Si astfel, dincolo de semne si viziuni, legende si oracole, profetii si superstitii, pe data de 8 noiembrie 1519 împaratul Moctezuma II s-a gasit fata în fata cu capitanul spaniol Hernán Cortés. Nimeni nu stia în acea clipa ca un împarat al unui imperiu stralucitor avea sa dispara definitiv în vreme ce un obscur si rebel comandant de mica si dezordonata armata urma sa intre în cartile de istorie…
Si în vreme ce Hernán Cortés, dornic sa se faca înteles prin intermediul tiitoarei sale locale pe nume Malinche, stia ca se afla în fata unui împarat pe care trebuia sa-l distruga, Moctezuma II îsi închipuia ca se afla în fata zeului Quetzalcoátl!
Sinistra închipuire ce nu fusese alterata nici macar de vederea trupelor de soldati, a misteriosilor cai care au avut un rol determinant în cucerirea unui continent pentru care aceste animale erau complet necunoscute. Nu l-a pus pe ganduri pe Moctezuma II nici macar arma ciudata, tevile instalate pe doua roti pe care spaniolii le trageau dupa ei: tunurile. În fata unei asemenea naivitati si totale ignorante, soarta lui Moctezuma II era pecetluita.
Capitala si oamenii ei urmau sa aiba aceeasi soarta cu alte localitatii cucerite de spanioli prin forta si înselatorie. Pentru ca nu se împlinise anul de cand Cortés cucerise Potonchán si atunci, folosindu-se de cuvintele înselatoare pe care interpretul sau de atunci Hieronymite de Aguilar, stiuse atat de bine sa le disimuleze. Atunci, Cortés îsi întampinase victimele mergand în fata oamenilor lui si facand semne de pace, vorbindu-le indigenilor mieros, spunandu-le ca ei n-au sosit cu ganduri rele, ca dimpotriva, erau pe acolo pentru ca „erau în cautare de apa si de alimente pe care sa le cumpere, ca veneau de pe mare si erau osteniti” si, prin urmare, trebuiau sa fie primiti cum se cuvine.
Aflam despre aceasta stratagema din randurile scrise de López de Gómara, un membru al armatei lui Cortes, în capitolul Combate y toma de Potonchan din cartea sa, La Conquista de México. Iar victimele cum puteau sa nu dea crezare unor asemenea cuvinte mestesugite? Naivi si ignoranti, oficialitatile din Potonchán au dat ordin oamenilor sa le aduca strainilor apa si alimente pentru ca acestia sa-si continue drumul.
Numai ca un cuceritor, precum era Cortés, care avea o misiune si ardea de nerabdare sa o duca la îndeplinire, nu se putea multumi cu atat de putin. Înselatoria trebuia dusa pana la capat: insistase ca el si trupele sale sa fie primite în oras pentru a-si mai trage sufletul. Numai ca indienii nu aveau încredere în oamenii straini si desi puteau fi amagiti de cuvintele frumoase nu mergeau atat de departe încat sa lase o banda de spanioli, fie ea însotita si de o conationala, Malinche, în mijlocul orasului.
Vazand ca stratagema unui cal troian care nici macar nu exista, nu mersese, Cortés a lasat „bunele maniere” deoparte si a facut ceea ce stia mai bine. A atacat orasul pe doua flancuri, a ucis tot ce i-a iesit în cale si a cucerit fara prea multe pierderi orasul Potonchán. „În acest fel a fost cucerit Potonchán, care a fost primul oras pe care Hernán Cortés l-a cucerit cu forta armelor” scrie însotitorul comandantului, López de Gómara.
Asta fusese în martie 1519, cu mai bine de sapte luni înainte de a ajunge în inima imperiului, la Tenochtitlán. Moctezuma II un trebuia sa stie toate acestea, soarta oraselor cucerite prin foc si sabie de conchistadorii lui Cortes, modul fatarnic în care se comportase cel care îsi atribuise singur gradul de „capitan general”. Daca ar fi luat în seama macar seria de evenimente care se petrecusera concomitent cu sosirea spaniolilor în Tenochtitlán!
Si fusesera destule: mai întai fusese un incendiu la templul lui Huitzilopochtli, apoi prabusirea unei coloane la templul lui Tlahtoani. Au urmat: apa din laguna a început în mod misterios sa fiarba; aparuse o cometa, fusese o eclipsa. Toate acestea anuntau o cucerire. Dar Moctezuma II a ignorat nenorocirea si a considerat ca semnele anuntau renasterea Mexicului. O eroare scuzabila la un om de rand, dar impardonabila pentru un sef de stat. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii