pisica, vaca si gaina, o data cu calul, acum 6 milenii, dar in nordul Africii, respectiv Turcia, respectiv sudul Asiei; magarul si camila au devenit „de casa” cam acum 3500 de ani, in nordul Africii si sudul Arabiei si al Asiei; rata s-a lipit de curtea omului intâi in Asia de Sud Est, cu trei milenii in urma; purcelusii de Anzi (un fel de hamsteri mai mari, cu carne foarte apreciata de sud americani si polinezieni), acum 2500 de ani; curcanul, abia la inceputul primului mileniu al Erei Noastre, in Mexic; albina, in Europa, pe la anul 500 e.n.; crapul chinezesc, pe la anul 1000; iar iepurele de casa a ajuns pe lânga casa omului relativ recent, abia cu 5 secole in urma.
          Actiunea continua, dupa parerea mea, doar ca locul animalului de casa este luat de inventarul tehnic. Au globalizat astfel, in ultimele doua veacuri: trenul, vaporul, autovehiculul, aeroplanul, receptorul de radio si televiziune, oalele Zepter si satelitii de telecomunicatii, incaltamintea si cravata – fara nici o noima, doar moda… – jocul la Bursa, computerul – pâna la „fraternitatea” Internet-ului, ziarul, stiloul si pixul, muzica lui Bach si a Beatles-ilor, hot dog-ul, instalatiile de aer conditionat si mâncarea chinezeasca – dar ce n-a globalizat sau nu va globaliza, pe strazile inghesuite ale micului sat planetar, construit pe o minuscula a treia planeta a unei stele moderna numita Soare…