Un calator in timp

           ..

           …Cãtre trecut, adicã studiind galaxiile îndepãrtate, înspre momentele de început ale Universului, Bing-Bang-ul, marea explozie initialã, dar si spre viitor, prin studiul evolutiei Cosmosului, iatã ce face pentru noi telescopul „Hubble”, un „ochi” urcat recent de NASA pe orbitã înaltã, în jurul Pãmântului. Cu un fotometru de mare vitezã HST (acronim de la „Hubble Space Telescope”) el cautã sisteme stelare, black-holes si planete în zona de Univers apropiatã nouã; cu un spectrograf de înaltã rezolutie, „cititor” de radiatii ultraviolete, observã comete, praf si nori de gaz interstelar; cu un alt spectrograf, capabil sã discearnã obiectele slab luminoase, analizeazã eventualele izbucniri ale supernovelor îndepãrtate, decelând „respiratia” însãsi a Universului; o camerã de luat vederi – tot pentru obiectele slab luminoase – poate sã „vadã” de sapte ori mai multe stele, deci o portiune sfericã de sapte ori mai mare decât se poate vedea de pe Pãmânt – si astronomii încearcã astfel sã determine vârsta cât mai exactã a Universului; în sfârsit, o camerã cu transfocare specialã si unghi larg exploreazã galaxii si cautã stele neutronice si pitice, chiar planete, prin Calea Laptelui.
           Mari probleme ale astronomiei i-au fost supuse spre rezolvare lui HST. Între ele, aceastã penibilã – pentru cunoasterea noastrã – lipsã de materie cosmicã, aceste prãpãstii de gol, inexplicabile, între stele si galaxii, un fel de întuneric ce poate fi, de fapt, populat cu stele moarte sau cu particule subatomice WIMP (Weakly Interacting Massive Particles – adicã particule masive de interactie slabã) sau pitice gazoase întunecate, oricum, materie, substantã care genereazã efect gravitational si tine galaxiile închegate (altfel miscãrile de rotatie ale galaxiilor ar fi de neexplicat, cãci forta centrifugã ar trebui sã risipeascã stelele în spatiul intergalactic!). O altã problemã pusã lui HST: cea a neutrinilor, stranii particule-fantomã, superrapide, superusoare, altfel alcãtuite decât materia subatomicã „clasicã”. Au fost descoperite în experimentele fizicii energiilor înalte, dar nicãieri în Cosmos. Speranta este ca HST sã poatã pune capãt jocului „de-a v-ati ascunselea” cu neutrinii invizibili, posibilii „locuitori” ai materiei interstelare si intergalactice. Dar cea mai fantasticã întrebare la care fizicienii vor sã-i cearã lui HST sã rãspundã este cea a… vietii Universului însusi. Se stie cã se dilatã continuu, cã materia se „subtiazã” cãtre marginile sale, cã viteza de expansiune scade, lent, ceea ce presupune un punct de oprire, cam peste cincizeci de miliarde de ani si – doar se bãnuia (bãnuialã infirmatã însã de ultimele fotografii celeste) – cã, îmbãtrânit, Universul va porni, încetisor, înapoi, contractându-se cãtre o implozie finalã, apoi un alt Big Crunch s.a.m.d. Asa cel putin sunã una din ipotezele pe care Hubble Space Telescope trebuia sã le verifice, de sus, de pe orbitã, de la sase sute de kilometri altitudine. …Poveste superbã a sfârsitului de veac, ochiul în ceruri numit HST promite sã fie, în al XXI-lea veac, marele „spion” pe care Homo sapiens l-a trimis în ceruri.