Vorbind despre copacii de pe teritoriul României, multi ar fi poate tentati sa aminteasca masacrul barbar al padurilor carpatine, care a imbogatit multi cetateni români, inclusiv politicieni, dar si venetici veniti de peste mari si tari. Totusi, astazi ne vom opri la un subiect pe cât de sensibil, pe atât de frumos: arbori celebri din tara noastra. Fireste, notorietatea le vine de la asocierea existentei lor cu personalitati ale istoriei si culturii nationale ori cu evenimente istorice marcante, dar si propriei lor „prestante”.
Teiul lui Eminescu este, foarte posibil, cea mai cunoscuta asemenea „personalitate” vegetala de la noi. Se afla in Parcul Copou din Iasi, iar specialistii i-au stabilit oficial vârsta: tinând cont si de inscrisuri istorice, se crede ca a fost plantat in timpul domniei lui Alexandru Lapusneanu, in 1556. Parcul a fost realizat abia in 1833, iar teiul a fost „iertat” de proiectantul acestuia, Gheorghe Asachi, pentru ca avea o tinuta impresionanta si impunatoare. Se spune ca sub coroana sa generoasa Eminescu statea ore in sir, iar un fel de legenda il identifica in poezia „Dorinta” cu binecunoscutul tei al indragostitilor. Totusi, in treacat fie spus, mai traiesc in zona tei si mai batrâni, veteranul, aflat in curtea Mânastirii Bârnova, având nu mai putin de 674 de ani!
Gorunul lui Horea graieste despre vremuri de mare restriste. Este un stejar de deal vechi de circa 400 de ani, cu circumferinta de 9 metri, aflat in locul numit „Panteonul Motilor” din satul hunedorean. Sub coroana sa, in anul 1784, i-a chemat la lupta pe motii adunati, indemnându-i la rascoala. In apropierea gorunului aflat in cimitirul satului, la vreo 30 de metri mai la nord, odihneste „craisorul”. Pentru a fi protejat de distrugere, in anul 1924 a fost legat cu cercuri de otel si cimentat in interior, iar trunchiul a fost retezat la inaltimea de 9 metri, de unde s-a dezvoltat o creanga laterala. Coroana gorunului a fost doborâta de o furtuna puternica, in vara anului 2005.
„Parul mesterului Nicu” este situat la marginea comunei Pitaru, locul nasterii lui Nicolae Grigorescu. Demult, aici se afla casa parintilor marelui pictor, dar a disparut, nemaifiind restaurata. A rezistat timpului doar un par batrân, singuratic si scorburos, ale carui roade erau foarte iubite de Nicu – viitorul pictor. Se spune ca de sub ramurile lui, copilul privea care cu boi trecând pe ulita, ciobanii cu turme de oi, taranci aducând apa de la izvor, imagini ce i-au inspirat creatia de mai târziu.
Ulmul lui Tudor se afla in satul gorjean Vladimiri din apropierea râului Gilort. Printre arborii de pe dealul Hurezanilor s-a pastrat acest arbore despre care batrânii spun ca a fost martorul unui moment important al istoriei noastre: aici, Tudor Vladimirescu si-a adunat prima ceata de panduri, in anul revolutionar 1821. Ne oprim deocamdata aici cu evocarea respectabililor nostri „frati” cu sânge verde, sperând ca, atâta timp cât pe meleagurile românesti vor mai exista si paduri, nici istoria noastra nu se va sfârsi in namolul unor vremuri vitrege.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii