Aflat la mica distanta de capitala Suediei, domeniul Drottningholm a devenit, din 1981, resedinta permanenta a familiei regale. Domeniul are o istorie indelungata, numele sau insemnand in traducere „insula reginei”. Castelul de aici a fost construit in secolul al XVI-lea de regele Ioan al III-lea ca un dar pentru sotia sa Katherine Jagellonica. A intrat apoi in posesia lui Edvige Eleonora, regenta lui Karl al XI-lea, dar la 10 decembrie 1681 a fost mistuit de un incendiu.
Reconstruit de Tessin cel Batran si de fiul acestuia, palatul a devenit un simbol al barocului nordic, onorandu-se astfel maretia Suediei care, iesise din Pacea de la Westfalia, din 1648, ca una dintre puterile reprezentative ale continentului. Palatul avea o parte centrala dominata de o scara impunatoare conducand spre incaperi impodobite cu fresce si statui.
Totodata s-a transformat si peisajul inconjurator, gradina baroc fiind realizata dupa modelul acelora din Versailles si impodobita cu statuile create de sculptorul flamand Adriaen de Vries. Intregul domeniu a cunoscut apoi o perioada de glorie, fiind adusi la palat o serie de artisti ilustri si oameni de stiinta ai vremii, unul dintre acestia fiind Carl von Linné, insarcinat sa catalogheze colectia Regala de „obiecte naturale”.
Lovisa Ulrike, o regina sofisticata si foarte cultivata, a redecorat o serie de camere in stil rococo, incredintand transformarea bibliotecii artistului Jean Eric Rehn. Pentru a marca cea de a 33-a aniversare a reginei, sotul i-a daruit un pavilion chinezesc construit la Stockholm si montat noaptea sub ferestrele ei, pentru a-l vedea chiar in dimineata zilei de nastere. Efectul teatral a fost desavarsit dar din nefericire lemnul s-a deteriorat repede si pavilionul respectiv a fost inlocuit cu o cladire albastra si aurie – Kina-Slott – conservata pana in zilele noastre datorita unor atente restaurari.
In cea de a doua jumatate a secolului al XVIII-lea Karl Fredrik a fost insarcinat cu constructia unui teatru, cel mai bine conservat teatru baroc din Europa, lucrare terminata in 1776. Constructia, desi ridicata din materialele obisnuite ale vremii impresioneaza prin cateva elemente novatoare, cele mai multe de ordin tehnic.
Astfel scena are o adancime de 22 de metri iar, masinaria necesara spectacolelor, conceputa de italianul Donato Stopani, permite schimbari rapide de decor in vreme ce o serie de panouri mobile pot reproduce valuri sau nori in miscare si efecte speciale ca tunete si fulgere.
In secolul urmator insa teatrul a fost parasit, interesul publicului pentru acest gen de spectacole fiind intr-o dramatica scadere. In 1920, Agne Bejier, un istoric literar, interesat cu deosebire de genul dramatic, a repus testrul in circulatie dupa serioase restaurari.
Primul spectacol a avut loc la 19 august 1922 si treptat asezamantul si-a recapatat vechea reputatie. Aici au loc acum o serie de festivaluri internationale dedicate unor compozitori ca Haydn, Haendel, Gluck, Mozart si in incinta lui functioneaza un centru de studiu al muzicii si baletului din secolul al XVIII-lea.
IRINA STOICA
Comentarii