Aflat la 120 kilometri de capitala Colombo, Galle este unul dintre cele mai frumoase orase din sud-vestul Sri Lankai, tara insulara, cunoscuta, pana in 1972, sub numele de Ceylon. Incarcat de legende si istorie este mentionat in documente inca din secolul al XIV-lea dar se pare ca vechimea lui este mult mai mare. Este cel mai sudic punct al tarii, identificat dupa o legenda cu Tarshish, mentionat in Vechiul Testament drept un port in care regele Solomon isi pastra o flota. De asemenea, in epopeea hindu Ramayana se amintesc dealurile de dincolo de Galle, unde crestea o planta care invia mortii si care a fost adusa din Himalaya de zeul-maimuta Hanuman.
In afara acestor mituri exista o inscriptie din 1409 in chineza, tamila si araba mentionand comertul cu mirodenii si pietre pretioase pe care il faceau locuitorii cu Orientul Apropiat si Extrem. In 1505 insa, portughezii, care navigau spre Maldive, au fost impinsi aici de o furtuna puternica. Sesizand imediat importanta strategica a locului ei stabilesc aici o baza navala ca punct de oprire intre coloniile lor din Malacca si Goa. Sistemul lor de aparare nu s-a dovedit prea eficient deoarece, in 1640, fortul a cazut in mainile olandezilor, dupa un asalt de numai patru zile.
Noii stapani au inscriptionat la intrare cuvantul VOC, prescurtare pentru Compania Olandeza a Indiilor de Est. Placa pe care apar aceste initiale este sustinuta de doi lei si are deasupra un cocos. Acesta a fost ales ca simbol al orasului pentru ca europenii considerau ca numele Galle vine din latinescul gallus, insemnand cocos. De fapt, numele venea de la „gala” care, in limba tamila, inseamna „locul aparat de stanci”.
Olandezii, buni negustori, s-au inteles repede cu locuitorii si orasul a prosperat. Fortul a fost marit in timpul guvernatorului Petrus Viyst, ramas insa celebru pentru cruzimea sa. El a folosit in constructii o multime de sclavi africani si soldati olandezi, condamnati de Curtea Martiala. Au fost aduse cu navele blocuri uriase de granit, pentru consolidarea fortaretei, dar masurile de aparare nu au fost suficiente pentru ca, in 1795, asezarea a fost cucerita de englezi, care au ramas aici pana in 1948, cand insula a devenit independenta. Prezenta trecerii portughezilor pe aici este abia simtita. Singura urma lasata de ei este Bastionul Negru de langa portul vechi si zidurile unei biserici din secolul al XVI-lea, pe care, in 1849, hindusii au ridicat un templu. Mai numeroase sunt dovezile prezentei olandeze.
In afara zidurilor „aparate” de tunuri, inchizand o arie de 89 acri (un acru fiind egal cu 0,404686 ha), trebuie mentionate pavarea strazilor cu caramida, sistemul de canalizare, utilizand fluxul si refluxul, constructia antrepozitelor si a numeroase cladiri. Una dintre acestea este Groote Kerke, cea mai veche biserica protestanta de pe insula. A fost construita in 1755 pe fundatiile unei manastiri capucine portugheze si contine un minunat altar sculptat, o orga cu tuburi de argint si pietrele funerare ale guvernatorilor olandezi si englezi si ale sotiilor lor. Lespezile au fost aduse si montate in podeaua bisericii in 1853 cand s-a hotarat inchiderea tuturor cimitirelor din interiorul fortului. Tot de la olandezi au ramas denumirile unor locuri cum ar fi aceea a bastionului Point Utrecht sau cea a strazii Leyn Baan (cararea franghiei) numita astfel deoarece aici se aflau casele si atelierele celor care confectionau franghiile atat de necesare pentru transportul marfurilor.
Britanicii au construit pe Flag Rock in 1848 primul far marin din Asia. De aici se trageau salve de tun la apropierea vapoarelor pentru a le semnaliza pericolul stancilor si tot aici fusese instituita statia de porumbei calatori prin care se transmiteau stiri in Colombo. Pe langa acestea au construit mai multe cladiri rezidentiale si Esplanada, folosita ca teren de crichet. Orasul s-a dezvoltat si in afara zidurilor. La sfarsitul secolului al XIX-lea musulmanii au intemeiat o companie pentru comertul cu pietre pretioase. Si-au construit o moschee si o scoala, reusind sa-si reia locul pe tarmurile Oceanului Indian, pe care il cunoscusera cu mult inaintea europenilor.
IRINA STOICA
Comentarii