Daca am putea sa ne intoarcem pentru o clipa in timp si sa privim o zi de primavara in Anglia medievala, am vedea drumurile tarii strabatute de pelerinii ce se inghesuiau spre Canterbury. Purtând ranite in spate si palarii cu boruri largi pe cap, veneau din toate directiile calare, in carute, sau pe jos, de cele mai multe ori in grupuri, spre a se apara de banditi si de fiarele salbatice.
Un asemenea grup este surprins de poetul medieval Geoffrey Chaucer (1340-1400), intemeietorul limbii engleze literare. Grupul sau, destul de pestrit, pleaca de la hanul Tobard din Southwork (Londra) catre Canterbury, spre a se inchina sfintelor relicve facatoare de minuni si, pentru ca vremea sa treaca mai usor, organizeaza pe drum un fel de concurs de povestiri, toate oglindind moravurile si conceptiile vremii lor.
Canterbury era considerat un loc sacru de catre toti locuitorii tarii. Catedrala fusese fondata in anul 602 si constituia leaganul crestinatatii engleze. Constructia era impunatoare, combinând stilul normand cu cel gotic si fiind ridicata pe vechi fundatii saxone. Nu eleganta constructiei si perfectiunea proportiilor sunt insa elementele care i-au adus celebritate in lumea crestina, ci uciderea lui Becket, o crima al carei ecou a facut inconjurul lumii.
Thomas Becket s-a nascut la Londra in 1118 si era fiu al unor comercianti. Dupa ce a studiat câtiva ani la Paris, a revenit in tara si, in 1141, a intrat in serviciul arhiepiscopului Theobad din Canterbury. A urmat repede treptele ierarhice si a devenit prieten apropiat al regelui Henric al II-lea, care in jurul anului 1155 l-a numit cancelar. In 1162 a fost convins sa devina arhiepiscop, functie pe care nu a primit-o cu placere, stiind ca va intra in conflict cu regele.
Intr-adevar, conflictul s-a declansat deosebit de puternic, dintr-o cauza pur teoretica, Becket sustinând ca oamenii bisericii, care savârseau nelegiuiri, trebuia sa fie judecati de tribunalele eclesiastice, si nu de cele civile, cum sustinea regele. De fapt, aceasta era doar una din fatetele luptei dintre biserica medievala si coroana. In 1164, Becket a fost nevoit sa se retraga in Franta, de unde s-a intors dupa sase ani, aclamat de popor.
Regele, aflat in nordul Frantei in campanie militara, indignat de entuziasmul cu care a fost primit rivalul sau, si-a exprimat dorinta de a gasi pe cineva care sa-l scape de preotul nesupus. Patru cavaleri, de Tracy, Fitzurse, de Moreville si Brito au raspuns chemarii suveranului si au plecat spre Anglia. Becket a avut cu ei o discutie aprinsa, dupa care a fost convins de calugari sa intre in biserica. Cei patru l-au urmat insa chiar si aici, l-au inconjurat si, dupa ce Tracy i-a aplicat o lovitura puternica, Brito i-a retezat capul, moment in care si sabia lui s-a facut tandari.
Impresionati de dimensiunile sacrilegiului, calugarii i-au curatat trupul si l-au ingropat in cripta. In scurta vreme, mormântul sau a devenit facator de minuni, ca si fântâna care exista atunci in interiorul manastirii. Se vorbeste despre multe vindecari miraculoase care au avut loc aici si vestile s-au raspândit repede in toata lumea crestina. Papa l-a canonizat oficial pe Becket in 1173, iar regele, temându-se de mânia inaltului pontif, a pornit ca pelerin spre mormântul din Canterbury in 1179, a imbracat costumul de penitenta si s-a lasat biciuit pentru a obtine iertarea.
Vreme de 300 de ani, mormântul a reprezentat unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj iar catedrala a fost impodobita cu vitralii, sculpturi si tot felul de odoare. Cu toate ca in 1174 avusese loc un incendiu devastator, locasul devenea din ce in ce mai frumos si mai bogat. Moastele au fost depuse in Capela Treimii iar mormântul era incarcat de darurile oferite de pelerini; printre ele, si un splendid rubin, daruit de regele Frantei, Ludovic al VII-lea, rubin despre care se spunea ca se desprinsese din inelul suveranului si se infipsese acolo.
Toate bogatiile au ramas aici pâna in 1538, când Henric al VIII-lea, declarându-se cap al bisericii, a distrus relicvarul si le-a transportat la Londra, transport pentru care a fost nevoie de 26 de care. Locasul a avut mult de suferit si in urma razboiului civil, dar imaginea Sfântului Thomas continua sa inflacareze sufletele multor credinciosi. Ei vin inca sa se inchine aici, chiar daca fântâna nu mai exista. Aprind lumânari pe locul mormântului si pe cel al asasinarii lui Becket, iar Capela Treimii este dedicata astazi sfintilor martiri moderni, printre care Dietrich Bonhoeffer, teologul german executat de nazisti in 1945, si Martin Luther King, ucis la Memfis in 1968.
IRINA STOICA
Comentarii