Dulce-amaruia boema parisiana si înfloritoarea Belle Époque nu ar fi avut aceleasi miresme de aventura a spiritului fara afisele artistice ale multor pictori francezi specializati în acest gen de reclama vizuala. Datorita micului-mare nefericit Toulouse-Lautrec, posterul a devenit arta si s-a transformat într-un fel de trompeta a cabaretelor si a saloanelor unde arta si petrecerea fraternizau la ceas de seara. Dar istoria afisului artistic îl pretuieste drept parinte al sau pe Jules Chéret (1836-1932), personaj de seama al boemei parisiene, fara multa cultura dar care si-a facut ucenicia în multe ateliere de litografie.
Într-adevar, litografia si apoi cromolitografia au reprezentat motorul aparitiei artei afisului. Grafica acelor postere de pionierat era influentata de picturile unor maestri ai rococo-ului francez (Fragonard) si ai barocului (Watteau). Chéret a fost cel care, înfiintand o mica litografie la Paris, în 1866, a condus la dezvoltarea acestui gen de comunicare cu publicul, a carui popularitate a crescut enorm dupa 1884, cu prilejul unor mari expozitii parisiene. Evident, ascensiunea afisului s-a datorat si apropierii de lumea spectacolelor, pe langa nuanta comerciala intrinseca – reclame pentru produse „revolutionare” precum bicicleta si lampa cu petrol parfumat si abajur de matase…
Un alt mare merit al lui Jules Chéret a fost realizarea memorabilei serii de lucrari de profil intitulate „Maestrii Afiselor” (1895-1990). Posterele din acea perioada de explozie europeana a acestui gen de arta au condus la formarea unor importante grupuri de artisti ai penitei si culorilor, printre care si pictorul elvetian Théophile Alexandre Steinlen (1859-1923), unul dintre cei mai entuziasti „locatari” ai boemei din Montmartre. Acestui artist i se datoreaza uriasa faima de care s-a bucurat cabaretul-cenaclu (daca se poate spune asa) numit „Pisica Neagra”. Acest local al insatiabililor absintului si penelului avea, pe langa sala de petreceri, un fel de salon pentru expozitii. Aici expuneau maestrii – în prima „auditie” – realizatorii de postere comerciale si de „arta pura”.
Desi nu a functionat decat saisprezece ani (1881-1897), „Pisica Neagra” a devenit atat de faimoasa, încat localuri de acelasi gen si cu aceeasi denumire s-au deschis în mai multe orase din Europa (chiar si la Sankt Petersburg). Prin manifestarile artistice desfasurate în acest local au plecat mai multe nume mari ale unor curente artistice si literare. Devenit cel mai renumit cabaret din întreaga lume (reprezenta si o atractie turistica, pe langa cea artistica), „Pisica Neagra” era populata de nume ilustre ale intelectualitatii franceze. Printre cei mai renumiti „clienti” se numarau Paul Verlaine (cel care a fost arestat pentru împuscarea prietenului si iubitului sau, Rimbaud) si Claude Debussy (cel care a lasat în urma doua iubite care s-au sinucis din cauza lui si care a fugit în Anglia cu nevasta unui bancher parisian), dar si scanteietoarea dansatoare de can-can, Jane Avril.
De pe vremea lui Shakespeare (afise teatrale cu mai mult text decat ilustratii) si pana în secolul XX (cand afisele cu îndemnuri militante si iz de propaganda au început sa umple strazile), posterele au reprezentat un mijloc ideal pentru comunicare limpede si directa cu publicul de toate categoriile. Oameni politici de vaza si simpli mestesugari se ajuta de aceste afise pentru a-si atinge un scop precis. Lumea visatoare din jurul „Pisicii Negre” a disparut o data cu neuitata Belle Époque.
PAUL IOAN
Comentarii