Originalitatea si complexitatea personalitatii englezului William Blake continua sa uimeasca lumea contemporana anglo-saxona. Atat de puternica este amprenta operei sale (arte vizuale, filosofie si poezie), incat exegetii considera ca Blake nu a fost epigonul niciunui ganditor si nici nu a avut urmasi directi, influentati de „bizareria netarmurita” a operei sale. De la misticism si interpretarea Bibliei si pana la rolul social al femeii, al sexualitatii si al casatoriei, William Blake si-a uimit contemporanii dar si posteritatea prin ideile sale contopite intr-o fantezie rar intalnita pana la el.
William Blake (1757-1827) s-a nascut in familia unui comerciant de produse de dama, care impreuna cu sotia sa, Cathrine, apartinea unui cult aparte, si anume „Moravienilor” (grupare protestanta). Cu toate acestea, micul William a fost botezat la o biserica din Londra (orasul de bastina). El a fost lasat la scoala, alaturi de ceilalti copii „normali”, pana la zece ani. La acea varsta, Cathrine il retrage de la scoala pentru a invata cu ea si pentru a urma o clasa speciala de desen. Prin principalul motiv al acestei decizii foarte importante pentru formarea personalitatii sale a constat in povestirile baiatului despre visele sale mistice. El isi expunea parintilor uluiti cum vazuse in somn „copaci plini cu ingeri si un soare care-i facea cu mana”… Era o formidabila imaginatie sau era adevarat?
Nici parintii si nici cercetatorii operei lui Blake nu au aflat care sunt originile devierilor extraordinare de la realitate si de la gandirea rationala a acestui romantic (unii il clasifica drept pre-romantic) care a influentat foarte multe generatii in secolul XIX si secolul XX. Nonconformismul lui Blake este extrem de dificil de expus pe scurt, dar vom sublinia cateva repere esentiale. In primul rand, „ciudatul poet” savura Biblia dar era impotriva organizarii Bisericii (anglicane). Iisus Christos nu era pentru el o prezenta mesianica, si o fiinta umana avand calitatile supreme. In scrierile sale, influentate mult de Dante Alighieri, Blake a inventat o noua mitologie, cu personaje de cele mai multe ori grotesti, aflate la limita suportabilitatii. Unul dintre cele mai controversate exemple de personaje inventate de fecunda sa imaginatie este „Fantoma unui purice” (1820). Pe langa multe alte personaje si scene fantasmagorice, personificarea puricelui – vazut ca un vampir musculos, aducand aminte de potenta unui taur – este una de cosmar, mai ales ca hidosenia acelei fiinte este dintre cele mai infioratoare. Unii critici compara „Fantoma unui purice” cu panza „Cosmarul” a lui Henry Fuseli (pictor elvetian contemporan cu Blake).
Promotor al „iubirii libere” – concept care va face valuri mult mai tarziu in Occident –, Blake a vazut casatoria ca pe o concretizare a iubirii in lupta cu ostilitatea societatii egoiste si devoratoare (a fost insurat cu o analfabeta). Ca un exemplu edificator din filosofia sa asupra Paradisului si Infernului, pildele personale grupate in „Proverbele Infernlui” au drept motto urmatoarea idee: „Iadul nu este represiv si autocratic, ci sensibil la slabiciunile omului”. Gravor si vizionar inimitabil, William Blake, cu toate ciudateniile sale inca greu de explicat (mai ales interpretarea unor concepte biblice majore), a fost ales pe locul 38 intr-un sondaj BBC despre cei mai importanti britanici. In Australia se decerneaza „Premiul Blake pentru arta religioasa”.
PAUL IOAN
Comentarii