Miraculoase celule susa

          Retina seamãnã cu o retea rutierã densã, un adevãrat edificiu complex, reunind, în fiecare ochi, între 40 miliarde bastonase (care repereazã miscarea) si cam 7 milioane de conuri (care percep si disting culorile). Cum mai bine de 2 la sutã din populatia Terrei suferã de leziuni ale retinei – caracteristice mai ales vârstei a treia – si cum populatia terestrã, ca rezultat al progresului tehnic, înainteazã inexorabil în vârstã, afectiunea tinde sã devinã, în anii care vin, o uriasã problemã.

          Retina seamãnã cu o retea rutierã densã, un adevãrat edificiu complex, reunind, în fiecare ochi, între 40 miliarde bastonase (care repereazã miscarea) si cam 7 milioane de conuri (care percep si disting culorile). Cum mai bine de 2 la sutã din populatia Terrei suferã de leziuni ale retinei – caracteristice mai ales vârstei a treia – si cum populatia terestrã, ca rezultat al progresului tehnic, înainteazã inexorabil în vârstã, afectiunea tinde sã devinã, în anii care vin, o uriasã problemã. O descoperire recentã a unei echipe de medici canadieni (de la Universitatea din Toronto) se dovedeste a fi un potential remediu pentru leziunile de retinã: celulele susã retiniene, pe care specialistii le preleveazã din limita ciliarã a ochiului uman si le cultivã in vitro, se dovedesc a avea mari capacitãti de replicare, putându-se diferentia într-o multitudine de celule functionale, între ele fotoreceptorii (conuri si bastonase) sau neuronii bipolari. De unde ideea: reimplantarea acestor celule-susã în ochiul afectat, pentru ca ele sã recunoascã retina. Idee minunatã, spun cercetãtorii… doar cã uriasa complexitate a mecanismelor concepute de Dumnezeu ne face încã sã ezitãm. De ce? Fiindcã nu stim exact în ce directie va evolua celula-susã implantatã, în ce va alege sã se transforme si cum. Cu alte cuvinte: în partea operatã a ochiului se poate dezvolta cu totul altceva decât ce asteptãm. Ca si în cazul „reparatorilor de gene”, mai trebuie încã sã asteptãm. Sã cercetãm minunile Mamei Naturã, sã le descifrãm bine si abia când le vom stãpâni corespunzãtor, sã le re-utilizãm.
           Totusi, se stie deja cã unele proteine purtate de celulele susã inhibã neurovascularizarea, adicã formarea acelor minuscule varice pe ochi, la persoanele vârstnice mai ales, ceea ce afecteazã retina.
          Rezultatele testelor pe animale sunt încurajatoare. Celulele susã vor intra, în viitor, în arsenalul oftalmologului. Dar „bravele noi celule” – cum le numeste, recent, revista Time, în pagina sa de stiintã, parafrazându-l pe Aldous Huxley, cu a sa „bravã lume nouã” – pot face în altã variantã, mult mai mult pentru oameni. Este vorba de materia vie care se preleveazã din oul uman, fertilizat de un spermatozoid, dupã circa 1-5 zile, când celulele ajung la stadiul de blastocite si care, scoase din mecanismele de evolutie cãtre starea de fãt, sunt crescute separat, în eprubete si, uimitor, specializate în diverse culturi de tesuturi. Ele devin astfel celule de ficat sau de muschi al inimii sau celule nervoase, în functie de acceptarea lor într-o altã familie de celule umane. Nu este vorba de Science Fiction, ne asigurã biologii din laboratoarele Universitãtii Californiene din San Francisco. Ci de experiente senzationale care, probabil, deschid cãi noi în medicinã (de altfel compania de biotehnologii Qerun este cea care finanteazã cercetãrile, fireste, direct interesatã de rezultate). Lãsând la o parte spinoasele probleme de moralã si legislatie pe care le ridicã fecundatia in vitro si întreruperea vietii, chiar si obiectele de litigiu, celulele susã ridicã însã, deocamdatã, enorm de multe probleme. Cãci ele existã si în stare naturalã, în fiecare dintre noi, ascunse în cotloanele creierului sau ale mãduvei spinãrii, pentru a fi trimise la cine stie ce semnal, sã „repare” o zonã defectã din corpul nostru, diferentiindu-se la fata locului prin procedee care nu sunt total necunoscute! Unele transformãri sunt cunoscute – de pildã, celulele susã din mãduva spinãrii dau nastere, printr-o adevãratã metamorfozã (!) la hematii, celule ale sângelui – dar nu este exclus ca „umblând” noi însine prea adânc în propriile noastre trupuri, cã cultivãm celule de ficat în… muschii picioarelor sau cartilagii osoase în… creier! (ceea ce s-a si întâmplat, de altfel, în China, în 1989, cu un pacient atins de boala lui Parkinson, cãruia medicii i-au implantat celule fetale în creier; omul a murit dupã doi ani, dar la autopsie i s-au descoperit, rãspândite în creier, celule care ar fi trebuit sã apartinã… sistemului osos!)
           Preluate din embrioni umani, celulele susã ar trebui, teoretic, sã se poatã „specializa” în orice fel de celulã umanã – devenind astfel reparatorul universal, medicamentul miracol care ar contracara orice distrugere de tesut si ar aduce, pãmântenilor, nemurirea – mai ales cã, din motive necunoscute, sunt acceptate imediat de „suratele” din tesuturile umane care le si „directioneazã”, prin simplul contact. Problema este cã nu stim de ce se întâmplã fenomenul, nici de ce aceste surprinzãtoare „unelte” ale lui Dumnezeu au atât de mare fortã vitalã.