Riscul de a suferi din cauza unor maladii cardiace e mai mic în cazul femeilor care consuma in mod regulat carne de peste, se afirma într-un studiu danez, primul care a analizat în special starea de sanatate a femeilor cu vârste cuprinse în intervalul 15-49 de ani si binefacerile imediate ale consumului de carne de peste asupra starii lor de sanatate cardiaca, fara sa insiste pe efectele pozitive asupra longevitatii persoanelor monitorizate. Femeile care consuma rareori sau deloc carne de peste prezinta un risc de maladii cardiovasculare de peste 50% pe o perioada de 8 ani, în raport cu femeile care consuma în mod regulat carne de peste.
Femeile care consuma carne de peste rar sau deloc se confrunta cu un risc de maladii cardiace cu peste 90% mai mare în comparatie cu riscul prezentat de femeile care consuma peste în fiecare saptamâna.
„Cea mai mare dificultate cu care ne confruntam atunci când promovam astfel de mesaje din domeniul sanatatii publice, adresându-ne persoanelor tinere, consta în general în faptul ca binefacerile nu sunt percepute înainte de vârsta de 30 de ani sau de 40 de ani. Studiul nostru, însa, a dovedit ca lucrurile nu stau deloc astfel, si ca aceste binefaceri pot fi asteptate pe termen scurt.”, au spus autorii studiului.
Cele mai multe dintre femeile participante care consumau în mod regulat peste au declarat ca obisnuiesc sa manânce cod, somon, hering si scrumbie – specii a caror carne este bogata în Omega-3, un acid gras polisaturat, despre care oamenii de stiinta afirma ca are un efect protector împotriva problemelor cardiace si vasculare. Pentru a se bucura de binefacerile consumului de peste sau ale uleiului de peste trebuie urmate recomandarile dietetice care îi sfatuiesc pe oameni sa manânce carne de peste ca fel principal la masa, cel putin de doua ori pe saptamâna.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii