In anul 1992, în Spania s-a petrecut un fapt unic în istoria artei si a religiei: a fost înfiintata „Asociatia pentru beatificarea lui Antonio Gaudi”! Acest eveniment extraordinar nu s-a întamplat nici macar cu geniile italiene Leonardo da Vinci si Michelangelo (probabil pentru ca au fost homosexuali), însa dumnezeiescul arhitect catalan si-a dedicat aproape douazeci de ani din viata pentru edificarea miraculoasei constructii „Sagrada Familia”, una din cele mai mari basilici din Barcelona (nu este o catedrala, precum Santa Eulalia, reprezentativa pentru acest oras, construita în Evul Mediu).
Antoni (Antonio) Gaudi y Cornet (1852-1926) s-a nascut în mica localitate Baix Camp, provincia Tarragona, Catalonia, Spania. Provenea dintr-o familie de fierari. Micul Antonio s-a vazut lovit, înca de la cinci ani, de o forma grava de reumatism. Se deplasa greu si aceasta l-a departat de ceilalti copii, dar l-a apropiat de natura. Calatorea în împrejurimi doar pe spinarea unui magarus. Poate ca si suferintele atroce l-au transformat de timpuriu într-un analist de geniu al naturii, mai exact al geometriilor uluitoare dar firesti ale arborilor. Avea sa spuna mai tarziu, cand a fost recunoscut drept un major reprezentant al modernismului în arhitectura, ca „hiperboloizii si paraboloizii” i-au inspirat formele fluide ale constructiilor sale.
Marele arhitect catalan a suferit toata viata de reumatism; a devenit un vegetarian convins si s-a tratat homeopatic, în paralel cu baile minerale pe care le facea in mod regulat. Totodata, boala l-a determinat sa fie un catolic fervent. Dedicandu-si existenta si cariera monumentalei Sagrada Familia (începuta în 1883), Gaudi si-a atras porecla de „arhitectul lui Dumnezeu”. De asemenea, maestrul si-a consacrat o mare parte din eforturi pentru înnobilarea artistica a parcului Güell, înfiintat de industriasul Eusebi Güell, cel care l-a sustinut financiar pe mult prea modestul arhitect. Din pacate, doua decese l-au facut sa-si încetineasca activitatea; în 1912 a murit nepoata sa preferata, Rosa Egea, iar doi ani mai tarziu a disparut si marele sau colaborator, Francesc Berenguer. De asemenea, dupa moartea lui Guell, Gaudi a dus o viata de o incredibila saracie, ocolind orice relatie cu publicul. Pe cand avea 74 de ani, a fost acrosat de un tramvai. Trecatorii si soferii i-au controlat buzunarele si au constatat ca nu are bani si au refuzat sa-l ajute. În cele din urma, a ajuns la spitalul pauperilor din Barcelona.
A doua zi, cand l-au descoperit prietenii, acestia i-au propus sa mearga la un spital mai bun. Gaudi a refuzat, spunand: „Eu apartin celor saraci”. A murit doua zile mai tarziu, la 10 iunie 1926. Cine vede, chiar si în fotografii, Sagrada Familia, nu poate crede ca un astfel de geniu al arhitecturii a avut un asemenea sfarsit (cu exceptia lui Mozart). A fost înmormantat într-o cripta a capodoperei sale neterminate, Sagrada Familia (la a carei constructie se lucreaza si astazi, dupa întarzieri si distrugeri cauzate de razboaie)…
Nu pot încheia decat cu spusa profesorului care i-a semnat licenta în arhitectura, în 1878: „Am descoperit un dezechilibrat sau un geniu”. (Nota: Proiectele pentru noul World Trade Center din New York au fost influentate de planurile lui Gaudí pentru un zgarie-nori pe care voia sa-l construiasca în metropola americana.)
PAUL IOAN
Comentarii