Ne opriseram în episodul precedent la extraordinara civilizatie azteca, prima care a cazut sub sabia spaniolilor, din momentul în care conchistadorii au pus piciorul pe noul teritoriu descoperit de Columb. Bastinasii erau departe de a fi fost niste „primitivi”, cum sunt aratati în multe desene de epoca (indigeni goi oferind aur si animale civilizatilor senori ai Europei). Imperiul aztec, desi tanar, se afla în plina afirmare, centrul acestei civilizatii mezoamericane fiind la Tenochtitlan, extraordinarul complex de asezari, diguri si canale interne, construit pe un ostrov de pe lacul Texacoco, din Valea Mexicului.
Si cine putea reusi performanta de a distruge o civilizatie doar cu o mana de aventurieri, daca nu un alt aventurier, al carui nume ar fi ramas cu siguranta anonim în istorie, daca n-ar fi fost legat de acest fapt. Acest aventurier a purtat un nume care suna asa: Hernan Cortes. Dar pana la Cortes, altcineva a fost cel care a sondat taramul fagaduintei.
Asaltul asupra Mexicului a fost gandit de un anume Diego Velasquez, zis si Cuellar, pentru ca acolo se nascuse, în Spania, nimeni altul decat viitorul guvernator spaniol al proaspat descoperitei Cuba. Sa nu ne închipuim ca era vreun carturar, nicidecum, era si el ca si alti tineri din vremea lui, care gandeau ca pot castiga un ban de pe urma manuirii armelor, un conchistador. Asa se face ca, trimis de Diego Columb, Diego Velasquez ajunge în fruntea unei cete de voinici fiorosi în Cuba, insula unde cu doar doua decenii înainte pasise pentru prima oara Cristofor Columb, crezand ca a ajuns în Indii, navigand spre vest.
Aici, Velasquez pune bazele asezarii Baracoa si devine primul guvernator al teritoriului, dar marea colonizare pusa la cale de spanioli era de-abia la început. Lui Velasquez i-au trebuit trei ani ca sa-si definitiveze actiunile si sa puna stapanire pe insula, timp în care a avut un rol decisiv la fondarea a doua orase existente si azi: Santiago si Havana. Cum majoritatea populatiei bastinase a fost exterminata dupa ce li s-a luat tot aurul, Velasquez a simtit nevoia unei extinderi.
În fond, pamantul era putin, forta de munca a sclavilor indigeni se împutina, iar rezervele de aur au secatuit, disparand ca un fum pe drumul Spaniei. Asa ca pentru guvernatorul Cubei venise vremea ca lucrurile sa avanseze: stagnarea nu statea în ordinea firii, vremurile erau iuti ca sosurile cu chilli. N-au trecut decat cativa ani si Velasquez a crezut ca si-a gasit bratul înarmat care sa-i satisfaca visele de marire. Asta dupa ce, în prealabil, facuse el însusi cateva escapade spre nord. Mai exact, între 1516 si 1518, Velasquez a întreprins cateva misiuni de recunoastere în Yucatan si Golful Mexicului, doar ca sa sondeze starea lucrurilor, sa bage de seama daca e ceva de luat de pe acolo si cam în ce cantitati.
Curtea regala a Spaniei discuta numai în aceasta perspectiva ceea ce candva fusese o frumoasa epoca de descoperiri geografice. Acum, cu trecerea deceniilor, economia si finantele luasera locul geografiei si navigatorilor. Si, cu toate ca expeditiile amintite nu dadusera rezultate concrete si palpabile, la urechile lui Velasquez ajunsesera unele zvonuri seducatoare despre existenta unor civilizatii bogate, aflate undeva, dincolo de zona în care spaniolii pusesera piciorul.
Sa ne amintim ca, în est, portughezii planuisera cam în aceeasi perioada, cucerirea Chinei si asta, pentru ca dinspre acel teritoriu sosisera vesti despre bogatii uriase. Nu mira pe nimeni azi faptul ca, intrigat si excitat de posibilitatea de a descoperi noi surse de îmbogatire, guvernatorul Cubei l-a însarcinat pe un oarecare Hernan Cortes sa exploreze, sa negustoreasca si sa caute prizonieri crestini în Yucatan. Ca si azi, si atunci, latura umanitara camufla ca o haina frumoasa orice invazie militara.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii