Profund ancorata in istoria zbuciumata a Angliei, Catedrala din Canterbury este deopotriva monument arhitectonic, loc de reculegere si de pelerinaj, reprezentand leaganul crestinatatii engleze.
Impunatorul asezamant este legat de numele vestitului arhiepiscop Thomas Becket (1118-1170), ce se bucura de o faima care il deranja pe regele Henric al II-lea Plantagenet. Becket a fost initial cancelarul Angliei si partenerul de petreceri al regelui, dar devenit arhiepiscop cei doi intra intr-un conflict puternic privitor la drepturile Bisericii de a judeca nelegiuirile oamenilor bisericii, ceea ce a dus la sfarsitul tragic al acestuia, ucis chiar in catedrala de patru cavaleri trimisi de rege, tineri care aspirau la favorurile suveranului.
Moartea lui Becket a impresionat in asa masura multimea incat catedrala a devenit repede un loc de pelerinaj. Regele, chinuit de remuscari si de temeri a facut eforturi pentru a pastra vie imaginea lui Becket care a devenit atat de puternica, incat a fost canonizat in 1358.
Catedrala are o istorie straveche, marcata de actiunea papei Gregoriu cel Mare prin care dorea convertirea englezilor la crestinism. In acest scop l-a trimis pe insula, in anul 597 pe calugarul benedictin Augustin care a fondat aici o manastire avand in centru o biserica. Pe fundatiile acesteia a fost contruita catedrala care s-a dezvoltat in timp, pana in secolul al XVI-lea cand Henric al VIII-lea, a rupt legaturile cu Roma si autointitulandu-se cap al Bisericii, a interzis ordinele monahale. In anul 1011 catedrala a fost grav avariata datorita incursiunilor vikingilor in Anglia si distrusa aproape complet de un incendiu in anul 1067.
Biserica mare, considerata de comunitatea anglicana „Biserica Mama” isi incepe existenta dupa cucerirea normanda din 1066. Constructia a inceput in anul 1070 la initiativa arhiepiscopului normand Lanfranc, care decide construirea unei noi catedrale dupa modelul abatiei Saint-Etienne din Caen, finalizata si sfintita in anul 1077, dar lucrarile au continuat pana la sfarsitul Evului Mediu. Constructia, impunatoare, are in vecinatate spre est o alta mai mica, inchinata Sfantului Martin care dateaza, dupa cat se pare, chiar din timpul lui Augustin. Din lucrarile initiale au supravietuit pana in zilele noastre cripte in stil roman impodobite cu colonete si picturile murale din jurul anului 1160.
In anul 1174 un incendiu distruge mare parte din biserica, iar ramasitele sunt completate si modificate astfel incat ajung sa reprezinte capodopere ale goticului englez, inlocuind vechile cladiri romanice.
Cea mai reprezentativa piesa a noului ansamblu este Capela Sfintei Treimi in care se afla mormantul lui Thomas Becket distrus de Henric al VIII-lea in 1598, ca parte a eforturilor sale de a reduce puterile bisericii si de a-i confisca bogatiile. Mai tarziu, in capela respectiva au aparut si alte morminte cum ar fi cel al lui Eduard al III-lea, print de Tara Galilor („Printul Negru”).
Vitraliile dateaza din secolul al XII-lea si sunt considerate printre cele mai mari si mai frumoase din Anglia, inspirate din Vechiul Testament si textele populare religioase medievale. Cronicarul Wiliam Halmesbury afirma ca: „Nicaieri in Anglia nu pot fi vazute atat de multe ferestre luminoase de sticla, trotuare de marmura sau mai multe picturi colorate ca la Canterbury.”.
Mandria Catedralei o constituie minunatul turn Bell Harry (turnul clopotnitei), dominand celelalte doua turnuri si intreaga constructie, ce adaposteste un singur clopot, care a fost terminat in 1503. Catedrala a fost pradata de puritani in 1642, in timpul Razboiului Civil, dar reintoarcerea monarhiei i-a redat nu doar aspectul ci si prestigiul de care se bucurase sute de ani.
Lucrarile de restaurare din secolul al XX-lea i-au redat intreaga stralucire, catedrala „Biserica lui Hristos” (nume oficial) din Canterbury reprezentand un manual viu de arhitectura medievala.
IRINA STOICA
Comentarii