Controversele pe care le-au starnit uneori capodoperele artistilor au facut istorie si, fara voia lor, pictorii si sculptorii au fost tarati in tot felul de „scandaluri asupra moralitatii”. Nu exista o istorie cu acest profil in lumea artelor, dar un exemplu vechi de cateva secole este cel al lui Michelangelo Buonarotti si magnifica sa fresca „Judecata de Apoi” (Capela Sixtina), capodopera finalizata in octombrie 1541. Din ordinul unor cardinali, zona sensibila a unor personaje a fost acoperita, iar pensia maestrului a fost sistata. Marii artisti – pictori, cineasti, oameni de teatru, muzicieni – nu si-au dorit nici un moment sa provoace scandal pentru a atrage atentia asupra lor. Dar, publicitatea negativa facuta operelor lor i-a ajutat in cariera, iar ei si-au confirmat ulterior valoarea.
Unul dintre ilustrele exemple ale picturii secolului XIX este „indrazneala” cu care Édouard Manet (1832-1883) a iesit in public cu „Dejun pe iarba” (1862-63) si „Olympia” (1863), considerate de o indecenta scandaloasa prin promovarea femeii prostituate (culeasa, probabil, din celebrul Bois de Boulogne) si nu a zeitei sau odaliscei, precum la Ingres (de exemplu). O femeie complet dezbracata, la un picnic, alaturi de doi barbati imbracati „dandy” si un nud in care dama isi acopera, totusi, „modestia” au fost opere pe cale de a fi distruse de publicul pudibond si desfiintate de critici – dar aparate de spirite progresiste precum Zola. Cateva decenii mai tarziu, Henri Matisse si André Derain erau numiti „bestii” (Fauves) datorita stridentelor cromatice cu care „dezgustau” privitorii. Insa curentul lansat de ei, fovismul (1905-1907), ramane in istoria artei ca o etapa originala si pregatitoare a modernismului. si daca vorbim de arte vizuale, sa amintim ca gravorul italian Marcantonio Raimondi (1480-1534) a facut inchisoare – la ordinul papei Clement al VII-lea – pentru suita „I Modi” (Pozitiile), in care ilustra 16 modalitati de facut sex.
Sexul a fost si este samanta de scandal in arta. Inchisoare a facut si celebra Mae West (1893-1980). Piesa sa „Sex” (1926), scrisa, regizata si jucata de ea a atras peste 300 de mii de spectatori (timp de un an), dar in cele din urma politia din New York a arestat-o zece zile (pentru obscenitate), fiind eliberata dupa numai opt, pentru buna purtare. Scandalul i-a atras o excelenta cota artistica, ea devenind sex-simbol american. In muzica, rusul Igor Stravinski (1882-1971) a facut furori cu baletul „Ritualul primaverii” (1913), creatie considerata prea zgomotoasa si interzisa imediat dupa premiera. La fel s-a intamplat cu opera „Salomé” a lui Richard Strauss, compusa dupa lucrarea la fel de scandaloasa a lui Oscar Wilde (intemnitat pentru homosexualitate, in epoca victoriana). Si Alfred Jarry, cu piesa sa absurda „Ubu rege” (1896) a socat Parisul si a fost huiduit si interzis (autorul a transpus-o apoi pentru teatrul de papusi!). Romanul „Ulysses” (1922), de James Joyce (1882-1941) a fost vanat si interzis in SUA (personajul principal se masturbeaza).
Intre imoralitate si succesul in arta a existat, in Belle Époque, un anume Anthony Comstock (1844-1915), care a infiintat in 1873 „Societatea new-yorkeza de suprimare a viciilor”, un fel de cenzura de tip victorian, pe baze crestine, a tot ce insemna obscen si lasciv in arta, inclusiv controlul nasterilor. Dupa atacurile sale impotriva piesei „Profesiunea doamnei Warren” (o prostituata), de G.B. Shaw (1893), dramaturgul a inventat sintagma „actiune Comstock” (tradus liber) pentru a defini cenzura impotriva obscenitatii.
PAUL IOAN
Comentarii