Una dintre retetele succesului în lumea artelor de astazi (nu numai în showbusiness) este scandalul iscat în urma reactiilor specialistilor în domeniu sau ale publicului. Este scara de serviciu prin care amatorismul îsi face loc cu coatele printre profesionisti si pare sa fie cea mai buna metoda contemporana de deturnare a conceptului de kitsch. Numai ca acest mod de afirmare cu forcepsul a pseudovalorilor este o palida copie dupa marile scandaluri din lumea artelor autentice pe care le-a cunoscut sfera tuturor artelor în perioadele ei de glorie.
Marii artisti – pictori, cineasti, oameni de teatru, muzicieni – nu si-au dorit nici un moment sa provoace scandal pentru a atrage atentia asupra lor. Dar, publicitatea negativa facuta operelor lor i-a ajutat în cariera, iar ei si-au confirmat ulterior valoarea.
Unul dintre ilustrele exemple ale picturii secolului XIX este „îndrazneala” cu care Édouard Manet (1832-1883) a iesit în public cu „Dejun pe iarba” (1862-63) si „Olympia” (1863), considerate de o indecenta scandaloasa prin promovarea femeii prostituate (culeasa, probabil, din celebrul cartier parisian Bois de Boulogne) si nu a zeitei sau odaliscei, precum la Ingres (de exemplu).
O femeie completa dezbracata, la un picnic, alaturi de doi barbati îmbracati „dandy” si un nud în care dama îsi acopera, totusi, „modestia” au fost opere pe cale de a fi distruse de publicul pudibond si desfiintate de critici – dar aparate de spirite progresiste precum Zola. Cateva decenii mai tarziu, Henri Matisse si André Derain erau numiti „bestii” (Fauves) din cauza stridentelor cromatice cu care „dezgustau” privitorii.
Însa curentul lansat de ei, fovismul (1905-1907), ramane în istoria artei ca o etapa originala si pregatitoare a modernismului. Si daca vorbim de arte vizuale, sa amintim ca gravorul italian Marcantonio Raimondi (1480-1534) a facut închisoare – la ordinul papei Clement VII – pentru suita „I Modi” (Pozitiile), în care ilustra 16 modalitati de facut sex…
Sexul a fost si este samanta de scandal în arta. Închisoare a facut si celebra Mae West (1893-1980). Piesa sa „Sex” (1926), scrisa, regizata si jucata de ea a atras peste 300 de mii de spectatori (timp de un an), dar în cele din urma politia din New York a arestat-o pentru zece zile (obscenitate), fiind eliberata dupa numai opt, pentru buna purtare. Scandalul i-a atras o excelenta cota artistica, ea devenind sex-simbol american.
În muzica, rusul Igor Stravinski (1882-1971) a facut furori cu baletul „Ritualul primaverii” (1913), considerat prea zgomotos si interzis imediat dupa premiera. La fel s-a întamplat cu opera „Salomé” a lui Richard Strauss, compusa dupa lucrarea la fel de scandaloasa a lui Oscar Wilde (întemnitat pentru homosexualitate, în epoca victoriana). Si Alfred Jarry, cu piesa sa absurda „Ubu roi” (1896) a socat Parisul si a fost huiduit si interzis (autorul a transpus-o apoi pentru teatrul de papusi!). Romanul „Ulysses” (1922), de James Joyce (1882-1941) a fost vanat si interzis în SUA (personajul principal se masturbeaza).
Între imoralitate si succesul în arta a existat, în Belle Époque, un anume Anthony Comstock (1844-1915), care a înfiintat în 1873 „Societatea new-yorkeza de suprimare a viciilor”, un fel de cenzura de tip victorian, pe baze crestine, a tot ce însemna obscen si lasciv în arta, inclusiv controlul nasterilor. Dupa atacurile sale împotriva piesei „Profesiunea doamnei Warren” (o prostituata), de G.B. Shaw (1893), dramaturgul a inventat termenul de „comstocarie” (adaptare în romaneste) pentru cenzura împotriva obscenitatii.
PAUL IOAN
Comentarii