Celebru inca din timpul vietii ca un mare portretist al Curtii regale spaniole, Goya (pe numele sau intreg Francisco José de Goya y Lucientes, 1746-1828) a stiut sa dezvolte un stil liber, pe masura caracterului sau, ramanand totodata in istoria artelor plastice si ca precursor al esteticii romantice.
Pe cat de seducatoare sunt creatiile sale, pe atat de surprinzator pare comportamentul sau comun, potrivit unor marturii din epoca, el fiind mai degraba un certaret, deseori manat de o agresivitate innascuta. Se cunoaste faptul ca a fost implicat in mai multe dueluri, fiindca – ii spunea el prietenului sau, poetul Leandro Fernandez de Moratin – „cand ai in mana o spada, nu te temi de nimeni”. Un fel de deviza cotidiana, al carei sens transpare insa si din mesajele incluse in picturile si gravurile sale.
Mai putin se cunoaste despre Goya faptul ca activitatea artistica si intreaga viata i-au fost puternic marcate de o suferinta diagnosticata abia in zilele noastre prin metode moderne: sindromul Susac, tradus prin tulburari grave ale auzului si vederii, precum si prin pierderea temporara a memoriei. De altfel, in cazul sau mai mult decat la alti artisti, intreaga opera trebuie interpretata tinand cont si de detaliile biografice care i-au influentat-o.
Vorbim aici, in special, despre inconstanta manierelor de a picta remarcate la Goya, evolutia catre tristete si sumbru sau catre o alternanta puternica intre zi si noapte. El trece de la stilul flamboiant al portretelor, la cel prezent, de pilda in una dintre creatiile de referinta, Sabatul vrajitoarelor.
Si atitudinea lui sociala explicita devine mai acida, asa cum o dovedeste ciclul in acvaforte Capriciile, in care satirizeaza fara menajamente moravurile epocii sale, inclusiv pe cele ale mai-marilor Bisericii, foarte puternici, insa patati de trufie, coruptie, orgolii si desfranare.
In anul 1808, cariera lui Goya a luat o noua turnura, cu totul surprinzatoare pentru un artist de talia lui. Luptandu-se cu inversunare pentru independenta impotriva teribilului Napoleon, Spania devenise teatrul si victima unor violente inimaginabile. In acest context, neexistand fotografi, pictorul se transforma in reporter de razboi, parcurgand campurile de lupta alaturi de trupe.
Astfel, el a devenit practic primul artist care a imortalizat imagini ale razboiului, deseori extrem de crude, gravurile realizate in perioada 1810-1815 alcatuind ciclul Dezastrele razboiului.
Din aceasta categorie face parte si una dintre capodoperele sale, El Tres de mayo 1808 („Trei mai 1808”), al carui subiect se refera la executia rasculatilor impotriva francezilor invingatori, in fata zidului numit Puerta del Sol, din Madrid, ce a inspirat alti giganti ai picturii mondiale, precum Edouard Manet sau Pablo Picasso, care au pictat tablouri cu scene foarte asemanatoare. De remarcat in aceasta impresionanta lucrare ca realismul crud, oricum dominant, este dublat la Goya de detalii simbolice neasteptate. De pilda, barbatul in camasa alba care focalizeaza atentia intregului cadru, aflat cu o clipa inainte de moarte, desface bratele ca intr-o crucificare, pe palma sa dreapta artistul a marcat, abia observat, semnul stigmatului christic.
Inceputa in 1770 cu frescele bazilicii Pilar din Saragossa, cariera artistica a lui Goya s-a desfasurat de-a lungul a sase decenii, cu o prolificitate remarcabila: peste 700 de picturi, 280 de gravuri si aproape 900 de desene.
Anecdotic, se spune ca si-a lasat timp pentru a atinge „maturitatea” artistica, ratand de doua ori concursul de intrare la Academia regala de arte frumoase San Fernando din Madrid. Dotat insa cu prioritate pentru gravura, Goya nu s-a multumit doar sa foloseasca tehnicile traditionale, ci a dezvoltat o noua modalitate de exprimare, utilizand aquatinta si mai tarziu litografia. Gravurile astfel realizate constituie si elemente de referinta pentru generatiile urmatoare de artisti asociati romantismului, impresionismului sau expresionismului.
Goya nu este nici pe departe un artist „incifrat”, insa el este (re)descoperit astazi, atat in interpretarea creatiilor sale, cat si la modul propriu. Astfel, mai multe gravuri au fost descoperite recent intre filele unei carti aflate in biblioteca privata a castelului Montigny din departamentul francez Yonne, unde a stat aproape 200 de ani.
Cat despre semnificatia si valoarea intrinseca a intregii opere, poate cel mai bine a sintetizat aceasta scriitorul Aldous Huxley: „Un amestec extraordinar de ura si compasiune, disperare si umor sardonic, realism si fantezie.”
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii