Un contraargument lansat istoriei

           Dupa ce saptamâna trecuta am vorbit despre teatrul de revista nascut de Constantin Tanase si am facut putina istorie (pe marginea monografiei lui Aurel Storin), de data asta ne oprim asupra unei carti aflate la polul opus teatrului de revista: o carte de eseuri „aproape” filozofice: volumul „Contraargument” semnat de Paul Dimitriu. Înca din cuvântul înainte, Paul Dimitriu simte nevoia sa argumenteze la ce foloseste contraargumentul într-o societate conflictuala cum este societatea în care traim.

           Dupa ce saptamâna trecuta am vorbit despre teatrul de revista nascut de Constantin Tanase si am facut putina istorie (pe marginea monografiei lui Aurel Storin), de data asta ne oprim asupra unei carti aflate la polul opus teatrului de revista: o carte de eseuri „aproape” filozofice: volumul „Contraargument” semnat de Paul Dimitriu. Înca din cuvântul înainte, Paul Dimitriu simte nevoia sa argumenteze la ce foloseste contraargumentul într-o societate conflictuala cum este societatea în care traim. Iar societatea este un amestec de autoritate si libertate: „Autoritatea este o realitate necesara care pune în functiune sistemul… libertatea este o fictiune ce trebuie întretinuta cu grija, caci asigura respiratia lui, ca sa nu se sufoce. Ambele alcatuiesc un echilibru, fiindca actionând separat, ele tind spre extreme. Autoritatea, când se radicalizeaza, evolueaza catre forme absolute, adica totalitarism si tiranie, iar libertatea nestrunita tinde si ea catre anarhie si catre deruta celor care traiesc înauntrul sistemului”.
           Si atunci, într-o societate în care troneaza tirania argumentului, deci a monologului, rolul contraargumentului, spune Paul Dimitriu, deci al dialogului, înceteaza. În aceste conditii, monologul se instaleaza cu puteri depline în destinele politice ale umanitatii postmoderne, „inaugurând calea, tot postmoderna, a unui nou tip de totalitarism”. Un totalitarism mai pervers decât cel pe care l-am trait, mai parsiv decât totalitarismul de tip „comunist” care-si are originea în fosta URSS, dupa cum spunea si rusul Zinoviev. Care mai este atunci rolul contraargumentului? Si tot eseistul este cel care ofera raspunsul: îi ramâne rolul cel mai savuros, rolul ludic. Hmm!
           În noua sa carte, Paul Dimitriu trece prin filtrul contraargumentului câteva subiecte fierbinti ale societatii actuale. De la mondialism la noua religie a Occidentului, de la România aflata la rascrucea atlantico-europeana pâna la tirania progresului. Eseuri remarcabile, dure, cu formulari memorabile. Iata, în încheiere, o reflectie referitoare la „moda”: „ Moda este un fenomen coplesitor care se impune si te striveste. Nu i te poti împotrivi decât asumându-ti riscuri, uneori enorme. Ea opereaza în domenii variate: de la cel vestimentar la cel al comportamentului; de la antigastronomicul fast-food la alte nefaste inventii rentabile. Apoi în politica, în literatura si arte, în exprimarea orala… În fine, în cantitatea de cuvinte sau expresii anglo-americane care s-au înmultit precum ciupercile otravitoare în presa scrisa si ciripita din vârful buzelor la televiziune, din snobism intelectual. În România de azi noile elite aparute la suprafata ca o pojghita înca inconsistenta, dar în curs de consolidare, manifesta si ele tendinta de a maimutari modele, în special cele americane, mai usor de adoptat din cauza lipsei lor de consistenta”. E un fel de întoarcere la perioada „formelor fara fond”, despre care vorbea atât de îndârjit, si cu îndreptatire, în urma cu un secol, Titu Maiorescu. Iar concluzia este una singura: rolul contraargumentului în aceasta societate alienata trebuie sa devina tot mai important. Din pacate, nu pare ca acest rol va deveni tot mai important.