IOANA MÂNDRUTA, medic specialist neurolog Spitalul Clinic Universitar Bucuresti

          – Sunteti un medic de exceptie cu rezultate „miraculoase”. Exista multa lume care se roaga la Dumnezeu pentru sanatatea dumneavoastra.

          – Sunteti un medic de exceptie cu rezultate „miraculoase”. Exista multa lume care se roaga la Dumnezeu pentru sanatatea dumneavoastra. Cum se face ca o persoana atât de delicata, as spune chiar fragila, a ales o meserie atât de grea, de spinoasa?
          
           – Cred ca fragilitatea de care vorbiti este doar o aparenta. Am ales meseria pe care o practic pentru ca am dorit sa fac ceva spectaculos, ceva în care sa ajut oamenii. Îmi place sa ascult povestile lor pentru ca în felul acesta ma simt mai aproape de ei si este – dupa mine – cea mai buna metoda de evitare a rutinei.
          
           – V-ati izbit uneori de prejudecata ca sunteti femeie?
          
           – Nu de prejudecata ca sunt femeie – aceasta apare cu precadere în chirurgie, deci are o mai mica legatura cu specialitatea mea – ci de faptul ca sunt tânara. Cu toate acestea, învatând cum sa le vorbesc celor din jur, am reusit sa ma impun.
          
           – Va simtiti obosita de multimea si dificultatea cazurilor pe care le aveti de rezolvat? Nu va temeti ca veti deveni insensibila la suferinta?
          
           – Deloc! Prin natura spitalului nostru care nu este doar un spital clinic universitar ci si un spital de urgenta situat în centrul Capitalei, cazurile sunt atât de diferite încât fiecare rezolvare devine spectaculoasa. Sigur ca fiecare dintre noi se simte uneori în dificultate, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al dotarilor de aici de cele mai multe ori depasim situatia.
          
           – În ultimul timp ati aparut în reviste de moda, în emisiuni T.V., ati început, ca sa zic asa, sa aveti tot felul de activitati mondene! A devenit aceasta o preocupare?
          
           – E mult spus o preocupare. Am facut toate acestea si pentru sotul meu, Lucian Mândruta, care, prin natura meseriei si a contractului sau, are anumite obligatii în acest sens. Este adevarat ca e si un mod de a te face cunoscut, de a avea încredere în tine iar succesul în viata este întotdeauna legat de încredere.
          
           – Aveti prieteni?
          
           – Nu prea multi. Nici nu e asa de simplu sa leg prietenii pentru ca, încarcându-ma cu povestile din jur, abilitatea de a stabili contacte interumane e mai izolata.
          
           – Sunteti medic, uneori fotomodel, vizati o cariera universitara si în acelasi timp sunteti mama. Reusiti sa va împartiti între toate aceste preocupari?
          
           – Nu cât mi-as dori! Mi-ar placea sa stau mai mult cu fetita mea de 10 ani, sa împartim toate bucuriile…
          
           – Fetita este probabil mândra de mamica ei…
          
           – Da! Ma copiaza si sunt bucuroasa ca am reusit sa depasim suferintele legate de câteva traume, cum ar fi plecarea de la bunici.
          
           – Doriti ca ea sa devina tot medic?
          
           – Nu, de altfel, nici nu e prea înclinata, dar încerc s-o orientez spre lucruri cât mai interesante.
          
           – Cu atâtea preocupari aveti timp si de un hobby?
          
           – Da! Îmi place sa fac sport: bicicleta, înot, schi, sa calatoresc si iubesc mult lectura. Sunt pasionata de psihologie si mi-am descoperit bucuria de a-l citi pe Conrad Lorenz.
          
           – Ce v-ar fi placut sa fiti daca n-ati fi fost doctor?
          
           – Avocat sau jurnalist pentru ca ai acelasi gen de trairi din povestile oamenilor.