Cât de profunda si de asupritoare poate fi o metafora, astfel încât sa ne raneasca sensibilitatea, sa ne transporte din realitate într-o lume guvernata la discretie de absurd? Arta fotografiei ne poate da raspunsul, atunci când la „pupitru” se afla un dirijor care rescrie ordinea fireasca a lucrurilor si ne socheaza fara mila.
Dupa o cariera de fotograf comercial, artistul fotograf englez Dominic Rouse (n.1959) s-a plictisit de rutina si a început sa se manifeste într-un stil total ne-conventional, prin fotografia digitalizata. Asa a devenit unul dintre maestrii importanti ai suprarealismului. Înregimentându-se „fantasticului socant de realist”, curentul cel mai în voga astazi, Rouse pare multor critici „un criminal în serie care se respecta”, adica lasa mesaje criptate la locul faptei. „Infractorul” preia corpul victimei – de obicei o femeie cu relief angelic – si face orice cu el; parti de trup devin obiecte banale ratacite prin sertare, pe noptiere sau în cuier. Preferând spatiile închise, din cauza discretiei cu care-si înconjoara „faptele abominabile”, artistul joaca un fel de baba-oarba cu privitorul. De fapt, metaforele sale – terifiante pe alocuri – sunt exteriorizarea unor frustrari care vor sa demonstreze cât de neom poate fi omul.
Fara sa stârneasca reactii dogmatice, Rouse îsi plimba preferential personajele prin catedrale, împroscând atmosfera sacra cu mesaje laice impregnate de diabolic. Trupuri de femei decapitate se transforma în purtatori de cuvânt ai haosului existential, ai urâtului unei lumi în care omul nu mai este multumit de felul în care a fost zamislit de Creator. Uneori, Rouse merge cam departe, rastignind un nud de femeie fara cap si aducând astfel un omagiu pacatului.
Una dintre cele mai apreciate lucrari ale sale este „Mormântul filosofului”, în care un bust de barbat aflat în descompunere, depozitat într-o carcera, implora sa mai vada o data lumina. De la depresie, artistul trece subit la sarcasm si surprinde o scena tipica unui atelier de coafat suprarealist: o femeie cap-de-iarba tunde o femeie cap-de-levantica. Evlavie taiata cu foarfeca, am putea spune…
Premiat în SUA si Europa, Dominic Rouse spune în interviuri ca este un mare admirator al lui Hieronymus Bosch, cel care inventa grotescul acum peste jumatate de mileniu, prin capodopera sa „Gradina deliciilor pamântesti”. Însa cel care a primit primul Oscar pentru fotografie (International Photography Awards, Los Angeles, 2003) nu vrea sa rescrie infernul lui Dante, ci doar sa scoata din sertare infernul pe care-l traim. Uneori, se îngrozeste el însusi de dramele pe care le imagineaza si-si cauta linistea în scene nefiresti: o fetita legata la ochi întâlneste un flamingo, în întunecimea unei case parasite. Doua fiinte singure, bucuroase ca s-au regasit în culisele tristetii.
Când evadeaza din chingile catedralei, nudul lui Rouse face explozie. Capul i se transforma într-un arbore tânar si desfrunzit, cautând spre cer mântuirea, dar vai!, cerul este înnorat si un stol de pasari negre parca îi blestema libertatea. Alteori, o balerina strânge la piept un cutit fioros, în timp ce un alt flamingo îi da binete… În toate compozitiile, o femeie cu trup de zeita trebuie sa suporte avalansa imaginatiei unui talent recunoscut pe plan mondial.
PAUL IOAN
Comentarii