Amprente ale spiritualitatii noastre

          Manastirea Sfântul Nicolae Balamuci
          
          Aflata la 45 km nord de Capitala, Manastirea Sfântul Nicolae Balamuci are hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae”, „Nasterea Maicii Domnului” si „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”.
          În anii 1600 în zona se afla o cetate de aparare împotriva turcilor si pe locul actualului locas exista o mica bisericuta de lemn de stejar pe care timpul si-a pus nemilos amprenta.

          Manastirea Sfântul Nicolae Balamuci
          
          Aflata la 45 km nord de Capitala, Manastirea Sfântul Nicolae Balamuci are hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae”, „Nasterea Maicii Domnului” si „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”.
          În anii 1600 în zona se afla o cetate de aparare împotriva turcilor si pe locul actualului locas exista o mica bisericuta de lemn de stejar pe care timpul si-a pus nemilos amprenta. Stapânul locurilor Papa Greceanu, vornic si logofat al lui Mihai Viteazul, zideste pe aceste locuri, împreuna cu sotia sa Elena, o biserica din piatra si câteva chilii. Manastirea este înzestrata apoi si cu alte chilii si închinata manastirii Patelias din Rumele, de unde sunt adusi aici calugari greci. În 1720 manastirea este lasata în parasire dupa luptele care au avut loc în zona, dar Gheorghe Greceanu, un urmas al ctitorului, o reconstruieste, ajutat fiind de egumenul Antimos de la Sarindar din Bucuresti.
          Terminata în 1752, manastirea este parasita de calugari în 1864, dupa secularizare si transformata în închisoare pâna în 1875, când turla mare, chiliile si zidul de incinta se surpa în urma unui cutremur.
          Între 1911-1913 preotul Popa Gheorghe, ramas vaduv, se muta aici, face reparatii si zideste chilii. Aici se stabilesc între 1942-1944 un grup de calugari de la Caldarusani si Chitcani. Acestia fac serioase reparatii locasului, construind noi locuinte calugaresti.
          În 1962 Comisia Monumentelor Istorice restaureaza arhitectonic biserica, dar ploile si inundatiile din 1970-1975 duc la prabusirea chiliilor. Prin straduinta staretului manastirii, cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucurestilor, Departamentului Cultelor si mai multor monahi, preoti si credinciosi se construieste o cladire mare, drept adapost pentru calugari, trapeza si un paraclis, toate fiind terminate în 1979. În 1986 s-a terminat pictura paraclisului, realizata de ieromonahul Rafael Popescu. Biserica îsi pastreaza forma ei initiala. Zidurile ei sunt groase iar pridvorul larg, deschis, este sustinut de 10 coloane ornamentate atât în partea de sus cât si la baza. Cele doua turle, egale ca marime, asezate pe un soclu patrat, au forma octogonala si ferestre prelungi. Exteriorul prezinta un brâu median gros, cele doua registre fiind decorate cu ocnite si ferestre cu grilaje metalice. Usa de la intrare este din lemn, frumos sculptat ca si întregul mobilier si catapeteasma, foarte înalta. Pictura în fresca, deosebit de valoroasa a fost realizata în 1752 de preotul Dima din Brasov si ucenicii sai iar în 1989-1990 a fost spalata si restaurata.
          Curtea, împrejmuita cu un zid înalt, te rasfata cu racoarea brazilor plantati în fata bisericii, invitându-te la clipe de liniste si reculegere.