In zorii unei zile de vara, o tanara artista japoneza, Japi Honoo, voia sa fotografieze lebedele de pe lacul din Central Park (New York). Apropiindu-se de luciul apei, a zarit o femeie cu sevalet, care picta in cel mai traditional mod. Intrusa venise sa surprinda imagini pentru ciclul sau de lucrari „Femei si atat”. Dorind sa intre in vorba cu pictorita amatoare, Japi a zarit in sacosa deschisa un cablu. Intrand in vorba cu necunoscuta, aceasta i-a marturisit, in cele din urma, ca plecase de acasa fie sa picteze, fie sa se spanzure. Alesese prima varianta, pentru ca observase o lebada mai trista decat ea…
Ciudata intamplare a impresionat-o profund pe sensibila Japi Honoo (nascuta in 1968), naturalizata in Italia si locuind langa Venetia. Se pare ca ideile sale tematice din ciclul „Femeie si atat” s-au modificat de atunci, in sensul ca disperarea dar nu si resemnarea a luat locul feminismului obsesiv din lucrarile ei. Conform artistei, biografia unei femei este „inundata de o disperare continua, pe care ajunge sa nu o mai bage in seama, dar pe care o respira din zori si pana in amurg”. De aceea, un barbat ocrotitor nu poate face decat sa-i declanseze o trecatoare amnezie; disperarea existentiala o pandeste permanent si profita de fiecare clipa de slabiciune.
Arta pe care o practica Japi Honoo s-ar putea descrie astfel: o „tocana” de stiluri si teme clasice si moderne pusa la cuptorul cu microunde reprezentat de computer. In afara de seriile dedicate artei japoneze traditionale (pe care o stapaneste prin formatia ei culturala), ciclurile care au in prim-plan femeia europeana sunt lovite de inconsecventa stilistica si cromatica, dar au un numitor comun cutremurator: ea este, in ciuda eufemismelor, sexul slab si o sclava a propriului destin cu care nu se lupta, ci este prizoniera acestuia.
Punctul vulnerabil al ei este maternitatea. Trupul femei este supus, la Japi Honoo, unui asediu al frivolitatii. Umilintele indurate sunt „spalate” doar de aducerea pe lume a unui copil – medicamentul de care avea nevoie pentru a invata sa zambeasca. De aceea, sexul femeii este adevaratul „centru al lumii reale”, supus unui lung sir de metafore dintre cele mai stranii. Din multe lucrari ale sale reiese ca nu este intotdeauna un centru al placerilor, ci unul al unui univers separat de cel al barbatului. Inapt sa inteleaga suferinta femeii, barbatul nu o poate satisface psihic niciodata. Este, probabil, blestemul existential al sexului slab-frumos pe care il transmite Japi Honoo prin arta sa digitala care simuleaza pictura.
Nu vom intalni prea des un cuplu in compozitiile artistei. Poate, in conceptia ei, femeia isi este suficienta siesi. Si este aroganta tocmai pentru ca ea este simbolul suferintei neintelese de nimeni. Duritatile sexualitatii, perioadele critice si atractia carnala creioneaza un caracter de otel care-si ascunde sensibilitatea si disperarea prin indiferenta fata de lumea din jur. Din cand in cand, ea se odihneste pe o petala uriasa; aceasta o poate sustine pentru ca trupul insangerat este ca un fulg pe cale sa se topeasca. La randul ei, mana unui copil inca nenascut o poate mangaia, pentru ca i-a simtit devotamentul inainte de a vedea lumina zilei. Mama a doi copii, Japi Honoo se copilareste victimizandu-se ca o domnisoara inca nedescoperita de cavalerul pe cal alb.
PAUL IOAN
Comentarii