1) Iisus pamânteanul
PAUL IOAN
Ar fi fost de neconceput pâna in anul 1898 sa se vorbeasca cu atâta claritate despre dimensiunea umana a existentei pamântesti a Mântuitorului. In acel an de rascruce pentru relatiile dintre stiinta si teologie, avocatul italian Secondo Pio primea permisiunea de a fotografia Giulgiul din Torino, o pânza cu dimensiunile (initiale) de 4,36 metri lungime si 1,1 metri latime.
1) Iisus pamânteanul
PAUL IOAN
Ar fi fost de neconceput pâna in anul 1898 sa se vorbeasca cu atâta claritate despre dimensiunea umana a existentei pamântesti a Mântuitorului. In acel an de rascruce pentru relatiile dintre stiinta si teologie, avocatul italian Secondo Pio primea permisiunea de a fotografia Giulgiul din Torino, o pânza cu dimensiunile (initiale) de 4,36 metri lungime si 1,1 metri latime…
A trecut mai bine de un secol de atunci si imaginile imortalizate pe o placa de sticla de 50/60 cm, coroborate cu studiile ulterioare multi-disciplinare, nu inceteaza sa alimenteze polemici acerbe: este sau nu Giulgiul o relicva? Aceasta controversa (permanentizata, se pare) nu face obiectul textului de fata. Dorim sa punem in evidenta doar câteva aspecte legate de Iisus Christos cel intrupat. Studiile urmelor de pe Giulgiu (conturul corpului, lasat de sudoare, de uleiurile speciale din mirt si aloe cu care a fost uns si analiza picaturilor de sânge) au putut creiona urmatorul „portret”: Iisus a avut o inaltime de 1,82 metri, o greutate cuprinsa intre 70 si 80 de kilograme, in anul când a suferit Patimile si a fost rastignit.
Grupa de sânge
Primele masuratori antropometrice (care au condus la rezultatele mentionate mai sus) au apartinut biologului francez Paul Joseph Vignon (profesor la Sorbona la inceputul secolului XX). Dar a trebuit sa treaca peste sapte decenii pentru ca, in anii ’80, patologul italian Baima Bolonne sa duca la bun sfârsit studiile privind sângele existent pe Giulgiu. CONTROVERSA STIINTIFICA in legatura cu petele rosii-maronii de pe relicva s-a declansat abia dupa inventarea microscopului electronic. S-au format doua grupuri de oameni de stiinta, cu doua conceptii total diferite despre respectivele pete. Ambele teze plecau de la prezenta fierului in compozitia chimica a acelui lichid imbibat in fibrele Giulgiului. Primul grup, reprezentat de chimistul american Walter McCrone, considera ca ionii de fier provin de la un pigment folosit in vopselele pictorilor europeni ai secolului XIV. Implicit, aceasta ipoteza statua ca Giulgiul este opera unui artist medieval, incercând sa confirme o mai veche banuiala. Numai ca echipa italianului Baima Bolonne a demonstrat mai intâi (prin metode spectrale) ca este sânge uman, iar fierul provine de la produsele de descompunere ale hemoglobinei, hematiile. In urmatoarea etapa, utilizând metoda clasica pe baza de ser monoclonal, Bolonne a declarat in 1983: „Persoana rastignita avea grupa de sânge AB IV!”
Observatii medicale asupra ranilor
Conform cu relatarile evanghelice, dupa condamnare, Iisus a suferit 39 de lovituri de bici, aplicate de soldatii romani. Acestia au folosit un instrument de tortura specific epocii, numit in latineste flagrum : de mâner erau prinse trei curele de piele cu mici greutati de plumb la capete, iar uneori erau adaugate bucati taioase de os pentru a amplifica suferinta. Biciuirea a provocat pe trupul lui Iisus nouazeci de rani, cele mai multe fiind pe umeri si pe spate. Forma lor se aseamana cu litera „H” si sunt grupate câte trei (dupa numarul de curele ale biciului). Dar soldatii lui Pilat Pontius l-au lovit cu armele si peste fata si frunte, provocându-i rani deschise si o umflatura sub ochiul drept (Evaghelistul Matei vorbeste si de lovituri cu trestia). O alta serie de rani, neregulate, sunt cele provocate de coroana de spini pe frunte, tâmple si ceafa. Investigatiile medicale au concluzionat, fara dubii, ca Iisus a fost dezbracat inainte de a i se aplica toate aceste chinuri si ca 28 dintre rani erau sângerânde in clipa mortii.
URMELE RASTIGNIRII. Iisus a fost rastignit in modul cel mai cumplit posibil, cu ajutorul unor cuie groase (piroane). Acest supliciu (mod de executie) urma sa fie abolit trei secole mai târziu, in timpul lui Constantin cel Mare (306-337). Problema medicala a sustinerii corpului cu mâinile imobilizate pe Cruce prin piroane a fost elucidata de chirurgul francez Pierre Barbet. Ranile de la incheietura oaselor mâinilor formeaza un spatiu gol, asa-numitul spatiu Destot. Cu alte cuvinte, spune dr. Barbet, imaginile facute de pictori de-a lungul veacurilor nu sunt foarte exacte din punct de vedere medical. Daca s-ar fi procedat precum au ilustrat artistii plastici, palmele s-ar fi sfâsiat si Iisus ar fi cazut in cele din urma de pe Cruce.
Lovitura de lance si legenda Sfântului Graal
Din punct de vedere al naratiunilor evanghelice si al legendelor tesute in jurul marilor secrete ale Templierilor, intepatura provocata cu lancea de centurionul Longinus (identificat de biblisti ca fiind, ulterior, convertit de la pagânism la crestinism si executat din acest motiv; centurionul este comandantul unui detasament roman de 100 de soldati) are o insemnatate aparte.
Evanghelistul Ioan ne relateaza despre o impunsatura de sulita, insa medicii care au studiat impregnarea ranilor pe Giulgiu vorbesc fie de o lance, fie de o spada, fara sa excluda si ipoteza unui vârf de lance. Cert este ca Iisus a avut o rana ovala, lateral dreapta, situata intre a 5-a si a 6-a coasta. Evanghelia spune ca Mântuitorul era deja mort, ca aceasta a fost verificarea decesului si ca din rana au tâsnit sânge si apa. Pentru medici, sintagma „sânge si apa” reprezinta o dilema: ori centurionul a vrut sa constate moartea, ori a vrut sa i-o grabeasca printr-o noua hemoragie, mai puternica decât toate celelalte. Un raspuns la aceasta dilema a fost dat de trei medici americani, W.Edwards, F.Hosmer si J.Wesley. Cauzele mortii lui Iisus, afirma ei, sunt: „epuizarea totala (hipovolemic), insuficienta cardiaca acuta si, in cele din urma, tromboza sau fibrilatia”. In consecinta, lovitura de lance (sau sulita, sau spada) a fost data imediat dupa moartea lui Iisus, de aceea a fost posibila tâsnirea de „sânge si apa”. Aceasta „apa” este considerata a fi lichidul pleural. Afirmatia biblica se confirma si logic, intrucât daca ar fi vrut sa-L ucida, centurionul I-ar fi strapuns inima…
…Nimeni n-ar fi banuit, la canonizarea Cartilor Vechiului Testament, ce ecouri urma sa aiba sintagma „sânge si apa”. Legendele iscate din acest „amanunt” conduc spre colectarea sângelui si a apei din trupul Domnului de catre Iosif din Arimateea (care s-a ingrijit de inmormântarea lui Iisus) intr-un vas sfânt si conservarea acestuia intr-un loc secret – fapt neconsemnat in nici una din cele patru Evaghelii. Templierii ar fi descoperit acest vas dupa prima Cruciada (soldata cu cucerirea Ierusalimului, la 17 iulie 1099) si l-ar fi transformat in misteriosul si mult adoratul lor obiect de cult, sub denumirea de Sfântul Graal. Realitatea este insa mult mai complicata.
In primul rând, originea denumirii este pur si simplu sang réal si nu San Graal, asa cum spune o veche traditie frantuzeasca. Deci este vorba de „sângele adevarat al Domnului” si nu de denumirea data unei cupe (vas) din metal pretios. In al doilea rând, povestile despre Templieri analizate de istorici conduc si la ideea senzationala ca insusi Giulgiul este autenticul Graal, caci el este pastratorul sângelui divin (prin imbibare in pânza), si nu un vas oarecare! De aceea implicarea obsesiva a Templierilor in stramutarea Giulgiului de la Constantinopol la Genova (dupa a patra Cruciada) a fost atât de aventuroasa si nici acum elucidata pe deplin.
Drumul Crucii sau Via Dolorosa
Unde s-a petrecut biciuirea lui Iisus, dupa ce a avut loc condamnarea Sa? Pâna in secolul XVIII, existau unele presupuneri ale calugarilor franciscani, bazate pe vechile relatari ale unor clerici crestini de la Ierusalim. Dar, de aproape doua veacuri, inaltii ierarhi au stabilit cel mai probabil loc de desfasurare a Procesului lui Iisus (si implicit locul aproximativ al executiei celor 39 de lovituri de bici) in preajma Muntelui Templului, la fortareata Antonia a ansamblului de edificii politico-religioase din Ierusalim. O alta varianta (luata astazi in seama doar teoretic) este aceea conform careia Pilat Pontius ar fi avut sediul in Palatul lui Irod, situat la vest de Muntele Templului. O data stabilit locul de plecare a lui Iisus spre locul Rastignirii (Golgota sau „Locul Capatânii”), s-au putut reconstitui Drumul Crucii (al Suferintei sau Via Dolorosa) si cele 14 opriri ipotetice (numarul depinde de autor; „14” este cel prezent in Marele Atlas Biblic, Berlin, 1996). Procesiunile pascale pleaca de la Manastirea Biciuirii, acolo unde Mântuitorul a fost obligat sa ia pe umeri instrumentul executiei, si anume bârna numita de romani patibulum, devenita apoi Crucea – simbolul crestinatatii. Aceasta bârna putea cântari intre 20 si 30 de kilograme, o greutate uriasa pentru starea de epuizare in care se gasea deja Iisus. Astfel se explica opririle de pe Drum si interventia temporara a lui Simon din Cirene, care l-a ajutat sa poarte Crucea. Distanta totala pe care Mântuitorul a parcurs-o cu Crucea pe umeri a fost de 600-700 de metri. Desi in Evanghelii nu se specifica nici una din opriri, traditia crestina recunoaste ca sigure câteva. Este vorba, in ordine, de: intâlnirea cu Mama Sa, de interventia lui Simon Cireneul, de interventia Veronicai (femeia care I-ar fi sters fata de sânge si sudoare si a carei naframa a devenit relicva), oprirea pentru consolarea femeilor ce-L plângeau. De asemenea, mai sunt certe urmatoarele momente ale Drumului Crucii: popasul in care Pilat Pontius il arata multimii pe Iisus, spunând: „Ecce Homo!” (Iata Omul!) si ultimele cinci (?) opriri de pe colina Golgotei – unde astazi se afla Biserica Sfântului Mormânt. De-a dreptul extraordinar este faptul ca acest Drum al Crucii, parcurs anual de pelerinii crestini din toata lumea, are astazi aproape acelasi aspect ca acum aproape doua milenii (Moartea si Invierea s-au produs intre anii 30 si 36, conform datelor istorice prezente in Evaghelii). Acea zona a Ierusalimului este neschimbata arhitectural, iar opririle mentionate poarta diverse inscriptii. De exemplu, a opta oprire (consolarea femeilor de catre Iisus) este insemnata cu o piatra pe care sta scris NIKA (Victorie), semn al biruintei Mântuitorului.
2) Viitorul apartine spatiului
4 decenii de la zborul lui Iuri Gagarin2 decenii de la prima lansare a navetei!
Prof. dr. FLORIN ZAGANESCU
La 12 aprilie astronautica comemoreaza împlinirea a patru decenii de la memorabilul prim zbor în spatiu al cosmonautului IURI GAGARIN, dar si a doua decenii de la primul start reusit al unei navete spatiale recuperabile, condusa atunci de astronautii JOHN W. YOUNG si ROBERT L. CRIPPEN. Zborurile spatiale efectuate de nave si navete având la bord echipaje poseda deja o traditie de exceptie, „homo cosmicus” lansând pe orbite circumterestre laboratoare spatiale de tip SALIUT, SKYLAB, MIR sau SPACELAB, dar reusind si o exceptionala succesiune de sapte zboruri cu aterizare pe Selena… Dornic sa se stabileasca pe timp îndelungat în spatiu, omul Mileniului III construieste cu migala si prevedere Statia Spatiala Internationala ALPHA, un real jalon al expeditiei „Omul pe Marte”, preliminata pentru anul 2020!
Anul acesta vom fi martorii unor realizari deosebite; astfel, probabil în cel de-al doilea semestru, China va deveni cel de-al 3-lea stat capabil sa plaseze pe orbita astronauti, folosind în acest scop rachetele si infrastructura proprie; este adevarat ca specialistii chinezi au fost ajutati de cei rusi, totusi sa nu uitam performantele rachetelor LONG MARSH 2F, ale navelor orbitale SHENZHOU (Astronava divina) precum si cele ale facilitatilor Centrului Spatial JIUQUAN din provincia GAN-SU. Recent, NASA a confirmat ca anul acesta are în plan efectuarea a 7 zboruri de navete spatiale care, începând cu ATLANTIS, vor contribui la extinderea dotarii statiei ALPHA; astfel, în afara aducerii la bordul Statiei al celui de-al 2-lea echipaj (cu recuperarea primului), astronautii au misiunea de a aduce la ALPHA, pe lânga modulul american DESTINY (deja cuplat la statie) alte cinci instalatii: Modulul cu centrifuga de adaptare; Laboratorul european COLUMBUS; Modulul japonez de cercetari KIBO, precum si doua module presurizate rusesti. Perspectivele zborurilor spatiale pilotate la începutul noului mileniu constituie subiectul dezbaterilor Forumului International Spatial 2001, care se desfasuroara la Moscova în perioada 11-13 aprilie a.c., sub deviza „Umanitatea catre un viitor spatiu pasnic”. Informatii suplimentare la: www. race/forum 2001 si forum @ race. ru.
Canioanele de la Polul Sud al Lunii
Marele Canion din Arizona, SUA, una dintre minunile naturale ale Pamântului, s-a...
Comentarii