Intra in „hora” si francmasonii strategia tensiunii

          Continuam publicarea, in exclusivitate, unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (Autori: M.

          Continuam publicarea, in exclusivitate, unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (Autori: M. Ureche si A. Rogojan, Ed. PACO, 1999). Vom vedea cum, in umbra serviciilor secrete italiene, se imbulzesc „in armonie”, teroristi de toate culorile, neofascisti, extremisti de dreapta, conjurati, militari si francmasoni care dau de zor din coate, având drept tel subrezirea statului democrat italian… (A.H.)
          
           In esenta, strategia tensiunii s-a rezumat la inventarea si dezvoltarea unor permanente surse de destabilizare social-politica, pregatindu-se disimulat, de catre serviciile secrete, lovituri de stat în numele unor forte ale opozitiei, de regula a celor de stânga. Subsumate strategiei erau si actele teroriste provo-cate pentru motivarea represiunilor împotriva anumitor miscari social-politice neconvenabile. Este aproape fara de tagada ca, într-o foarte mare masura, fenomenul terorist italian (de toate culorile) a fost manipulat în cadrul strategiei tensiunii.
           Sub conducerea amiralului Eugenio Henke, S.I.D. elaboreaza si aplica „strategia tensiunii”, o noua forma a deviatiilor, în care alaturi de Henke un rol major si-a asumat seful Biroului „D”, Enzo Viola. Ambii îsi vor dezvolta legaturile cu dreapta extremista, cu crestin-democratia bavareza condusa de Franz Josef Strauss, care a cerut sefului B.N.D., Richard Gehlen sa colaboreze cu S.I.D., pentru subminarea Partidului Comunist Italian în actiunile sale de mediere dintre social-democratia germana si guvernele comuniste estice. S.I.D. a stabilit relatii operative speciale si cu K.Y.P., serviciul secret al regimului de dictatura militara din Grecia, cele doua servicii ocupându-se îndeaproape de mentinerea activa a spiritului fascist, ca element al strategiei tensiunii. Din 1968 si pâna în 1978, la conducerea Biroului „D” s-a aflat colonelul Federico Gasco Queirazza, o perioada în care „bande autonome neofasciste au savârsit atentate în locuri închise”.
          
          Conexiuni francmasonice. Cazul Valerio Borghese
          
           În 1970, Eugenio Henke va fi înlocuit cu generalul Vito Miceli. La 7 decembrie 1970, are loc o tentativa de lovitura de stat militara pusa la cale de conjuratii grupului Borghese. Miceli se afla în contact cu acest grup din 1969, contact pe care-l va prezenta ca fiind determinat de îndeplinirea atributiilor sale. În realitate, însa, rezulta ca, desi a fost informat despre declansarea insurectiei; nu a luat masuri imediate, iar atunci când va fi anchetat avea sa declare ca „în noaptea dintre 7 si 8 decembrie a primit o stire în legatura cu un neprecizat gest zgomotos din partea unor grupuri de extrema dreapta, dar din controalele efectuate imediat nu s-a confirmat nimic din stirea respectiva”. Procurorul Claudio Vitalone va retine în rechizitoriul sau: „(…) Miceli a mintit cu nerusinare, violând în mod deschis obligatii fundamentale ale biroului sau. Mai mult, de trei ani acesta a actionat, „în conformitate cu prevederile legale”, fara ca vreuna dintre autoritatile subordonate sa fi gasit vreo modalitate de a impune respectul fata de principiile fundamentale de legalitate si corectitudine”. Din 1971 si pâna în 1974, cercetarile asupra cazului Borghese au fost blocate, responsabilitatea revenind mai multor personalitati politice, între care ministrului apararii Tanassi, sefului Statului Major, generalul Marchesi, ministrului de interne Restivo s.a., care au încercat acreditarea tezei unei „lovituri de stat militare a pensionarilor”. În realitate, s-a procedat astfel pentru a se ascunde rolul masoneriei, care a avut exponenti importanti direct implicati în tentativa insurectionala. Dintr-o scrisoare adresata de masonul Bocciani catre Prisco Brilli, consilier al Ordinului Marelui Orient din Italia, rezulta ca la 20 septembrie 1969, fratele colonel Licio Gelli, francmason din anul 1963, i-a comunicat fratelui Salvini, ca Marele Maestru (n.n. Giordano Gomberini) initiase, sub spada sa, 400 de înalti ofiteri ai armatei, cu scopul de a pregati un guvern al coloneilor, totdeauna preferabil unui guvern comunist.