Profilaxia crimei pleaca de la prevenirea ei

    
     Convorbire cu Prof. Univ.
    
     Convorbire cu Prof. Univ. Dr. Rodica Stanoiu, vicepresedintele Asociatiei Internationale a Criminologilor de limba franceza, Presedinte al Societatii Române de Criminologie, Criminalistica si Penalogie    
         
     (Urmare din numarul trecut)    
         
     – Am întrerupt discutia saptamâna trecuta în momentul în care vorbeati despre teoria care spune ca victima e uneori cea care stârneste agresorul. Nici aceasta teorie, banuiesc, nu e infailibila, trebuie sa aiba si ea punctul ei slab.    
     – Analizându-se, în victimologie, etiologia infractiunilor si rolul victimei s-a extrapolat si s-a ajuns sa se speculeze foarte mult, mai ales în cazurile de viol. Socotindu-se ca în acest caz victima este mai intotdeauna de vina. Aici teoria nu se mai potriveste, pentru ca si violul unei prostituate este tot viol. Femeia are dreptul sa faca cât vrea si cum vrea. În momentul în care a ajuns la un anumit punct în care a zis stop este dreptul ei indiferent cât a fost provocarea ei, rolul ei în aceasta afacere. Aceasta e noutatea în studiile feministe de criminologie.    
     – Ca exista o relatie între agresor si victima e clar. Dar victima are si ea drepturile ei?     
     – La un moment dat s-a spus ca victima e uitata, ca toata lumea se concentreaza pe criminal si ca problemele victimei, traumele pe care le sufera nu intereseaza pe nimeni. În dreptul anglo-saxon, unde drepturile victimei in procesul penal erau extrem de palide, s-a nascut miscarea pentru drepturile victimei, de aceea va spuneam ca V. V. Stanciu s-a ocupat în Franta de evaluarea acestor drepturi. Lucrurile au început sa se echilibreze. In unele tari s-a reusit sa se îmbunatateasca legislatia în privinta victimei. În Franta, de pilda, exista o lege speciala pentru despagubirea victimelor infractiunilor. Atunci când infractorul ramâne necunoscut, dar tu ai suferit de pe urma unei infractiuni, te despagubeste statul care n-a fost capabil sa te protejeze, sa-ti asigure tie securitatea si drepturile tale. Drepturile victimei au luat o amploare foarte mare. Se fac studii de victimizare, ele sunt si o cale prin care noi, criminologii, încercam sa aflam cifra neagra a criminalitatii. Cifra neagra e criminalitatea necunoscuta si chiar eu am condus ancheta in România, parte a programului Natiunilor Unite desfasurat în 60 de tari din lume, privind victimizarea. Câte victime sunt în realitate? Cine nu se plânge la politie, de ce nu se plânge, ce categorii de vârsta, sex si asa mai departe. Noi am facut aceasta ancheta împreuna cu Institutul de prevenire a criminalitatii de la Roma. Ne-a preocupat mai ales victimizarea pe grupe de risc, pe femei, pe batrâni, pe copii, pe minoritati.    
     – Daca nu putem scapa de violenta si crima, atunci exista o profilaxie a crimei?    
     – Atâta timp cât criminologia a încercat sa afle cauzele si atâta timp cât unul din modelele explicative avea la baza ideea „crima este un esec”, un esec de adaptare într-o societate consensuala pe valori si tu vii si strici consensul si esuezi în evaluare atunci eu încerc sa te readaptez. Cum? Prin masuri de resocializare, prin tratament. Toata profilaxia crimei, o lunga perioada de timp s-a axat pe aducerea pe calea cea buna a infractorilor prin tratament. Criminologia de nuanta etiologica, de nuanta pozitivista.    
     – Dar lucrurile nu sunt deloc atât de simple, tratamentul esueaza ca în cazul multor boli diagnosticate prost.    
     – În momentul acesta, vine cealalta criminologie, care începe prin a spune: de unde pâna unde societatea în care traim este o societate consensuala? Dimpotriva, e vorba mai degraba de o societate aflata în conflict, nu în consens. Bun, sa faci tratament de readaptare la ce? Cât te poti readapta? Si astfel s-a ajuns la o viziune mult mai pragmatica, ideea de tratament a ramas în plan secund, dar ce a venit pe primul plan? Ideea de control al criminalitatii la nivel macro-social printr-o prevenire activa. S-a schimbat foarte mult discursul în prevenire. Eu ce reprosez in mod deosebit aici la noi este ca discursul despre criminalitate s-a transformat intr-un discurs demagogic, politic, adus în prim plan în campaniile electorale, în realitate, în politica penala, prevenirea a fost evacuata. Doar prin prevenire se poate face fata criminalitatii. E o schimbare de perspectiva în care comunitatea este implicata, în care politia este ecologica, este prezenta preventiv, nu doar dupa ce se întâmpla evenimentul.    
     – Nu ar fi necesare si niste legi armonizate cu cele din Europa de Vest pentru ca toate aceste lucruri legate de violenta sa prinda si la noi viata?    
     – În partea asta de Europa în care traim exista un decalaj imens între modelul legal si modelul aplicat. Felul în care aplici legea, cum o aplici, cât de repede, cât de eficient nu mai are nici o legatura cu legea. Poti sa ai legi superbe, daca nu le aplici si daca nu le aplici mai ales la timp sunt aproape inutile. La noi nu exista nici aceasta credinta implacabila conform careia daca ai încalcat legea trebuie sa si raspunzi.    
     – Vom putea ajunge la aceasta credinta?    
     – Foarte greu, pentru ca nu vad nici un semn bun în aceasta directie. Criminologia, criminalistica, medicina legala, toate aceste trei discipline importante sunt discipline de un semestru la majoritatea facultatilor de drept. Nici o preocupare pentru formarea de specialisti. Suntem singura tara din Europa care n-a avut nici pâna în 1989 un Institut national de criminologie si care dupa ’89 se preocupa sa creeze tot felul de organisme pentru criminalitatea organizata, coruptie etc. Eu una m-am opus si spun acum ceea ce am spus si atunci: Cum poti sa faci transplant de inima fara sa stii anatomie? Cum poti sa lupti împotriva acestor noi forme de criminalitate, nu doar demagogic, daca tu nu ai oamenii potriviti si pregatiti pentru acest gen de activitate? Si pe masura ce lucrurile avanseaza e din ce în ce mai rau si mai greu de schimbat ceva. Legea nu mai are nici un fel de autoritate si atunci nu mai ai decât modalitatile represive. Dar acestea nu rezolva nimic din fondul problemei. Dimpotriva, modelul represiv, când l-ai adoptat, nu-l poti cantona numai la infractori, el aduce atingere si libertatilor si drepturilor fundamentale ale tuturor. Da bine când spui pedeapsa cu moartea, da bine când spui marim pedepsele, dar, înca o data, asta nu rezolva problema de fond, a prevenirii infractionalitatii.    
     – Ca tot a venit vorba, vreau sa stiu ce parere aveti, ca specialist, despre reintroducerea, cel putin cu titlu tranzitoriu, a pedepsei cu moartea, ceruta de unele voci?    
     – Nu sunt o adepta a pedepsei capitale, de altfel acolo unde ea exista, sa luam cazul SUA, crimele nu au scazut în statele care mentin pedeapsa cu moartea în comparatie cu statele în care ea a fost abolita sau suspendata. Al doilea motiv pentru care nu accept pedeapsa cu moartea este faptul ca sunt o fiinta credincioasa. În fine, daca ar trebui sa am o rezerva la rezerva mea privind pedeapsa cu moartea as spune ca as accepta-o numai în unele cazuri de terorism.    
     – Si atunci cum ar putea reveni societatea noastra la normalitate?    
     – Dificil de raspuns. Cred ca printr-o crestere a gradului de responsabilitate a celor trei puteri recunoscute in stat, la care se adauga cea de a patra, care, desi nu este recunoscuta ca atare in Constitutie – este fara indoiala o „mare putere” – mass-media; printr-un control reciproc intre acestea, care sa le echilibreze si sa inlocuiasca relatia vicioasa care exista astazi. Nu stiu cum, pe cei cai, fara sa le stirbim din partea buna a lor, sa le facem sa intre pe un curs normal pentru ca mai ales justitia si mass-media pot avea un rol important în aducerea la normalitate a României.    
     – Poate exista un final optimist legat de violenta?    
     – As spune ca în clipa în care am reusi sa ne transformam defectele în calitati, când plusul de energie îl vom transforma în energie creatoare, pozitiva, în constructie si nu în rafuiala, în demolare si în distrugere, atunci cred eu ca vom reusi mai mult.