Evanghelistii Matei si Marcu au scris despre moartea lui Ioan Botezatorul iar crestinii il sarbatoresc pe 29 august. Iata ce citim în „Evanghelia dupa Marcu” scrisa în anul 75, la capitolul 6: „Caci Irod, trimitand, l-a prins pe Ioan si l-a legat, în temnita, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele sau, pe care o luase de sotie. Caci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ti este îngaduit sa tii pe femeia fratelui tau. Iar Irodiada îl ura si voia sa-l omoare, dar nu putea.” (17-19). Cu ocazia zilei sale de nastere Irod a facut un ospat, iar fiica Irodiadei a dansat impresionand mesenii si ca dar, sfatuita de mama sa, a obtinut capul lui Ioan Botezatorul. „Si îndata trimitand regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Si acela, mergand, i-a taiat capul în temnita, l-a adus pe tipsie si l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.” (27-29) În „Evanghelia dupa Matei” este scris acelasi lucru.
In „Evanghelia dupa Luca”, scrisa între anii 90-95, în capitolul 7, citim: „Si chemand la sine pe doi dintre ucenicii sai, Ioan i-a trimis catre Domnul, zicand: Tu esti Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul? Si ajungand la El, barbatii au zis: Ioan Botezatorul ne-a trimis la tine, zicand: Tu esti Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul?” (19-20). Aici actiunea se petrece în jurul anului 30, Ioan fiind întemnitat. Iar în cap. 20, citim: „Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?” (4). Actiunea se petrece la începutul anului 33. Aici verbul „a fi” este scris la trecut, adica „era”, deci cand Iisus rosteste acest verset Ioan era deja mort. Tragem concluzia ca lui Ioan i s-a taiat capul între anii 30-32, cel mai probabil anul 31. Cei doi regi din evanghelii sunt Irod Antipas (4 î.H. -39) si Irod Filip (4 î.H. -34), doi fii ai lui Irod cel Mare (37-4 î.H.). Irod Antipas i-a taiat capul esenianului Ioan Botezatorul.
În anul 4 î.H. împaratul Augustus (30 î.H. -19 august 14) împarte în felul urmator Palestina, la trei dintre fiii lui Irod cel Mare: Irod Archelaus (în evanghelii Arhelau), a fost numit etnarh peste jumatate din tinuturile aflate sub stapanirea lui Irod cel Mare, revenindu-i Idumeea, Iudeea si Samaria, domnind pana în anul 6 (ulterior aceste teritorii vor fi administrate de procuratori romani si dupa anul 44 de prefecti); Irod Philippos (în evanghelii Filip) a fost numit tetrarh (a patra parte) peste Batanea cu Trachonidis si Auranitis, precum si o parte din asa-zisul domeniu al lui Zenodorus; Irod Antipas (în evanghelii Irod) a fost numit tetrarh peste Galileea si Paraea (în acest tinut boteza Ioan).
Dar iata ce scrie Flavius Josephus (37-117) în „Antichitati Iudaice”, cartea a XVIII-a, capitolul V, despre Ioan Botezatorul: 1. În aceeasi vreme a izbucnit razboiul dintre Aretas, regele din Patraea, si Herodes, din urmatoarea cauza. Tetrarhul Herodes se casatorise cu fiica lui Aretas si traia cu ea de multi ani. Dar cand s-a dus la Roma a poposit la fratele sau vitreg, Herodes. Acest Herodes fusese zamislit cu fiica Marelui Preot Simon. El s-a îndragostit de sotia acestuia, Herodiada, fiica lui Aristobul, fratele amandurora, si sora lui Agrippa cel Mare, îndraznind sa o ceara în casatorie. Herodiada i-a primit propunerea si au convenit împreuna sa vina în casa lui îndata ce el se va întoarce de la Roma;…
În continuare sotia lui Irod Antipas (tetrarhul Herodes) a fugit la tatal ei Aretas, regele din Petraea. A urmat o batalie între cei doi în anul 34, iar oastea lui Irod Antipas a fost învinsa si nimicita în întregime.
2. Unii dintre iudei au fost de parere ca Dumnezeu harazise pieirii oastea lui Herodes, ca sa-i dea îndreptatita pedeapsa pentru executarea lui Ioan poreclit Botezatorul. Herodes a poruncit ca el sa fie ucis, desi era un om ales, care îi îndemna pe iudei sa cultive virtutea si sa fie drepti unul fata de altul, aratandu-si evlavia fata de Dumnezeu, prin intermediul botezului… Deoarece multimea se aduna de pretutindeni în jurul lui (asa de uimitoare era puterea de înraurire a cuvintelor sale), Herodes s-a temut ca prin marea lui autoritate asupra oamenilor poate sa-i ademeneasca pe supusii lui spre revolta (caci ei erau în stare sa faca orice le zicea dansul). I s-a parut mai cuminte ca, mai înainte de a vedea încotro se îndreapta lucrurile, sa-l înlature din drum, fara a mai astepta ca schimbarile sa ia o întorsatura primejdioasa si abia dupa aceea sa aiba remuscari, dandu-si seama ca era prea tarziu sa intervina. Datorita acestei suspiciuni, Herodes l-a pus pe Ioan în lanturi si l-a trimis la fortareata Machaerus, despre care am vorbit adineauri, spre a-l ucide.
3. …Herodiada, sora celor trei frati, s-a maritat cu Herodes, fiul lui Herodes cel Mare si al Mariamnei, fata Marelui Preot Simon, si a avut o fiica, numita Salomeea. Dupa nasterea acesteia, n-a sovait sa încalce datinile strabune si s-a casatorit cu Herodes, tetrarhul din Galileea, fratele vitreg al sotului ei, de care s-a despartit cat mai era în viata. Cum se deduce din relatarile lui Flavius, Irodiada a venit de la Roma (unde locuia) în Palestina si s-a casatorit cu tetrarhul Irod Antipas, cel mai tarziu la începutul anului 34. În acel moment Ioan Botezatorul era mort. În consecinta, Flavius are dreptate ca Ioan Botezatorul a fost executat de catre Irod Antipas din ratiuni de stat. Evanghelistii nu au dreptate cand relateaza ca Ioan Botezatorul a fost executat la dorinta Irodiadei si a fiicei sale Salomeea. Pe aceasta tema, afirmatiile din evanghelii sunt false. Ca este asa, o demonstreaza si cele ce urmeaza.
Irod cel Mare a avut noua sotii si zece copii. Tetrarhii Irod Antipas si Filip (Philippos) din evanghelii, erau frati buni, avand ca mama pe Cleopatra din Hierosolyma (Ierusalim). Herodes de la Roma, a carui sotie a fost Irodiada, a avut ca mama pe Mariamne, fata Marelui Preot Simon. Deducem ca tetrarhul Irod Antipas a luat-o pe Irodiada cu fiica ei Salomeea de la fratele sau vitreg Herodes, care traia la Roma. Dar în evanghelii ni se relateza ca Irod Antipas a luat-o pe Irodiada de la fratele sau bun, tetrarhul Filip (Philippos). Matei si Marcu scriu în evanghelii ca Irodiada a fost sotia lui Filip tetrarhul, dar în realitate ea a fost de fapt sotia lui Herodes care locuia la Roma. Deci evangheliile nu au dreptate pe aceasta tema si Irodiada nu este implicata în moartea lui Ioan Botezatorul. Flavius Josephus a fost evreu, descendent direct al unei vechi familii preotesti de la Templul din Ierusalim, s-a nascut, a locuit si a luptat în Palestina, fiind comandantul trupelor din Galileea în timpul razboiului cu romanii (anii 66-70). Pe cand evanghelistii Matei, Marcu si Luca au fost greci, nu au fost niciodata în Palestina, scriind din auzite si folosind surse istorice de mana a doua.
Flavius Josephus fixeaza detentia si decapitarea lui Ioan Botezatorul într-un cadru istoric concret, castelul din Machaerus, una din numeroasele fortarete construite de Irod cel Mare, în Palestina. Machaerus, locul unde Ioan si-a pierdut viata, se afla într-un tinut sumbru pe malul rasaritean al Marii Moarte. Departe, spre nord, se poate vedea cu ochiul liber locul din Valea Iordanului unde Ioan a botezat poporul si unde, apoi, a fost arestat. Oricine aude de decapitarea lui Ioan, asociaza acest fapt în mod automat cu numele „Salomeea” si se gandeste imediat la fiica Irodiadei, care la sugestia mamei sale, a cerut capul lui Ioan ca rasplata pentru dansul ei. Fiica Irodiadei a intrat în literatura universala, iar Oscar Wilde a scris o piesa intitulata „Salomeea”. În evanghelii nu este pomenit numele acestei printese, ci este numita simplu „fata Irodiadei”. Tot Flavius Josephus este cel care ne-a facut cunoscut numele acestei „fete a Irodiadei”. Chipul ei a fost pastrat pentru posteritate pe o mica moneda, pe care ea apare alaturi de sotul ei, Aristobul (dupa ce a murit tetrarhul Filip). Moneda poarta urmatoarea inscriptie: „Regele Aristobul-Regina Salome”. Dar Iisus a avut o ucenica cu numele Salomea care a fost prezenta la rastignire, conform „Evangheliei dupa Marcu” (15, 40).
Din jurul anului 30 exista o secta evreiasca care-l venereaza numai pe Ioan Botezatorul si nu-l recunoaste pe Iisus. Fiind o secta destul de activa si numeroasa, s-a ramificat foarte repede în diaspora evreiasca din Imperiul Roman si si-a atras adepti chiar din randul crestinilor, dupa anul 50. Membrii sectei formau o organizatie închisa în sine (ca si astazi), avand postul ei propriu (Matei 9, 14; Marcu 2, 18; Luca 5, 33) si rugaciuni aparte (Luca 11, 1). Dupa moartea lui Ioan Botezatorul în anul 31, unul din mai marii sectei a fost un oarecare Apollo, care a venit din Alexandria la Efes cu cei doisprezece apostoli ai lui, dupa cum citim în Faptele Sfintilor Apostoli (18, 24-26). Pe masura scurgerii anilor cultul lui Ioan Botezatorul nu se stinsese, ci sporise. Crescuse mai ales în randul evreilor, care totdeauna l-au considerat un prooroc iudeu.
Cultul lui Ioan Botezatorul si-a gasit un sol fertil în crestinism si în islamism. În timpul pradarii Constantinopolului cruciatii au jefuit multe relicve, printre ele fiind si doua capete ale lui Ioan Botezatorul. Ele se afla în prezent în doua biserici: la Soisson si Amiens (Franta). Cand Constantinopolul a fost cucerit de turci în 1453, sultanul Mehmet II a asezat în tezaurul sau si a pastrat cu pietate alte relicve de la Ioan: o mana si o bucata din craniu. Ioan Botezatorul a fost înmormantat în Samaria si crestinii au venerat mormantul sau pana în anul 362, cand a fost distrus de împaratul Iulian (361-363). Botezul crestin cu apa facut de preot în biserica fiecarui nou-nascut este de la Ioan Botezatorul, nu de la Iisus. Prin botezul cu apa devenim crestini, adica adeptii lui Iisus, spun preotii. La botez ducem un nou nascut pagan si dupa botez aducem un crestin, spune poporul. Dar în realitate botezul cu apa facut de preoti în bisericile noastre crestine ne transforma pe toti cei botezati în ioaniti, în adeptii lui Ioan Botezatorul, nu în crestini, nu în adeptii lui Iisus. Prin botez suntem ioaniti, prin botez nu suntem crestini. Pana în jurul anului 400 botezul se facea pe patul de moarte, nu la nastere ca astazi.
Înca din anul 30 a existat secta adeptilor lui Ioan, denumita secta ioanitilor. Ea s-a mentinut foarte mult timp independenta de comunitatile crestine si înca în secolul al II-lea se mai vorbea de ea în cronici ca despre una din cele mai recunoscute secte din cadrul iudaismului. Dupa ce în anul 70 Titus cucereste Ierusalimul si darama Templul, din ea apare secta mandeienilor cunoscuti în literatura sub numele de baptisti (în greaca baptizo = a cufunda în apa, a turna, a spala), sau hemerobaptisti (esenienii „care se scalda dimineata”). Mandeienii isi au cartile lor sfinte în care Ioan Botezatorul este denumit prorocul adevarat si „Rege al Luminii”, iar pe Iisus îl privesc ca pe un profet fals care a indus în eroare poporul. Tot asa este descris Iisus si în Talmudul evreilor, unde-i numit si vrajitor. Ordinul Cavalerilor Templieri îl considera pe Ioan Botezatorul superior lui Iisus, la fel ca Prioria din Sion, Biserica lui Ioan si Francmasoneria.
„Cine detine capul Botezatorului conduce lumea!”, a marturisit un templier la celebrul proces din 1307-1314, încheiat cu arderea pe rug a Marelui Maestru al Templului, Jacques de Molay. „Peste un an ne vom vedea la judecata divina”, a strigat acesta din urma, din rugul proaspat aprins în 1314 si anul n-a trecut, iar regele Filip IV „cel Frumos” si papa Clement V erau morti. Toti cei care au participat la uciderea lui Iisus si Ioan Botezatorul au avut un sfarsit violent.
Putem scrie, esenianul Ioan Botezatorul: iunie anul 7 î.H. – anul 31, a trait 38 de ani. Deci crestinismul nostru s-a nascut din secta israelito-evreiasca a esenienilor si crestinismul de astazi este eleno-crestin, nu iudeo-crestin cum afirma unii.
VASILE TURCU
Comentarii