Renegat de guvernatorul Cubei, ce revenise la decizia de a-l numi comandant al trupelor trimise sa cotropeasca Mexicul, Hernan Cortés avea o abilitate înnascuta de a se descurca în orice situatie. El stia ce cuvinte sa foloseasca în scrisorile catre regele sau, avand în sange, în acelasi timp, si iscusinta de a folosi strategii îndraznete ca pe o arma mortala.
Sa ni-l închipuim pe un tanar comandant de osti, în fruntea unei armate de dezmosteniti ai sortii si în fata unui pamant nu doar întins, ci si total necunoscut care trebuia cucerit. Dar cum? Pentru asta era nevoie de un plan elaborat din timp, de harti întinse pe masa, de strategi confruntandu-se în idei, de armate puternice, de guri de foc, de logistica. Nimic din toate acestea în situatia lui Cortés care nici macar nu avusese timp sa-si puna în ordine propria sa strategie înainte de a ridica pe fuga ancora din portul Havana.
Planificarea unei invazii se face azi pe parcursul a catorva ani înainte de invazia propriu-zisa. Probabil ca si în secolul al XVI-lea, în linii mari, lucrurile stateau la fel. Dar ideea Curtii Regale spaniole nu fusese distrugerea civilizatiilor întalnite în Mexic, ci preluarea controlului asupra negotului si eventuala salvare a crestinilor captivi. Daca ar trebui sa-l comparam cu un personaj de film, Cortés si-a ales cu de la sine putere rolul unui Rambo spaniol, un conchistador care sa elibereze niste crestini captivi în Mexic si apoi sa-i omoare pe toti oponentii cu milioane de gloante. Evident, arsenalul de atunci nu se compara cu arsenalul din filmele cu Sylvester Stallone.
Asa ca mintea iute a lui Hernan Cortés a nascocit un plan pe cat de simplu, pe atat de eficient. Sfatuit de doi dintre translatorii sai, Jeronimo Aguilar, supravietuitorul unui naufragiu, si de Malitzin, o femeie de prin partea locului care vorbea fluent atat maya, cat si nahuatla, Cortés a început sa caute, înainte de a declansa ostilitatile devastatoare, aliati indigeni care se declarau dusmani hotarati ai Aztecilor.
E uimitor de observat cum, peste secole, aceasta strategie simpla, dar atat de eficienta, este folosita fara mari retusuri si azi pentru invadarea unor state. Cand cineva este puternic, cu siguranta ca are si inamici dornici de razbunare. Decat sa te arunci cu capul înainte pentru a înfrunta conducatorul puternic, este mult mai bine sa culegi informatii si sa te folosesti de cunostintele inamicilor tinuti la respect.
Eliberarea acestora si ajutorul dat lor pentru a scapa de jugul opresorului este calea cea mai sigura pentru înfrangerea adversarului puternic. Într-un fel, îti faci treaba, dar cu carnea de tun a indigenilor locali care, încantati ca pot lupta contra opresorului, fac treaba invadatorului fara ca acesta sa înregistreze prea mari pierderi. Iar în final, autorul acestei strategii stie sa ia tortul, înrobindu-i pe toti, opresori si opresati locali.
Este incredibil cum mintea unui om tanar, dovada ca nu unul oarecare, a fost în stare sa cloceasca o asemenea strategie simpla, splendida în eficienta ei. În buzunar cu o asemenea strategie, Cortés a stiut sa-si aleaga si drumul care sa-l duca spre inima imperiului Aztec. A ales acele zone din care era sigur ca va colecta cat mai multi indigeni revoltati de dictatura aztecilor si cum pe acea vreme nu existau sanctiunile economice, Cortés a ales calea convingerii binevoitoare, un fel de ceea ce azi strategii numesc „cucerirea mintii si inimii” (heart and mind) opresatilor.
Numai asa Cortés a reusit sa obtina sprijinul mai multor grupuri indigene, precum si pe cel al Cempoalanilor si Tlaxcalanilor, pe care a stiut sa-i foloseasca drept aliati. Cu o asemenea „alianta” si „aliati” care sprijineau fara reticente cauza Coroanei Spaniei, Cortés a înteles ca sosise momentul atacului decisiv asupra Imperiului Aztec. Am putea spune azi, dupa trecerea atator secole, ca actiunea lui, simpla si eficienta, n-avea nici cea mai mica sansa de esec. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii