Lautrec, mare boem cu umbra mica

          Numele lui Henri de Toulouse-Lautrec este asociat, as putea spune cu amaraciune, placerii de a privi placerile altora. Pictor si litograf de mare talent, maestru al afiselor artistice – este numit „tatal posterelor moderne” –, Henri a fost condamnat din nastere la o boala nemiloasa de oase, care-i va mutila întreaga existenta.

          Numele lui Henri de Toulouse-Lautrec este asociat, as putea spune cu amaraciune, placerii de a privi placerile altora. Pictor si litograf de mare talent, maestru al afiselor artistice – este numit „tatal posterelor moderne” –, Henri a fost condamnat din nastere la o boala nemiloasa de oase, care-i va mutila întreaga existenta.
          Ca orice boem care se respecta dincolo de orice limite, Henri a trait doar treizeci si sase de ani, între 1864 si 1901. Nascut într-o familie aristocratica din sudul Frantei (localitatea Albi), pictorul a avut parte de un tata care musca lacom din fiecare clipa a vietii. Contele Alphonse Lautrec îsi spala ciorapii la râu si purta costume pestrite de bufon; disparea de acasa cu saptamânile, apoi se întorcea si se purta ca si cum nu s-a întâmplat nimic. Se parea ca Henri îi va mosteni aceasta energie de a se manifesta ca un excentric. Dar copilului i s-a descoperit curând o boala genetica, un deficit sever de calciu. Astfel, când la 12 ani si-a fracturat un picior, iar apoi la 14 ani a suferit acelasi accident la celalalt picior, cresterea membrelor inferioare s-a oprit. Doar trupul continua sa se dezvolte normal. În consecinta, Henri a devenit un barbat matur handicapat fizic, având o înaltime mai mica de 1,50 metri (unii autori apreciaza ca ar fi avut aproximativ 1,30 metri).
          Vizibil marcat de faptul ca nu prea are trecere la femei si constient de talentul de desenator si pictor, Henri de Toulouse-Lautrec s-a refugiat mai întâi într-un atelier de arta din Paris, la maestrul Fernand Cormon. Sediul acelei scoli se afla chiar în celebrul cartier Montmartre, astfel ca studentul nu a descoperit numai secretele picturii, ci si viata dedicata placerilor din acea „patrie a desfrâului”. Drumul spre boemie era deschis si Henri nu s-a lasat deloc pe tânjala. Dimpotriva. Chefurile de seara pâna-n zori devenisera o „meserie”. La cabaret, la bordeluri si chiar la cursele de soareci, Henri facea schite fara încetare. Fie ca era vorba de portrete, fie ca era vorba de ambianta prostituatelor sau a dansatoarelor nurlii, artistului nu-i scapa nimic din toata picanteria unui Montmartre dezlantuit.
          Biografii sai spun ca la început berea si vinul reprezentau compania esentiala a lui Henri. Asa îsi îneca dureroasa absenta a unei iubiri autentice. Dar cu trecerea timpului, tariile si mai ales absintul (licoare alcoolica aromatizata si toxica, de care devii repede dependent – azi este interzisa) l-au însotit permanent. Practic, cu buna stiinta sau nu, Toulouse-Lautrec se sinucidea treptat, încercând sa uite de alte placeri firesti ale unui barbat normal.
          Marele boem din Montmartre a creat mii de schite si s-a dedicat cu mare pasiune afiselor pentru localuri de lux, unde viata palpita cu maxima generozitate. Se pare ca artistul a fost un apropiat al dansatoarelor Louise Weber („Mâncacioasa”) si Jane Avril, de la Moulin Rouge. Ironia acestui destin trist a fost ca Henri facea reclama unui mod de viata de care el însusi nu se putea bucura decât în mica parte – partea etilica. Dar nu putea dura prea mult acest zbucium coplesit de fluviile de absint. La 36 de ani, artistul este pe patul de moarte. Surprinzator, la capatâiul sau apare din senin bizarul tatal „iubitor”, care vrea sa-i rada barba si sa-i pastreze sireturile de la pantofi drept amintire. Excentricul parinte si-a primit rasplata. Ultimele cuvinte ale lui Henri de Toulouse-Lautrec au fost: „Batrân nebun, ai venit sa-mi vezi executia!”