La inceput a fost iubirea… Daca cineva ar scrie astazi o Biblie – sa spunem, profana – poate ca aceasta ar fi cea mai potrivita rostire de inceput. Pentru ca si cuvantul ziditor al Creatorului, tot din iubire trebuie ca va fi fost zamislit, de vreme ce, facandu-l pe om cu toate ale lui, i-a daruit la acele inceputuri imemoriale si lumina, si culori, si forta de nebiruit a iubirii, si adancimile netulburi ale gandirii…
Totusi, ca sa pretuiasca cu adevarat cele oferite cu atata generozitate, l-a lasat sa vada ce inseamna aievea si celalalt chip al fiintei si nefiintei, pentru ca apoi sa-i dea semn de iertare si povata de mantuire. Si – cine stie? – poate ca asa a fost trimisa si urgia purificatoare a apelor nestavilite, urmata de noul rasarit pe care il numim, cu durere si speranta, postdiluvian.
Dintr-o asemenea samanta sacra a renasterii par a fi zvacnit, catre scanteierile cosmice purtatoare de eternitate, creatiile plastice ale Malvinei Mocenco, un om care daruieste fara nicio retinere speranta si tot ce poate fi in lumea noastra frumos, adevarat, limpede, sincer.
Este imposibil sa o incadrezi intr-o categorie anume a artistilor, a limbajului de exprimare ori a tehnicilor folosite, cu atat mai mult cu cat dupa liceul de arta ea a absolvit atat cursurile de specializare in restaurarea de obiecte de patrimoniu textile, cat si Facultatea de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Pitesti, Sectia Arta Sacra, unde a si predat, ca preparator, timp de trei ani, iar de noua ani are specializarea „restaurare lemn policrom”.
Insa nu aceasta carte de vizita profesionala o recomanda mai intai de toate ca pe o exponenta a artei actuale eliberate de canoane si imperative rigide, ci o alta prezentare, prin insasi autenticitatea si valoarea lucrarilor sale straluminate de vibratiile spiritului.
Trebuie sa mentionam ca Malvine Mocenco realizeaza picturi pe cele mai neasteptate suporturi: tablouri in ulei pe panza, reliefuri prin surprinzatoare tehnici mixte (dar deloc sofisticate) ce pun in scena secvente din carti destinate copiilor, decoratiuni pe vase de ceramica si de sticla sau – in primul si-n primul rand, dupa aprecierile semnatarului articolului de fata – decoratiuni ale unor articole vestimentare feminine. De ce am acordat suporturilor de imbracaminte textile aceasta „prioritate”?
Pur si simplu dintr-o vedere comuna asupra respectivelor creatii artistice: asezate impreuna intr-un singur organism, si nu luate fiecare ca parti ale unui intreg, ele cauta, cu multa indrazneala si cu simtul armoniilor primordiale, sa recompuna intr-un anume mod acea revenire la viata si la speranta la care faceam referire mai sus.
Putem asocia, daca vreti, mirabilele imagini luate drept reper cu inegalabila explozie de culoare, de flori, de vitalitate, pe care o asociem aproape intotdeauna primaverii, luminii, Soarelui. In mod similar, spiralele pastelate in infinite nuante care inunda imaginea slobozita din adancimile albastre cele mai clare si din acel infinit izvor al noptii evocat si invocat magistral in versuri de Lucian Blaga, insa aici alcatuind un trup unic si efectiv traitor intru eternitatea conceputa de Malvine Mocenco, par ca vin sa puna un inceput magic intregului univers ce ni se asterne inainte.
Acum, alaturand ariei succint descrise mai sus – nu ca pe anexe, ci ca pe complementaritati intrinseci si naturale – celelalte tipuri de creatii ale acestei artiste, avem prilejul sa constatam ca am plonjat pe nestiute intr-o sinestezie a lumii. Nu doar a acelei lumi arhetipale la care ne place sa ne raportam ca fiinte superioare traitoare – fatalmente, vremelnic! – pe „a treia planeta de la soare”, ci a Lumii intelese ca microcosmos si macrocosmos impreunate in infinit.
Umanul, pamantescul, efemerul se ingemaneaza cu cele mai nebanuite unghere si energii ale Universului, care absoarbe totul si ne soarbe in vartejul Creatiei insesi. Si nu e o iluzie, nu e nalucirea unei priviri hipnotizate, ci chiar senzatia de rotire in dans de galaxii a esentelor necuprinsului.
Privim si vedem culori tari sau amestecate in nuante, vedem contururi clare ori estompate, percepem in ele simboluri vitale, dar totodata ascultam o muzica celesta, ne contopim in rotirea astrelor, asteptand poate, ca ultim semn ori semnal ca am fost calauziti pe calea fara inceput si fara sfarsit a eternitatii, doar Vocea nerostita si Lumina neaprinsa ce ne asteapta la o incheiere si un inceput reluate mereu si mereu, in caldura ocrotitoare a iubirii.
Da, este posibil – si avem dovada clara chiar in fata noastra – ca si omul, si farama de dumnezeire ce ne-a fost implantata in fiinta pot crea sublimul. Nu vorbim despre o creatie perfecta, desigur, dar o apropiere de aceasta nu ne este straina, iar lucrarile artistei Malvine Mocenco ne ofera samburele sperantei si al credintei ca orice lucru frumos pe care ni-l dorim chiar il putem cladi, deopotriva in noi insine si in semenii nostri.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii