ROBERT NAGY tenor, prim-solist al Operei Nationale Române

          «Când interpretezi un personaj, te identifici cu el»
          
           – Stimate Maestre Robert Nagy, sunteti o prezenta binecunoscuta în distributiile de aur al Operei Române. În ce masura va simtiti legat de caracterul clasic al operei, sau aveti cumva o înclinatie spre modern.

          «Când interpretezi un personaj, te identifici cu el»
          
           – Stimate Maestre Robert Nagy, sunteti o prezenta binecunoscuta în distributiile de aur al Operei Române. În ce masura va simtiti legat de caracterul clasic al operei, sau aveti cumva o înclinatie spre modern…
          
           – Sincer sa fiu, ramân la caracterul clasic. Opera este un gen clasic. Am vazut montari moderne. Nu m-au deranjat foarte tare, dar… atât. Am vazut însa montari clasice care mi-au placut extraordinar. Si cred ca aceasta spune tot.
          
           – Va simtiti mai în largul Dv…
          
           – Ma simt „de acolo”. În momentul în care interpretezi un personaj, de fapt te identifici cu el, intri în pielea lui. Asa cum a gândit-o compozitorul, cum a scris-o libretistul. Când în loc de tunica intru în blugi – nu mai este pielea personajului. Doar niste blugi care emit sunete. Sincer sa fiu… nu ma inspira.
          
           – Cum v-a venit pasiunea pentru opera?
          
           – A fost o pura întâmplare si un noroc pentru mine. Eram la Cluj, împreuna cu niste personalitati din lumea muzicii. Se spuneau bancuri si cineva râdea mai tare ca toti, nu neaparat din cauza bancului, ci a unui dat de la Dumnezeu. Si un profesor de canto, Dl. Boldor, a venit la mine si mi-a spus: „Domnule, da’ ce voce ai, nu vrei sa faci canto?” Prima oara l-am refuzat: „Domnule, eu sunt om serios, am un serviciu, un salariu mai mult decât generos…” Lucram la un Institut de Mecanica Fina. Se facea export în Anglia… Eram platiti chiar bine. Pot sa va si spun, aveam 3200 salariu si când l-am întrebat pe Dom’ Profesor ce câstig daca ma fac artist, zice: „Pai… esti artist. Poti sa ajungi la aproape 1900 salariu!”. În clipa aia mi s-a cam taiat elanul… Gloria era mare, dar pe vremea aceea nu la ea ma gândeam. Am dat la Academie, am intrat.
          
           – Aveti un rol preferat, sau un compozitor?
          
           – Îl ador pe Donizetti, dar îmi place foarte mult Gounod.
          
           – V-am vazut în Faust si mi s-a parut minunat. Colaborati bine cu partenerii, cu colegii de scena?
          
           – Am norocul sa am în perioada actuala niste parteneri minunati. Au aparut o serie de voci tinere, asa ca facem în multe spectacole… „o gasca tânara”, ceea ce conteaza enorm.
          
           – Cum stati cu emotiile pe scena?
          
           – Acum, nu vreau sa ma laud, dar dupa ce am intrat pe scena nu mai am emotii. Înainte, da. În momentul când am intrat în rol nu-mi dau seama daca se întâmpla ceva rau în jur.
          
           – Când visati la un rol, la care va gânditi?
          
           – Am mai multe visuri, planuri de viitor. Simt o nerabdare sa intru în pielea personajului Werther. Premiera de la anul cu opera lui Massenet va avea loc în cadrul Festivalului „George Enescu”. Va fi un spectacol foarte, foarte bun!