In frumoasele vremuri de legenda, romanii lui Romulus si sabinii lui Titus Tatius erau adversari sangerosi, dar au devenit in cele din urma aliati sub conducerea celui care fusese alaptat de lupoaica. Numai ca fratia lor tarzie n-a fost luata in seama de marii maestri ai artelor vizuale. Artistii au retinut doar un aspect de picanterie: rapirea frumoaselor femei ale etniei sabinilor de catre romanii din cetatea lipsita de „doamnele” care sa le aduca pe lume fiii mult doriti.
Inaintea lui Nicolas Poussin, clasicul francez pur sange, sculptorul Giambologna (nascut ca Jean Boulogne), a descris senzational rapirea sabinelor. Dintr-un singur bloc de marmura alba, acest urmas al lui Michelangelo a realizat un grup statuar atat de expresiv, incat intreaga poveste poate fi concentrata prin convulsiile a doar trei personaje: doi barbati si o femeie. Capodopera lui Giambologna a fost asezata in Loggia dei Lanzi din Piazza della Signoria din Florenta. Era anul 1582 cand a fost finalizata. Marele maestru revitaliza un mit foarte drag italienilor, punand in umbra alte doua rapiri celebre, a Elenei din Troia si a Proserpinei.
La National Gallery din Londra este expusa o capodopera cu aceeasi tema de Peter Paul Rubens (finalizata, probabil, in 1640). Un urmas ilustru al lui Poussin, Jacques Louis David, s-a vazut obligat de conditiile istorice in care a lucrat (in plina Revolutie franceza, cand a fost incarcerat ca amic al lui Robespierre) sa ilustreze „Interventia sabinelor”; practic, Hersila, sotia lui Romulus si fiica lui Titus Tatius, se opune duelului dintre cei doi si obtine armistitiul. David vedea acea pace legendara ca fiind sfarsitul Regimului Terorii care a bulversat Franta.
Un moment de ragaz ludic ne ofera caricaturistul si ilustratorul englez John Leech (1817-1864), care a vazut in a sa „Istorie comica a Romei” (1852) femei sabine imbracate victorian si care accepta cu nerabdare sa fie duse in brate de barbatii care cauta un loc umbros. Totul pare o cursa cu neveste vesele care si-au pastrat aerul de fetiscane.
In 1963, Pablo Picasso realizeaza intr-un stil inconfundabil o „Rapire a sabinelor” in care reia confruntarea brutala dintre Romulus si Tatius, ambii ignorand strigatele de groaza ale Hersilei – panza aflata astazi la Muzeul Artelor Frumoase din Boston. Pentru maestrul din Malaga parca nici nu exista contextul istoric, neintelegandu-se clar cine-i sotul si cine-i tatal nefericitei femei sabine.
Dar Nicolas Poussin este clasicul care a luat in serios ansamblul sangeroasei confruntari, cu multiple personaje si cu o dinamica aducand aminte de inaintasii Giambologna si de Rubens. Pictorul francez a realizat doua versiuni majore, la interval de trei ani. Cea din 1635 se afla la Metropolitan Museum of Art (New York), iar cea din 1638 se afla la Louvre. In ambele scene, Romulus se gaseste pe un postament de unde isi indeamna ostasii la lupta. Diferenta majora este cea arhitecturala: in a doua varianta, edificiile de fundal sunt mai multe si mai bine conturate… Cine mai savureaza astazi legendele romane?
PAUL IOAN
Comentarii