De când au iesit humanoizii din pesteri si s-au adunat în asezari adevarate, de când nestatornicii razboinici s-au oprit din iuresul jafurilor si au descalecat pe lânga case legate de pamânt, închegând comunitati statornice, numele de oras, sat, catun au o semnificatie foarte clara. Astazi apar însa nu neaparat comunitati umane cu viziuni excentrice ori strict individualizate asupra ideii de a locui împreuna într-un spatiu, ci chiar asezari umane concepute arhitectural în moduri care ne lasa perplecsi sau altele, initial normale, care însa au evoluat în timp în chip absolut neasteptat. Iata câteva exemple care va vor uimi!
Aogashima – catunul din vulcan
O insula vulcanica tropicala din largul coastei Japoniei gazduieste pe crater un adevarat satuc cu 205 locuitori. Situata în Marea Filipinelor, la vreo 300 de kilometri sud de Tokyo, întreaga insula a fost clasata drept vulcan activ, ultima eruptie având loc în 1781. Dezastrul a provocat moartea a 160 dintre cei 327 de locuitori ai insulei, dar dupa 50 de ani mica localitate a fost din nou populata, iar astazi este locuita de 205 persoane.
Vizitatorii acestei asezari stabilite chiar pe stâncile craterului, desi putini la numar, au acces la o sauna în centrul insulei, alimentata cu gaz geotermal. Aburul produs de vulcan este sursa de încalzire si apa calda pentru toata insula. În ciuda amenintarii vulcanului, oamenii traiesc exact ca japonezii normali, pescuiesc, se ocupa de agricultura si, desigur, de turisti.
Insula este greu accesibila pe mare, întrucât, din cauza stâncilor abrupte care o înconjoara, aceasta nu dispune de un port pentru ancorarea barcilor. Singura alternativa pentru a ajunge acolo este sa iei elicopterul care face aceasta cursa doar o data pe zi. Sa calatoresti în Aogashima poate fi dificil chiar si în Japonia erei moderne; exista un traseu aerian cu un singur drum de 15.000 de yeni (110 euro) sau poti lua barca pentru aproximativ 8.000 de yeni (60 euro).
Basmul cu „Frumoasa adormita”
Craco, un oras medieval parasit din Italia, este cunoscut ca unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, fiind folosit adesea ca locatie de filmare pentru numeroase pelicule. Orasul are suprafata de aproximativ 40 de kilometri patrati si a fost construit pe dealuri, pentru ca locuitorii sai sa poata supraveghea împrejurimile. Prima atestare documentara este din 1060, atunci când teritoriul a intrat în posesia lui Arnaldo, Arhiepiscop de Tricario, care a denumit zona Graculum (în latina, „micul câmp arat”).
De-a lungul timpului, orasul s-a dezvoltat, devenind un important centru militar si având chiar o universitate. În 1656, o epidemie de ciuma a ucis sute de locuitori, iar între anii 1892 si 1922, peste 1000 de locuitori au plecat în America de Nord, din pricina conditiilor agricole dificile. În 1963, Craco a început sa fie evacuat din cauza unor alunecari de teren provocate de lucrari de infrastructura si sisteme de irigatii. Inundatiile din 1972 au înrautatit situatia, iar dupa un cutremur din 1980, orasul a fost complet abandonat. Craco a fost descris ulterior ca fiind cel mai frumos oras abandonat din lume si a devenit atractie pentru producatorii de filme, între care „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson sau „Quantum of Solace”, din seria James Bond.
Când timpul sta în loc…
În fiecare an, la 1 august, timp de un minut, locuitorii capitalei Poloniei abandoneaza orice activitate si ramân nemiscati. Ei comemoreaza astfel Revolta din Varsovia, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, operatiune de rezistenta împotriva nazismului, în care si-au pierdut viata 200.000 de polonezi. Masinile si pietonii se opresc, iar toti cei aflati în locuri publice se ridica în picioare si ramân nemiscati pentru un minut, timp în care se aude o sirena care anunta evenimentul. Scopul Revoltei din Varsovia a fost eliberarea orasului de sub ocupatia Germaniei naziste înaintea ofensivei Armatei Rosii.
Rebeliunea a coincis cu retragerea trupelor germane si apropierea trupelor sovietice de suburbiile estice ale orasului. În mod controversat, oarecum bizar, ofensiva sovietica s-a oprit chiar la portile orasului, în vreme ce luptele din oras dintre polonezi si germani au continuat timp de 63 de zile, fara ca revolta polonezilor sa fie sprijinta semnificativ din exterior!
Stâncile însufletite
Pe cei mai multi, gândul ca o stânca uriasa ar putea sa se prabuseasca oricând peste casele lor i-ar nelinisti. Însa cei 3.000 de locuitori din Setenil de las Bodegas, un orasel spaniol din provincia Cádiz, traiesc în cladiri sapate în piatra, într-un defileu format de râul Trejo.
Râul Trejo coteste brusc, la nord-vest de orasul Ronda, aflat în provincia Malaga. Zona dominata de stânci abrupte, situata la putin peste 150 de kilometri de Cádiz, nu pare cel mai potrivit loc pentru întemeierea unei asezari. Cercetatorii au descoperit însa ca pestera Cueva de la Pileta, din apropiere, a fost locuita înca din paleolitic (acum 20.000 de ani). Localnicii au profitat de carsturile spectaculoase si si-au amenajat casele largind pesterile si unind peretii deja existenti.
Stâncile care par suspendate deasupra cladirilor si fatadele albe ale caselor ce stralucesc sub soarele Andaluziei au facut ca Setenil de las Bodegas sa devina una dintre opririle interesante de pe Ruta de los Pueblos Blancos („traseul satelor albe”). Poate ca nu e tocmai usor sa locuiesti printre pietrele abrupte, însa, asa cum aveau sa descopere localnicii mai târziu, pe cât de greu e de amenajat o astfel de asezare, pe atât de dificil e de distrus si de ocupat.
Conform traditiei, denumirea de Setenil e derivata de la sintagma septem nihil („de sapte ori nimic”), care aminteste de cele sapte asedii de care au avut nevoie crestinii ca sa înlature ocupantii mauri. A doua parte a toponimului, Bodegas, („crame”, în spaniola), ar fi fost adaugata ulterior, dupa venirea colonistilor spanioli, când productia de vin a devenit una dintre ocupatiile principale din localitate.
În acelasi timp, asezarea e cunoscuta si pentru mezelurile pe care le fac localnicii, dar si datorita livezilor de maslini si migdali plantate de arabi si a vitei-de-vie, introdusa de colonistii spanioli. Recent, orasul a devenit o destinatie turistica interesanta în Andaluzia, fiind întesat de baruri, restaurante si cafenele inedite, sapate în stâncile din zona.
Autostrada cu „sertare” locuite
O imagine aproape suprarealista, demna de universurile onirice ale lui Dali: asa arata (deocamdata) proiectul unei lucrari arhitecturale care mai întâi socheaza receptorul prin insolitul ei extrem. Autoritatile din sudul Italiei organizeaza un concurs pentru a gasi cea mai buna idee de renovare sau „reciclare” a autostrazii Salerno – Reggio Calabria, iesita din uz.
O noua autostrada se va construi lânga cea veche, astfel ca scopul celei din urma trebuie regândit. Concursul vrea sa identifice cea mai buna idee de „reinventare” a autostrazii care leaga Sicilia de Bagnara, punând accent pe folosirea energiei regenerabile. Deocamdata nu a fost ales un câstigator, însa unele idei sunt considerate excelente. Spre exemplu, cea a construirii unui oras în miniatura, sprijinit pe pilonii unui pod de pe autostrada.
Reprezentantii firmei care a venit cu ideea orasului construit pe pod spun ca proiectul lor nu întruneste toate criteriile concursului, deoarece nu este vorba despre nicio forma de energie regenerabila, însa s-au gândit sa îl trimita, deoarece „ofera o perspectiva diferita”. Nonconformistii autori ai acestei initiative îndraznete spun ca orasul lor ar urma „sa creasca organic, de-a lungul timpului”.
Matrimoniale de nivel planetar
Orasul brazilian Noiva do Cordeiro este faimos pentru faptul ca locuitorii sai sunt… doar locuitoare, adica exclusiv femei. Cu câteva luni în urma, rezidentele s-au adresat catre localitatile Terrei în care locuiesc doar barbati, cu invitatia ca acestia sa se mute alaturi de ele. În Noiva do Cordeiro locuiesc circa 600 de femei cu vârste cuprinse între 20 si 35 de ani, adica femei aflate la vârsta fertilitatii maxime. Acestea au declarat însa ca sunt interesate în exclusivitate de barbati neînsurati, care sunt gata sa accepte regimul de conducere „matriarhal” din orasul lor. Asta, pentru ca locuitoarele s-au obisnuit sa conduca singure orasul-comuna, inclusiv treburile cele mai importante, legate de productie.
O parte din ele sunt totusi casatorite si chiar au copii, însa sotii si copiii lor se afla la munca în alte orase. Pe de alta parte, numai unora dintre acestia li se permite sa se întoarca acasa în week-end. Fiii nascuti în Noiva do Cordeiro nu se pot casatori cu celibatarele din comuna, pentru simplul (!?) motiv ca majoritatea dintre ei sunt deja înruditi cu femeile. Tinerele din oras au declarat pentru presa ca multe dintre ele nu s-au mai sarutat deja de câtiva ani. Cel mai mult, ele îsi doresc sa se îndragosteasca de cineva si sa se casatoreasca cât mai curând.
Se pare ca doleanta braziliencelor feministe a fost auzita deja de mai multe comunitati masculine din întreaga lume. Pe pagina de Facebook a localitatii au reactionat barbati din India, SUA, Brazilia, China, Egipt, Emiratele Arabe si din alte colturi ale lumii. Denumirea localitatii, în traducere, înseamna „Sotia lui Cordeiro”. Orasul a fost fondat în 1891 de catre Maria Senhorinha de Lima, o femeie nevoita sa-si paraseasca familia din cauza ca si-a înselat sotul cu care fusese casatorita cu de-a sila. O fi acolo, cumva, un fel de versiune a Paradisului terestru?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii