Proiectul „Millenium” – Avallon

           „Luna este un desert cumplit, o culme a pustiirii”, scrie Marshall T. Savage în cartea lui.

           „Luna este un desert cumplit, o culme a pustiirii”, scrie Marshall T. Savage în cartea lui. Dar, spune el, daca vrem sa raspândim viata pe alte planete, Luna este un prag inevitabil. Iar daca acoperim craterele ei cu domuri translucide etanse si construim în ele orasele veacurilor XXI si XXII, va trebui sa observam ca, de fapt, Luna este o mica planeta remarcabila. De aceea, spre Luna ne vom îndrepta chiar în timpul construirii „orasului cosmic” Asgard. La urma urmei, am mai fost acolo, noi, pamântenii, si înca din mileniul trecut! Dar distanta Pamânt-Luna este de doar 384400 kilometri. Sa luam deci soarta Lunii în mâinile noastre – mai ales ca nu putem construi Asgard, statia cosmica, doar cu materiale de pe Terra, ci avem nevoie si de materii prime de pe Luna, ba chiar de si mai departe…
           Vom construi, în primul rând, o varianta a „podului” Bifrost – asta se va întâmpla pe la mijlocul secolului viitor. Întreaga constructie – facuta de roboti – direct pe suprafata selenara (caci atmosfera, deci frecarea cu aerul, nu exista) – si tehnologia de expulzare prin levitatie magnetica vor costa mai putin pe Luna, iar locul ideal l-a si gasit Savage: craterul Landsberg, de 20 km în diametru, situat în apropierea Ecuatorului selenar. Va mai trebui sa construim si o mica statie orbitala ajutatoare – sa-i spunem Valhalla, propune autorul „Proiectului Millenium”, si sa o folosim pentru monitorizarea transferului de materiale de pe Luna spre Asgard, colonia celesta. Ce putem culege pe Luna? Oxigen pentru apa de care este nevoie în viitoarele orase extraterestre (5712000 tone de oxigen se afla închise în roca lunara!), siliciu pur, fier, calciu, aluminiu, magneziu, titan, sodiu, crom, mangan, potasiu, sulf, carbon, azot, chiar si hidrogen (probabil cam 500 tone cantitate totusi interesanta, care ajuta la obtinerea apei), plus apa pur si simplu si hidrocarbura numita kerosen, încatusate în condrite cosmice venite pe Luna de aiurea. De aceea Fort Landsberg va functiona din plin, repede, în chiar prima parte a veacului pe care îl traim. În jurul „catapultei” magnetice (botezata pentru circumstanta, Excalibur) se va stabiliza o tabara de minerit, cu minerii locuind sub scoarta selenara. Trimiterea de materiale spre Asgard, extrase de pe Luna si, eventual, prelucrate în uzine-roboti va fi prima lor sarcina. Baloane energetice fixe instalate în „punctele Lagrange”, în echilibru si fata de Terra, si fata de Luna, vor transmite, prin microunde, energia solara catre Excalibur. Sistemul functioneaza, Asgard se dezvolta, lipind sfera de sfera, sunt atrasi, pentru completare, câtiva asteroizi din centura post martiana (care îsi va ceda hidrogenul, apa, metalele) si pe Selena se pregateste al doilea pas: construirea primului oras lunar, Avallon. În primul rând construim scutul, balonul transparent care acopera orasul. Îl facem din doua membrane transparente si… apa, iar presiunea interioara îl sustine perfect întins deasupra orasului. Apa circula, cea calda – batuta de razele Soarelui – coboara în subsol, cedându-si caldura, cea rece urca, asigurând astfel habitatului o temperatura constanta. Membrana exterioara este fotoreglabila, în genul peliculei Polaroid, furnizând cele 12 ore de zi si 12 ore de noapte de care au nevoie locuitorii Avallon-ului (altfel condamnat la o luna de zi si o luna de noapte). Pe o suprafata de 200 kilometri patrati si pâna la o înaltime de 1250 metri se va întinde orasul propriu-zis. În centrul lui, deci al craterului, vom construi o structura urbana de tip Aquarius, adica module hexagonale, lipite unul de altul, din ciment de regolit si sticla, fabricate local. În jur: spatii libere, viitoare parcuri si, de ce nu, viitoare lacuri, chiar paduri, în care arborii, odata adaptati, pot creste pâna la înaltimi de sute de metri. De la Fort Landesberg „Lunaticii” se pot apoi muta, pe alese, în oricare dintre cele 60000 de cratere mari ale Lunii. Chiar Copernicus cel gigantic (adâncime 3850 metri, diametru 96 km) poate fi transformat în oras – si probabil chiar va fi, atunci când exodul dinspre leaganul Terra spre noua noastra casa, Cosmosul, va fi prins viteza, în tehnologii si în mentalitate. Metropola Copernicus, cu zecile ei de milioane de locuitori, cu „lunarii” nascuti chiar în maternitatile locale, cu miile de kilometri subterani adaugati orasului chiar poate însemna momentul principal al desprinderii lui Homo sapiens de singura planeta din Univers pe care a aparut viata, spune acest extraordinar M.T.Savage. Un moment pe care eu cred ca nu avem cum sa-l ratam, pentru ca îl avem înscris în codul genetic al speciei: am plecat din Rai în chiar momentul nasterii noastre si ursitoarele din ADN ne anunta ca din bejenia noastra nu ne vom opri niciodata.